reutilare definitie

2 intrări

14 definiții pentru reutilare

REUTILÁ, reutilez, vb. I. Tranz. A utila din nou, a înzestra cu utilaje noi. [Pr.: re-u-] – Pref. re- + utila.
REUTILÁRE, reutilări, s. f. Acțiunea de a reutila și rezultatul ei. [Pr.: re-u-] – V. reutila.
REUTILÁ, reutilez, vb. I. Tranz. A utila din nou, a înzestra cu utilaje noi. [Pr.: re-u-] – Re1- + utila.
REUTILÁRE, reutilări, s. f. Acțiunea de a reutila și rezultatul ei. [Pr.: re-u-] – V. reutila.
REUTILÁ, reutilez, vb. I. Tranz. A utila din nou, a înzestra cu un nou utilaj.
REUTILÁRE s. f. Acțiunea de a reutila și rezultatul ei.
reutilá (a ~) (re-u-) vb., ind. prez. 3 reutileáză
*reutiláre (re-u-) s. f., g.-d. art. reutilắrii; pl. reutilắri
reutilá vb. (sil. re-u-), ind. prez. 1 sg. reutiléz, 3 sg. și pl. reutileáză
reutiláre s. f. (sil. re-u-), pl. reutilări
REUTILÁ vb. I. tr. A înzestra cu un nou utilaj. [Pron. re-u-. / < re- + utila].
REUTILÁRE s.f. Acțiunea de a reutila și rezultatul ei. [< reutila].
REUTILÁ vb. tr. a utila din nou, a înzestra cu noi utilaje. (< re1- + utila)
A REUTILÁ ~éz tranz. A utila din nou; a înzestra cu utilaje noi. [Sil. re-u-] /re- + a utila

reutilare dex

Intrare: reutila
reutila verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: re-u-
Intrare: reutilare
reutilare substantiv feminin
  • silabisire: re-u-