Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

27 defini╚Ťii pentru restituire

RESTITU├Ź, rest├ştui, vb. IV. Tranz. A ├«napoia. ÔÇô Din fr. restituer, it. restituire.
RESTITU├ŹRE, restituiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a restitui ╚Öi rezultatul ei; ├«napoiere, restitu╚Ťie. ÔÇô V. restitui.
RESTITU├Ź, rest├ştui, vb. IV. Tranz. A ├«napoia. ÔÇô Din fr. restituer, it. restituire.
RESTITU├ŹRE, restituiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a restitui ╚Öi rezultatul ei; ├«napoiere, restitu╚Ťie. ÔÇô V. restitui.
RESTITU├Ź, rest├ştui, vb. IV. Tranz. (De obicei construit cu dativul) A da ├«nd─âr─ât cuiva ceva; a ├«napoia. Am l─âsat manuscrisul s─â pledeze ├«n numele meu. Servitoarea mi l-a restituit neatins. C. PETRESCU, C. V. 148.
RESTITU├ŹRE, restituiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a restitui ╚Öi rezultatul ei; ├«napoiere. ├Äntr-un proces pentru restituire de salar, intentat de Ministerul de Justi╚Ťie unui magistrat destituit telegrafic, t├«n─ârul Priboianu, printr-o sentin╚Ť─â foarte bine motivat─â, a respins ac╚Ťiunea ministerului ca nefundat─â. VLAHU╚Ü─é, O. A. III 22.
RESTITU├Ź, rest├ştui, vb. IV. Tranz. A ├«napoia2. ÔÇô Fr. restituer (it. restituire).
RESTITU├ŹRE, restituiri, s. f. Ac╚Ťiunea de a restitui ╚Öi rezultatul ei; ├«napoiere.
restitu├ş (a ~) vb., ind. prez. 1 ╚Öi 2 sg. rest├ştui, 3 rest├ştuie, imperf. 3 sg. restitui├í; conj. prez. 3 s─â rest├ştuie
restitu├şre s. f., g.-d. art. restitu├şrii; pl. restitu├şri
restitu├ş vb. (sil. mf. -sti-), ind. ╚Öi conj. prez. 1 ╚Öi 2 sg. rest├ştui, 3 sg. ╚Öi pl. rest├ştuie, imperf. 3 sg. restitui├í
restitu├şre s. f. (sil. mf. -sti-), g.-d. art. restitu├şrii; pl. restitu├şri
RESTITU├Ź vb. v. re├«ntrona, restabili, restatornici.
RESTITU├Ź vb. 1. a da, a ├«napoia, a pl─âti, (rar) a returna, (pop.) a ├«ntoarce, a ├«nturna, (├«nv.) a re├«nturna. (╚Üi-am ~ datoria?) 2. v. rambursa. 3. v. ├«napoia.
RESTITU├ŹRE s. 1. v. rambursare. 2. v. ├«napoiere.
RESTITU├ŹRE s. v. restaurare, restaura╚Ťie.
RESTITU├Ź vb. IV. tr. A da ├«nd─âr─ât (cuiva) ceva; a ├«napoia; a reda. [Pron. -tu-i, p.i. restitui, 3,6 -ie. / cf. fr. restituer, lat. restituere, it. restituire].
RESTITU├ŹRE s.f. Ac╚Ťiunea de a restitui ╚Öi rezultatul ei; ├«napoiere; restitu╚Ťie (2). [Pron. -tu-i. / < restitui].
RESTITU├Ź vb. tr. a da ├«nd─âr─ât (cuiva) ceva; a ├«napoia. (< fr. restituer, lat. retituere)
A RESTITU├Ź rest├ştui tranz. (obiecte ├«mprumutate) A da ├«napoi; a ├«napoia; a ├«ntoarce; a reda. /<fr. restituer
restitu├Č v. 1. a ├«napoia ce luase; 2. a restabili ├«n stare primitiv─â: a restitui un text.
*rest├ştu─ş ╚Öi -─ş├ęsc, a -├ş v. tr. (lat. restit├║ere, d. statuere, a a╚Öeza, a hot─âr├«. V. constitu─ş. ÔÇô Se conjug─â ca constitui). ├Änapo─şez, da┼ş ├«napo─ş: ─ş-am restituit ce─şa ce-─ş datoram. Fac s─â recapete: a restitui patrii─ş vechea glorie. Restabilesc, aduc ─şar ├«n bun─â stare: a restitui un monument, un text.
*restitu╚Ťi├║ne f. (lat. restitutio, -├│nis. V. constitu╚Ťiune). Ac╚Ťiunea de a restitui. ÔÇô ╚śi -├║╚Ťie, dar ob. -u├şre.
restitui vb. v. REÎNTRONA. RESTABILI. RESTATORNICI.
RESTITUI vb. 1. a da, a înapoia, a plăti, (rar) a returna, (pop.) a întoarce, a înturna, (înv.) a reînturna. (Ți-am ~ datoria?) 2. a înapoia, a rambursa. (A ~ creditul primit.) 3. a înapoia, a reda, (rar) a retrimite, (pop.) a întoarce, (înv.) a remite. (A ~ cuiva bunurile luate.)
restituire s. v. RESTAURARE. RESTAURAȚIE.
RESTITUIRE s. 1. ├«napoiere, rambursare, (rar) restitu╚Ťie, (pop.) ├«ntoarcere, (├«nv.) ramburs, re├«nturnare. (~ unei datorii.) 2. ├«napoiere, redare. (~ bunurilor luate cuiva.)

Restituire dex online | sinonim

Restituire definitie

Intrare: restitui
restitui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
  • silabisire: -sti-
Intrare: restituire
restituire substantiv feminin
  • silabisire: -sti-