restituire definitie

2 intrări

27 definiții pentru restituire

RESTITUÍ, restítui, vb. IV. Tranz. A înapoia. – Din fr. restituer, it. restituire.
RESTITUÍRE, restituiri, s. f. Acțiunea de a restitui și rezultatul ei; înapoiere, restituție. – V. restitui.
RESTITUÍ, restítui, vb. IV. Tranz. A înapoia. – Din fr. restituer, it. restituire.
RESTITUÍRE, restituiri, s. f. Acțiunea de a restitui și rezultatul ei; înapoiere, restituție. – V. restitui.
RESTITUÍ, restítui, vb. IV. Tranz. (De obicei construit cu dativul) A da îndărăt cuiva ceva; a înapoia. Am lăsat manuscrisul să pledeze în numele meu. Servitoarea mi l-a restituit neatins. C. PETRESCU, C. V. 148.
RESTITUÍRE, restituiri, s. f. Acțiunea de a restitui și rezultatul ei; înapoiere. Într-un proces pentru restituire de salar, intentat de Ministerul de Justiție unui magistrat destituit telegrafic, tînărul Priboianu, printr-o sentință foarte bine motivată, a respins acțiunea ministerului ca nefundată. VLAHUȚĂ, O. A. III 22.
RESTITUÍ, restítui, vb. IV. Tranz. A înapoia2. – Fr. restituer (it. restituire).
RESTITUÍRE, restituiri, s. f. Acțiunea de a restitui și rezultatul ei; înapoiere.
restituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. restítui, 3 restítuie, imperf. 3 sg. restituiá; conj. prez. 3 să restítuie
restituíre s. f., g.-d. art. restituírii; pl. restituíri
restituí vb. (sil. mf. -sti-), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. restítui, 3 sg. și pl. restítuie, imperf. 3 sg. restituiá
restituíre s. f. (sil. mf. -sti-), g.-d. art. restituírii; pl. restituíri
RESTITUÍ vb. v. reîntrona, restabili, restatornici.
RESTITUÍ vb. 1. a da, a înapoia, a plăti, (rar) a returna, (pop.) a întoarce, a înturna, (înv.) a reînturna. (Ți-am ~ datoria?) 2. v. rambursa. 3. v. înapoia.
RESTITUÍRE s. 1. v. rambursare. 2. v. înapoiere.
RESTITUÍRE s. v. restaurare, restaurație.
RESTITUÍ vb. IV. tr. A da îndărăt (cuiva) ceva; a înapoia; a reda. [Pron. -tu-i, p.i. restitui, 3,6 -ie. / cf. fr. restituer, lat. restituere, it. restituire].
RESTITUÍRE s.f. Acțiunea de a restitui și rezultatul ei; înapoiere; restituție (2). [Pron. -tu-i. / < restitui].
RESTITUÍ vb. tr. a da îndărăt (cuiva) ceva; a înapoia. (< fr. restituer, lat. retituere)
A RESTITUÍ restítui tranz. (obiecte împrumutate) A da înapoi; a înapoia; a întoarce; a reda. /<fr. restituer
restituì v. 1. a înapoia ce luase; 2. a restabili în stare primitivă: a restitui un text.
*restítuĭ și -ĭésc, a v. tr. (lat. restitúere, d. statuere, a așeza, a hotărî. V. constituĭ. – Se conjugă ca constitui). Înapoĭez, daŭ înapoĭ: ĭ-am restituit ceĭa ce-ĭ datoram. Fac să recapete: a restitui patriiĭ vechea glorie. Restabilesc, aduc ĭar în bună stare: a restitui un monument, un text.
*restituțiúne f. (lat. restitutio, -ónis. V. constituțiune). Acțiunea de a restitui. – Și -úție, dar ob. -uíre.
restitui vb. v. REÎNTRONA. RESTABILI. RESTATORNICI.
RESTITUI vb. 1. a da, a înapoia, a plăti, (rar) a returna, (pop.) a întoarce, a înturna, (înv.) a reînturna. (Ți-am ~ datoria?) 2. a înapoia, a rambursa. (A ~ creditul primit.) 3. a înapoia, a reda, (rar) a retrimite, (pop.) a întoarce, (înv.) a remite. (A ~ cuiva bunurile luate.)
restituire s. v. RESTAURARE. RESTAURAȚIE.
RESTITUIRE s. 1. înapoiere, rambursare, (rar) restituție, (pop.) întoarcere, (înv.) ramburs, reînturnare. (~ unei datorii.) 2. înapoiere, redare. (~ bunurilor luate cuiva.)

restituire dex

Intrare: restitui
restitui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
  • silabisire: -sti-
Intrare: restituire
restituire substantiv feminin
  • silabisire: -sti-