Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru retoroman

RETOROM├üN, -─é, retoromani, -e, s. m. ╚Öi f., adj. 1. S. m. ╚Öi f. (La pl.) Popula╚Ťie care tr─âie╚Öte ├«n sud-estul Elve╚Ťiei, ├«n nord-estul Italiei ╚Öi ├«n unele regiuni ale Alpilor Dolomitici; (╚Öi la sg.) persoan─â care apar╚Ťine acestei popula╚Ťii. 2. Adj. Care apar╚Ťine retoromanilor (1), privitor la retoromani. ÔÖŽ (Substantivat, f.) Limb─â romanic─â vorbit─â de retoromani (1), prezent├ónd mari deosebiri dialectale; ladin─â. ÔÇô Din fr. rh├ęto-roman.
RETOROM├üN, -─é, retoromani, -e, s. m. ╚Öi f., adj. 1. S. m. ╚Öi f. (La pl.) Popula╚Ťie care tr─âie╚Öte ├«n sud-estul Elve╚Ťiei, ├«n nord-estul Italiei ╚Öi ├«n unele regiuni ale Alpilor Dolomitici; (╚Öi la sg.) persoan─â care apar╚Ťine acestei popula╚Ťii. 2. Adj. Care apar╚Ťine retoromanilor (1), privitor la retoromani. ÔÖŽ (Substantivat, f.) Limb─â romanic─â vorbit─â de retoromani (1), prezent├ónd mari deosebiri dialectale; ladin─â. ÔÇô Din fr. rh├ęto-roman.
RETOROM├üN, -─é, retoromani, -e, adj. (Despre limb─â, dialect etc.) Vorbit de popula╚Ťia romanic─â care tr─âie╚Öte ├«n unele regiuni ale Elve╚Ťiei orientale, ├«n Tirol ╚Öi ├«n Friul. Limba retoroman─â.
retoromán adj. m., s. m., pl. retorománi; adj. f., s. f. retorománă, pl. retorománe
retoromán s. m., adj. m. roman
RETOROM├üN adj. ladin. (Popula╚Ťie ~.)
RETOROM├üN, -─é adj. (Despre limb─â, dialecte) Vorbit de o popula╚Ťie romanic─â din unele regiuni ale Elve╚Ťiei orientale, din Tirol ╚Öi din Friul. [< fr. rh├ęto-roman].
RETOROM├üN, -─é adj., s. m. f. (locuitor) care apar╚Ťine unei popula╚Ťii din sud-estul Elve╚Ťiei ╚Öi nord-estul Italiei ╚Öi din unele regiuni ale Alpilor Dolomitici. ÔŚŐ (s. f.) limb─â romanic─â vorbit─â de retoromani, prezent├ónd mari deosebiri dialectale (roman╚Öa ╚Öi friulana). (< fr. rh├ęto-roman, germ. rhetoromanisch)
RETOROM├üN1 ~i m. Persoan─â care face parte din popula╚Ťia de baz─â a regiunii alpine din sud-estul Elve╚Ťiei ╚Öi din nord-estul Italiei. /<fr. rh├ęto-roman
RETOROM├üN2 ~─â (~i, ~e) Care apar╚Ťine retoromanilor; de retoroman. /<fr. rh├ęto-roman
*reto-rom├ín sa┼ş retorom├ín, -─â adj. (d. ret-ic ╚Öi roman). Din Re╚Ťia (Rhaetia) sa┼ş din cantonu Grizonilor (Elve╚Ťia): limba retoroman─â se deriv─â din latin─â ╚Öi se vorbe╚Öte la izvoru Rinulu─ş ╚Öi Inulu─ş, ├«n sudu Tirolulu─ş ╚Öi r─âs─âritu provincii─ş Vene╚Ťia. S. m. ╚Öi f. Locuitor din aceste regiun─ş: un Retoroman.
RETOROMAN adj. ladin. (Popula╚Ťie ~.)
RETOROM├üN, -─é (< fr.) s. m. ╚Öi f., adj. 1. S. m. ╚Öi f. (La m. pl.) Popula╚Ťie care tr─âie╚Öte ├«n SE Elve╚Ťiei ╚Öi ├«n NE Italiei, ├«n unele regiuni ale Alpilor Dolomitici; (la sg.) persoan─â care apar╚Ťine acestei popula╚Ťii. 2. Adj. Care apar╚Ťine retoromanilor, privitor la retoromani. ÔŚŐ Limba r. (╚Öi subst.) = limb─â romanic─â vorbit─â de retoromani; prezint─â mari deosebiri dialectale. Varietatea cea mai bine reprezentat─â este friulana, apoi urmeaz─â roman╚Öa (varietatea vestic─â), pe baza c─âreia s-a dezvoltat retoromana literar─â, devenit─â una dintre cele patru limbi de stat ale Elve╚Ťiei. Cele mai vechi texte dateaz─â din sec. 11-12.

Retoroman dex online | sinonim

Retoroman definitie

Intrare: retoroman (adj.)
retoroman adjectiv
Intrare: retoroman (s.m.)
retoroman substantiv masculin