RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. Tranz. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Pref. răs- + fir.

RĂSFIRÁRE, răsfirări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfira și rezultatul ei. [Var.: resfiráre s. f.] – V. răsfira.

RESFIRÁ vb. I v. răsfira.

RESFIRÁRE s. f. v. răsfirare.

RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) desface fir cu fir, a (se) separa, a (se) depărta între ele (firele părului, ale bărbii etc.) fără a strica întregul. 2. Refl. și tranz. A (se) împrăștia, a (se) întinde în diferite direcții; a (se) răzleți. 3. A risipi, a împrăștia, a presăra. [Var.: resfirá vb. I] – Răs- + fir.

RĂSFIRÁRE, răsfirări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfira și rezultatul ei. [Var.: resfiráre s. f.] – V. răsfira.

RESFIRÁ vb. I v. răsfira.

RESFIRÁRE s. f. v. răsfirare.

RĂSFIRÁ, răsfír, vb. I. (Și în forma resfira) 1. Tranz. A desface fir cu fir, a separa între ele firele (părului, bărbii etc.), îndepărtîndu-le unele de altele, fără a strica întregul. Boierul Dumitrașcu, răsfirîndu-și în degete frumoasa-i barbă căruntă, mă întrebă cu seriozitate... SADOVEANU, O. I 359. Vîntul... adiind ușor, îi mîngîia fruntea, răsfirîndu-i pletele și barba lui albă. BART, S. M. 64. Murgul d-auzea, Coama-și resfira, Vîntul despica. TEODORESCU, P. P. 445. ◊ (Poetic) Părul galben răsfirîndu-și... Doarme leneș craiul Soare. GOGA, C. P. 81. ◊ Refl. Niște coame castanii... se răsfirară peste umerii și pieptarul lui înfirat. NEGRUZZI, S. I 21. Corbea mi se întrista, Lacrămile îl trecea, Barba i se resfira. ȘEZ. IX 171. ◊ Intranz. (Prin analogie) Și mai sus, între smicele, Cîntă două turturele. Una răsfiră din pene. ȘEZ. II 220. 2. Refl. A se împrăștia în diferite direcții. Încet- încet, în zare se ridica o pînză alburie de fum, care se înălța răsfirîndu-se și se pierdea în nemărginire. SADOVEANU, O. VI 42. Sosise noaptea. Din apus Se răsfira, fierbînd, un nor, De-un rece vînt adus. COȘBUC, P. I 233. Mii de pîrîie ce se resfiră și se-mpreună. ODOBESCU, S. I 63. ◊ Fig. Cîntul meu ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, V. 78. Că-n șură mai bate vîntul Și îmi mai resfiră gîndul. HODOȘ, P. P. 200. ♦ Tranz. A întinde în direcții diverse. Își resfiră picioarele și întinse genunchii ca să se înfigă mai puternic pe loc. REBREANU, R. II 195. Un zarzăr... Și-a răsfirat crenguțele ca spinii. TOPÎRCEANU, B. 5. ♦ (Despre oameni, animale, colectivități) A porni în direcții diverse, a se răzleți. Din clipa aceasta, toată lupta se răsfiră. Din furtuna, deodată potolită, izbucniră cei din urmă din oștenii Șchiopului, împrăștiindu-se pe cîmpie. SADOVEANU, O. I 155. Tătărimea se-nșira Și fugînd se resfira, Cîte unul, unul. ALECSANDRI, P. P. 80. ◊ Tranz. Ea din palme că bătea Și șerpii îi răsfira. PĂSCULESCU, L. P. 202. 3. Tranz. A împrăștia, a risipi, a presăra. Resfirînd pe-a lor cale niște nemernice flori. NEGRUZZI, S. II 12. ◊ Fig. Iar luna, prin boschete, Cu razele-i subțiri, A răsfirat buchete De galbeni trandafiri. CAZIMIR, L. U. 13. – Variante: resfirá, răshirá (MAT. FOLK. 404) vb. I.

