RESTRÍȘTE, (rar) restriști, s. f. (Pop.) Situație grea, primejdie, nenorocire care se abate asupra cuiva. – Pref. răs- + triște.

RESTRÍȘTE, (rar) restriști, s. f. (Pop.) Situație grea, primejdie în care se află cineva, șir de nenorociri care se abat asupra cuiva. – Probabil răs- + triște.

RESTRÍȘTE, (rar) restriști, s. f. Situație grea, șir de nenorociri abătute asupra cuiva. V. cumpănă În acele vremi de restriște, singurul cheag care ținea pe bătrîni erau limba și credința. SADOVEANU, E. 11. Clopotul suna mereu a restriște. GANE, N. I 162. ◊ (Metaforic) Izvoarele în liniștea pustiei își tînguie eterna lor restriște. IOSIF, V. 70. – Variantă: răstríște (ODOBESCU, S. I 93) s. f.

restríște (pop.) s. f., g.-d. art. restríștii; pl. restríști

restríște s. f., g.-d. art. restríștii; pl. restríști

RESTRÍȘTE s. (fig.) cumpănă. (Vremuri de ~.)

RESTRÍȘTE ~i f. pop. Situație de încercări grele în care se află cineva; vreme de cumpănă; șir de nenorociri. Vremuri de ~. /răs- + triște

răstríște și re- f. (răs- și triște). Nenorocire, timpurĭ critice: în zilele de răstriște.

restríște, V. răstriște.

RESTRIȘTE s. (fig.) cumpănă. (Vremuri de ~.)