REPÚNE, repún, vb. III. Tranz. A pune din nou. – Pref. re- + pune.

REPÚNE, repún, vb. III. Tranz. A pune din nou. – Re1- + pune.

REPÚNE, repún, vb. III. Tranz. A pune din nou. Îi lipsea ceva nedeslușit, dar ce înceta să-i mai lipsească de cum repunea piciorul pe pămîntul romînesc. MACEDONSKI, O. III 22.

repúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. repún, 2 sg. repúi, 1 pl. repúnem, perf. s. 1 sg. repuséi, 1 pl. repúserăm; conj. prez. 3 să repúnă; ger. repunấnd; part. repús

repúne vb. pune

REPÚNE vb. a reașeza. (A ~ la locul inițial.)

REPÚNE vb. III. tr. A pune din nou. [P.i. repún. / < re- + pune].

REPÚNE vb. tr. a pune din nou. (după fr. reposer)

A REPÚNE repún tranz. A pune din nou. /re- + a pune

repune v. a pune la loc.

REPUNE vb. a reașeza. (A ~ la locul inițial.)