Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

17 defini╚Ťii pentru repunere

REP├ÜNE, rep├║n, vb. III. Tranz. A pune din nou. ÔÇô Pref. re- + pune.
REP├ÜNERE, repuneri, s. f. Ac╚Ťiunea de a repune ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. repune.
REP├ÜNE, rep├║n, vb. III. Tranz. A pune din nou. ÔÇô Re1- + pune.
REP├ÜNERE, repuneri, s. f. Ac╚Ťiunea de a repune ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. repune.
REPÚNE, repún, vb. III. Tranz. A pune din nou. Îi lipsea ceva nedeslușit, dar ce înceta să-i mai lipsească de cum repunea piciorul pe pămîntul romînesc. MACEDONSKI, O. III 22.
rep├║ne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. rep├║n, 2 sg. rep├║i, 1 pl. rep├║nem, perf. s. 1 sg. repus├ęi, 1 pl. rep├║ser─âm; conj. prez. 3 s─â rep├║n─â; ger. repunß║ąnd; part. rep├║s
*rep├║nere s. f., g.-d. art. rep├║nerii; pl. rep├║neri
rep├║ne vb. pune
REP├ÜNE vb. a rea╚Öeza. (A ~ la locul ini╚Ťial.)
REP├ÜNERE s. rea╚Öezare. (~ unui obiect la locul ini╚Ťial.)
REPÚNE vb. III. tr. A pune din nou. [P.i. repún. / < re- + pune].
REP├ÜNERE s.f. Ac╚Ťiunea de a repune ╚Öi rezultatul ei. [< repune].
REPÚNE vb. tr. a pune din nou. (după fr. reposer)
A REPÚNE repún tranz. A pune din nou. /re- + a pune
repune v. a pune la loc.
REPUNE vb. a rea╚Öeza. (A ~ la locul ini╚Ťial.)
REPUNERE s. rea╚Öezare. (~ unui obiect la locul ini╚Ťial.)

Repunere dex online | sinonim

Repunere definitie

Intrare: repune
repune verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: repunere
repunere substantiv feminin