RESTATORNICÍ, restatornicesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) statornici din nou. – Pref. re- + statornici.

RESTATORNICÍ, restatornicesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) statornici din nou. – Re1- + statornici.

RESTATORNICÍ, restatornicesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A statornici din nou, a restabili (în forma sau în situația de mai înainte). Slobozi o sinodicească carte... prin care... restatornicește vechea legiuire a țării. NEGRUZZI, S. I 241. Zamoisky să-l ajute pe Sigismund din toate puterile cu bani și oameni, spre a-l restatornici pe tron. BĂLCESCU, O. II 277. ◊ Refl. pas. Liniștea se restatornicește. NEGRUZZI, S. I 293.

restatornicí (a ~) (res-ta- / re-sta-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. restatornicésc, imperf. 3 sg. restatorniceá; conj. prez. 3 să restatorniceáscă

restatornicí vb. (sil. mf. -sta-) statornici

RESTATORNICÍ vb. v. restabili.

A RESTATORNICÍ ~ésc tranz. A statornici din nou. /re- + a statornici

restatornicì v. a restabili.

*restatornicésc v. tr. (d. statornic). Fig. Restabilesc, fac să renască: a restatornici o rînduĭală, creditu, credința.

RESTATORNICI vb. a reîntrona, a restabili, (înv.) a restitui. (A ~ pacea.)