rest definitie

14 definiții pentru rest

REST, resturi, s. n. 1. Ceea ce rămâne dintr-un tot, dintr-un ansamblu după ce s-a luat cea mai mare parte; rămășiță. 2. Parte dintr-un tot care rămâne în afara celei care interesează. 3. Sumă de bani care se înapoiază celui care face o plată cu bani mai mulți decât suma cuvenită. 4. (Mat.) Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; diferență. ♦ Parte care rămâne nedivizată la o împărțire și care, adăugată produsului dintre împărțitor și cât, ne dă deîmpărțitul. – Din ngr. resto, fr. reste. Cf. it. resto, germ. Rest.
REST, resturi, s. n. 1. Ceea ce rămâne dintr-un tot, dintr-un ansamblu din care cea mai mare parte a fost consumată, îndepărtată, luată, scoasă; rămășiță. 2. Tot ceea ce nu face parte din rândul lucrurilor menționate anterior. 3. Sumă de bani care se înapoiază celui care face o plată cu monede ori cu bancnote reprezentând o sumă mai mare decât cea cuvenită. 4. (Mat.) Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; diferență. ♦ Parte care rămâne nedivizată la o împărțire și care, adăugată produsului dintre împărțitor și cât, ne dă deîmpărțitul. – Din ngr. résto, fr. reste. Cf. it. resto, germ. Rest.
REST, resturi, s. n. 1. Ceea ce rămîne de executat dintr-o lucrare, dintr-o acțiune, după ce o parte a fost dusă la bun sfîrșit. Restul drumului l-am făcut furat de gînduri, cu pușca în spate, pe muchea răzoarelor. C. PETRESCU, S. 27. Ah! Pepeleo! Ce mi-ar folosi un rest de viață dacă ai muri tu? ALECSANDRI, T. I 436. 2. (Mai ales la pl.) Ceea ce rămîne dintr-un tot distrus, consumat, lichidat în cea mai mare parte. Pe colțurile mesei sînt farfurii cu resturi de mîncare sleite. C. PETRESCU, Î. II 128. Trec oameni în cîrje, schilozi, betegiți, marii mutilați ai războiului... Majoritatea sînt zdrențeroși și unii mai poartă resturi de haine militare. SAHIA, N. 16. ◊ Fig. Mă dădui ceva mai de o parte și mai în umbră, stăpînit de un rest de bănuială. GALACTION, O. I 85. 3.. Parte dintr-un tot, care rămîne în afară de partea în discuție. Numai în catul de sus o lampă cu petrol ardea, restul mocnea în întuneric. CĂLINESCU, E. O. I 9. În Constantinopol nu se mai constată o viață intelectuală grecească și nici în restul Turciei. IORGA, L. I 26. Un salon, o sală de mîncare, o bibliotecă... Restul [casei] se compune din nouă camere mici. BOLINTINEANU, O. 413. 4. Sumă de bani care se înapoiază celui care face o plată cu monede reprezentînd o sumă mai mare decît cea cuvenită. Se opreau, așteptau rest, porneau, ținînd cornetul între degete. C. PETRESCU, C. V. 118. 5. (Mat.) Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; diferență. ♦ Parte care rămîne nedivizată la o împărțire (care nu se face exact) și care, adăugată produsului dintre împărțitor și cît, dă deîmpărțitul; diferență. – Pl. și: (rar) reste (NEGRUZZI, S. I 203).
rest s. n., (rămășițe) pl. résturi
rest s. n., (rămășițe) pl. résturi
REST s. 1. v. rămășiță. 2. v. deșeu. 3. v. restanță. 4. v. diferență.
REST s.n. 1. Ceea ce rămâne (din ceva); rămășiță. ♦ Deșeu. 2. Sumă de bani care se înapoiază celui care face o plată cu mai mulți bani decât suma cuvenită. 3. (Mat.) Rezultatul unei scăderi; diferență. ♦ Parte indivizibilă care rămâne după efectuarea unei împărțiri. [< germ. Rest, fr. reste, ngr., it. resto].
REST s. n. 1. ceea ce rămâne (din ceva); rămășiță. ◊ deșeu. 2. sumă de bani care se înapoiază celui care face o plată cu mai mulți bani decât suma cuvenită. 3. (mat.) rezultatul unei scăderi; diferență. ◊ parte indivizibilă care rămâne după efectuarea unei împărțiri. (< germ. Rest, fr. reste, ngr., it. resto)
REST ~uri n. 1) Parte din ceva rămasă neutilizată sau neconsumată; rămășiță; capăt. 2) Bani (mărunți) restituiți celui care plătește cu o bancnotă sau cu o monedă ce depășește suma cuvenită. 3) mat. Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; diferență. 4) mat. Număr indivizibil care rămâne după efectuarea unei împărțiri. /<ngr. résto, fr. reste, germ. Rest
rest n. 1. ceeace rămâne dintr’un tot: restul capitalului; 2. în aritmetică: rezultatul unei scăderi; 3. ceeace rămâne de zis sau de făcut.
*rest n., pl. urĭ (fr. reste, d. rester, a rămînea; it. resto, d. restare, a rămînea, d. stare, a sta; ngr. résto, germ. rest). Rămășiță, ceĭa ce rămîne din ceva: restu uneĭ sume, restu dintr’un capital. Rezultatu uneĭ scăderĭ în aritmetică. Ceĭa ce maĭ rămîne de zis orĭ de făcut: Pîn’aicĭ a fost greŭ. Restu e ușor. Pl. Reziduurĭ, rămășițe saŭ gunoaĭe: resturĭ de mîncare.
REST s. 1. rămășiță, (înv. și reg.) rămășitură, (Transilv.) mărădic, mont, (înv.) rămas. (A mai rămas un ~.) 2. deșeu, (înv. și reg.) marda. (Un ~ de piele.) 3. restanță, (înv. și pop.) rămășiță, (înv. și reg.) cusur. (Ce ~ mai ai de plătit?) 4. (MAT.) diferență, (înv.) rămășiță, restanță. (~ obținut în urma unei scăderi.)
THE REST IS SILENCE (engl.) restul este tăcere – Shakespeare, „Hamlet”, act V, scena 2. Ultimele cuvinte ale prințului Danemarcii, înainte de a muri.
de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane expr. (glum.) v. de chichi.

rest dex

Intrare: rest
rest substantiv neutru