RESCIZIÚNE, resciziuni, s. f. (Jur.) Anulare a unui act din cauza unui viciu radical. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. rescision, lat. rescissio, -onis.

RESCIZIÚNE, resciziuni, s. f. (Jur.) Anulare a unui act din cauza unui viciu radical. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. rescision, lat. rescissio, -onis.

RESCIZIÚNE, resciziuni, s. f. (Jur.) Anulare a unui act din cauza unui viciu radical.

!resciziúne (res-ci-zi-u-/re-sci-) s. f., g.-d. art. resciziúnii; pl. resciziúni

resciziúne s. f. (sil. -zi-u-; mf. -sci-), g.-d. art. resciziúnii; pl. resciziúni

RESCIZIÚNE s.f. (Jur.) Anulare a unui contract, a unui act etc. datorită unui viciu radical. [Pron. -zi-u-, var. rescizie s.f. / < fr. rescision, lat. rescissio].

RESCIZIÚNE s. f. (jur.) anulare a unui contract, a unui act etc. datorită unui viciu radical. (< fr. rescision, lat. rescissio)

RESCIZIÚNE ~i f. jur. Anulare a unii act din cauza unui viciu esential. [Sil. -zi-u-] /<fr. rescision, lat. rescissio, ~onis

resciziune f. Jur. anularea unui act: act de resciziune pentru dol sau violență.

*rescisiúne f. (lat. rescissio, -ónis. V. scisiune). Jur. Anulare, nimicire.