retribuire definitie

2 intrări

21 definiții pentru retribuire

RETRIBUÍ, retríbui, vb. IV. Tranz. A plăti cuiva o sumă de bani pentru o muncă prestată; a remunera. – Din fr. rétribuer, lat. retribuere.
RETRIBUÍRE, retribuiri, s. f. Acțiunea de a retribui și rezultatul ei. – V. retribui.
RETRIBUÍ, retríbui, vb. IV. Tranz. A plăti cuiva o sumă de bani pentru o muncă prestată; a remunera. – Din fr. rétribuer, lat. retribuere.
RETRIBUÍRE, retribuiri, s. f. Acțiunea de a retribui și rezultatul ei. – V. retribui.
RETRIBUÍ, retríbui, vb. IV. Tranz. (Cu privire la persoane) A plăti o sumă de bani pentru o muncă prestată; a remunera; p. ext. (cu privire la muncă, lucrări etc.) a recompensa în bani. Lucrările cele mai ostenitoare și mai puțin retribuite. GHICA, S. 225. – Prez. ind. și: retribuiesc.
RETRIBUÍRE, retribuiri, s. f. Acțiunea de a retribui și rezultatul ei; remunerare. Sindicatele trebuie să vegheze la justa aplicare a sistemului socialist de retribuire. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2535.
retribuí (a ~) (re-tri-) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. retríbui, 3 retríbuie, imperf. 3 sg. retribuiá; conj. prez. 3 să retríbuie
retribuíre (re-tri-) s. f., g.-d. art. retribuírii; pl. retribuíri
retribuí vb. (sil. -tri-), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. retríbui, 3 sg. și pl. retríbuie, imperf. 3 sg. retribuiá
retribuíre s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. retribuírii; pl. retribuíri
RETRIBUÍ vb. 1. a onora, a plăti, a remunera. (A ~ o muncă prestată.) 2. v. salariza.
RETRIBUÍRE s. 1. v. plată. 2. v. salarizare.
RETRIBUÍ vb. IV tr. A plăti în bani (o muncă prestată); a remunera; a recompensa în bani. [Pron. -bu-i, p. i. retríbui, -iesc, 3,6 -ie. / < fr. rétribuer, cf. lat. retribuere].
RETRIBUÍRE s.f. Acțiunea de a retribui și rezultatul ei. [< retribui].
RETRIBUÍ vb. tr. a plăti în bani (o muncă prestată); a remunera. (< fr. rétribuer, lat. retribuere)
A RETRIBUÍ retríbui tranz. (persoane sau activități ale lor) A plăti în bani sau în natură; a remunera. /<fr. rétribuer, lat. retribuere
retribuì v. a da o răsplată, un salariu.
*retríbuĭ și -ĭésc, a v. tr. (lat. re-tribúere, it. retribuire, fr. rétribuer. V. tribut). – Se conj. ca atribuĭ). Remunerez saŭ recompensez, daŭ banĭ p. un serviciŭ.
*retroactív, -ă adj. (lat. retro, înapoĭ, și activ saŭ de la lat. retroactus, dat înapoĭ; fr. rétroactiv). Care lucrează asupra trecutuluĭ: legea n’are putere retroactivă. Adv. În mod retroactiv.
RETRIBUI vb. 1. a onora, a plăti, a remunera. (A ~ o muncă prestată.) 2. a salariza, (rar) a salaria. (Cum ești ~?)
RETRIBUIRE s. 1. plată, remunerare, remunerație, retribuție, (rar) remunerariu. (Care este ~ pentru munca ta?) 2. salarizare, (rar) salariere. (~ unui funcționar.)

retribuire dex

Intrare: retribui
retribui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
  • silabisire: -tri-
retribui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: retribuire
retribuire substantiv feminin
  • silabisire: -tri-