RETRĂÍ, retrăiesc, vb. IV. Tranz. A simți intens ceea ce a mai simțit o dată; a avea impresia că trece prin aceleași întâmplări prin care a mai trecut o dată. ♦ A simți intens ceea ce a simțit altcineva, a avea impresia că trece prin aceleași întâmplări prin care a trecut și altcineva. – Pref. re- + trăi.

RETRĂÍRE, retrăiri, s. f. Faptul de a retrăi. – V. retrăi.

RETRĂÍ, retrăiesc, vb. IV. Tranz. A simți intens ceea ce a mai simțit o dată; a avea impresia că trece prin aceleași întâmplări prin care a mai trecut o dată. ♦ A simți intens ceea ce a simțit altul, a avea impresia că trece prin aceleași întâmplări prin care a trecut și altul. – Re1- + trăi.

RETRĂÍRE, retrăiri, s. f. Faptul de a retrăi. – V. retrăi.

RETRĂÍ, retrăiesc, vb. IV. Tranz. A simți intens ceea ce ai mai simțit o dată; a avea impresia că treci prin aceleași întîmplări prin care ai mai trecut o dată. Se întunecă puțin, retrăind întîmplările din palatul arhiducelui. VORNIC, P. 135. Sara... mă cufundam în somn și-n vise, retrăind și mai agitat întîmplările zilei. SADOVEANU, O. VIII 210. A plecat în străinătate să retrăiască un trecut. C. PETRESCU, C. V. 243. ♦ A simți intens ceea ce a simțit altul, a avea impresia că trece prin aceleași întîmplări prin care a trecut altul. Impresia de autenticitate e dată de forța cu care Rebreanu retrăiește zbuciumul lui Bologa, Klapka, al celorlalți eroi. V. ROM. noiembrie 1953, 295.

RETRĂÍRE, retrăiri, s. f. Faptul de a retrăi.

retrăí (a ~) (re-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. retrăiésc, imperf. 3 sg. retrăiá; conj. prez. 3 să retrăiáscă

retrăíre (re-tră-) s. f., g.-d. art. retrăírii; pl. retrăíri

retrăí vb. (sil. -tră-) trăi

retrăíre s. f. (sil. -tră-), g.-d. art. retrăírii; pl. retrăíri

A RETRĂÍ ~iésc tranz. (emoții, sentimente, întâmplări etc.) A trăi din nou. /re- + a trăi