RĂSFIRÁRE, răsfirări, s. f. Acțiunea de a (s e) răsfira; desfacere, împrăștiere, răspîndire, risipire. Pe răzoare, se înălțau crizanteme în buchete mari, care se aplecau cu gingășie. Erau unele de o frumuseță nespusă, ca răsfirări de mii de fire de mătasă, liliachii și albe. SADOVEANU, O. V 620. – Variantă: resfiráre (SADOVEANU, O. VI 106, VĂCĂRESCU, P. 503) s. f.

RESFIRÁ vb. I v. răsfira.

RESFIRÁRE s. f. v. răsfirare.

răsfirá (a ~) vb., ind. prez. 3 răsfíră

răsfiráre s. f., g.-d. art. răsfirắrii; pl. răsfirắri

răsfirá vb., ind. prez. 1 sg. răsfír, 3 sg. și pl. răsfíră

răsfiráre s. f., g.-d. art. răsfirării; pl. răsfirări

RĂSFIRÁ vb. 1. (înv. și reg.) a rășchira. (Își ~ barba.) 2. v. înfoia. 3. v. desface. 4. v. împrăștia. 5. a (se) împrăștia, a (se) prefira, a (se) presăra, a (se) răspândi, a (se) risipi. (A ~ nisip peste tot.) 6. a împrăștia, a presăra, a pune. (A ~ sare, zahăr pe bucate.)

RĂSFIRÁRE s. 1. v. împrăștiere. 2. împrăștiere, prefirare, presărare, presărat, răspândire, risipire. (~ nisipului pe alee.)

A (se) răsfira ≠ a (se) strânge

A răsfira ≠ a grămădi

A se răsfira ≠ a se grămădi

A RĂSFIRÁ răsfír tranz. A face să se răsfire. /răs- + fir

A SE RĂSFIRÁ mă răsfír refl. 1) (despre păr sau despre obiecte din fire) A se desface, îndepărtându-se fir de fir; a se rășchira. 2) fam. A se împrăștia în toate părțile; a se risipi. /răs- + fir

răsfirà v. 1. a depărta unul de altul (ex. degetele); 2. a desfășura: păsările ’și răsfiră aripile; 3. a se împrăștia: și fugind se resfirau câte unul unul POP. [Slav. RAS și fir (probabil primitiv metaforă din sfera țesutului), de unde și variantele răschirà și răshirà, de origină dialectală].

răsfír, a -á v. tr. (răs- și fir, adică „desfac firele”. V. în- și pre-fir). Vest. Întind, desfășor (vorbind de fire saŭ pene unite într’un punct): curcaniĭ și păuniĭ îșĭ resfiră coada. Răspîndesc, desfășor: a răsfira trupele pe cîmp. – În est răschir, din răshir, cum se zice pop. pin Munt. est. Răschir zice și Od. (Pseud. 159), care e din Munt. vest. La Ur. și Dos. ráșchir.

RĂSFIRA vb. 1. (înv. și reg.) a rășchira. (Își ~ barba.) 2. a se înfoia, a se umfla, a se zbîrli, (vestul Transilv.) a se sperli. (Penele păunului se ~.) 3. a desface, a desfășura, a întinde. (Pasărea își ~ aripile.) 4. a (se) dispersa, a (se) împrăștia, a (se) răspîndi, a (se) răzleți, a (se) risipi, (pop.) a (se) răzni, (înv. și reg.) a (se) rășchira. (S-au ~ în toate părțile.) 5. a (se) împrăștia, a (se) prefira, a (se) presăra, a (se) răspîndi, a (se) risipi. (A ~ nisip peste tot.) 6. a împrăștia, a presăra, a pune. (A ~ sare, zahăr pe bucate.)

RĂSFIRARE s. 1. dispersare, dispersie, împrăștiere, răspîndire, răzlețire, risipire, (înv.) risipă. (~ mulțimii.) 2. împrăștiere, prefirare, presărare, presărat, răspîndire, risipire. (~ nisipului pe alee.)