reticul definitie

2 intrări

13 definiții pentru reticul

RETÍCUL, reticule, s. n. (Fiz.) Ansamblu de linii încrucișate, de scări gradate sau de alte semne, care intră în construcția unor instrumente optice și are rolul de a permite vizarea direcțiilor, efectuarea de măsurători etc. – Din fr. réticule, lat. reticulum.
RETÍCUL, reticule, s. n. (Fiz.) Ansamblu de linii încrucișate, de scări gradate sau de alte semne, care intră în construcția unor instrumente optice și are rolul de a permite vizarea unei direcții, efectuarea unei măsurători etc. – Din fr. réticule, lat. reticulum.
RETÍCUL, reticule, s. n. (Fiz.) Ansamblu de linii orizontale și verticale care se întretaie în unghi drept și care servesc la precizia vizării într-o lunetă.
retícul s. n., pl. retícule
retícul s. n., pl. retícule
RETÍCUL s.n. 1. (Liv.) Desen sau structură având forma aproximativă a unei rețele, a unei plase. ♦ Placă transparentă pe care sunt trasate la distanțe egale linii orizontale și verticale și care, așezate într-o lunetă, servește la vizarea precisă a obiectelor. 2. Formație anatomică cu aspect de rețea. [< fr. réticule, cf. lat. reticulum].
RETICUL- v. reticulo-.
RÉTIC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Reția, (Alpii centrali). ◊ (s. f.) limbă neindo-europeană atestată în trecut în nordul Italiei. (< it. retico, fr. rhétique)
RETÍCUL1 s. n. 1. desen, structură de forma unei rețele, a unei plase. 2. ansamblu de linii încrucișate, de scări gradate etc. care intră în construcția unor instrumente optice, servind la vizarea direcțiilor, la efectuarea de măsurători etc. 3. formație anatomică cu aspect de rețea. (< fr. réticule, lat. reticulum)
RETICUL2(O)- elem. „rețea, reticul”. (< fr. réticul/o/-, cf. lat. reticulum)
RETÍCUL ~e n. Rețea de linii încrucișate realizate pe lame transparente, servind, într-un aparat optic, la vizarea precisă a obiectelor. /<fr. réticule, lat. reticulum
*rétic, -ă adj. (lat. rháeticus saŭ ráeticus). Geol. Se zice despre un strat din baza jurasiculuĭ. S. n. Reticu, stratu retic.
RETÍCUL (< fr.; lat. reticulum „plasă”) s. n. 1. 1. (FIZ.) Ansamblu de linii încrucișate, de scări gradate sau de alte semne, realizate din fire subțiri sau prin trasare pe lame transparente; intră în construcția unor instrumente optice (microscoape, lunete etc.) și servește la vizarea direcțiilor, la efectuarea de măsuri etc. 2. R. endoplasmatic = (HIST.) rețea foarte ramificată de canalicule intracitoplasmatice, care din loc în loc se lărgesc, formând vezicule și cisterne. Face legătura între exteriorul celulei și nucleu, având rol în transportul diferitelor substanțe. În funcție de prezența sau absența ribozomilor atașați de pereții canaliculelor, r. e. poate fi de două tipuri: rugos sau granular (numit și ergastoplasmă), implicat în sinteza proteinelor, și neted, lipsit de ribozomi, având rol în sinteza lipidelor și a acizilor grași.

reticul dex

Intrare: reticul
reticul substantiv neutru
Intrare: retic
retic