Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

23 defini╚Ťii pentru repudiere

REPUDI├ü, repudiez, vb. I. Tranz. A respinge, a nu mai recunoa╚Öte pe cineva sau ceva; a ├«ndep─ârta, a arunca, a alunga, a desconsidera, a renega. ÔÖŽ A renun╚Ťa la o mo╚Ötenire sau la un legat. [Pr.: -di-a] ÔÇô Din fr. r├ępudier.
REPUDI├ëRE, repudieri, s. f. Ac╚Ťiunea de a repudia ╚Öi rezultatul ei; respingere, renegare. ÔŚŐ Repudierea unei mo╚Öteniri sau a unui legat = renun╚Ťare a unei persoane la drepturile sale de mo╚Ötenire legale sau la un legat. [Pr.: -di-e-] ÔÇô V. repudia.
REPUDI├ü, repudiez, vb. I. Tranz. A respinge, a nu mai recunoa╚Öte pe cineva sau ceva; a ├«ndep─ârta, a arunca, a alunga, a desconsidera, a renega. ÔÖŽ A renun╚Ťa la o mo╚Ötenire sau la un legat. [Pr.: -di-a] ÔÇô Din fr. r├ępudier.
REPUDI├ëRE, repudieri, s. f. Ac╚Ťiunea de a repudia ╚Öi rezultatul ei; respingere, renegare. ÔŚŐ Repudierea unei mo╚Öteniri sau a unui legat = renun╚Ťare a unei persoane la drepturile sale de mo╚Ötenire legale sau la un legat. [Pr.: -di-e-] ÔÇô V. repudia.
REPUDI├ü, repudiez, vb. I. Tranz. A respinge pe cineva sau ceva, a ├«ndep─ârta de la sine, a nu mai recunoa╚Öte; a renega. A-╚Öi repudia propriile afirma╚Ťii.
REPUDI├ëRE, repudieri, s. f. Ac╚Ťiunea de a repudia ╚Öi rezultatul ei; respingere.
repudi├í (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 repudi├íz─â, 1 pl. repudi├ęm (-di-em); conj. prez. 3 s─â repudi├ęze; ger. repudi├şnd (-di-ind)
repudi├ęre (-di-e-) s. f., g.-d. art. repudi├ęrii; pl. repudi├ęri
repudi├í vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. repudi├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. repudi├íz─â, 1 pl. repudi├ęm (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. repudi├ęze; ger. repudi├şnd (sil. -di-ind)
repudi├ęre s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. repudi├ęrii; pl. repudi├ęri
REPUDI├ü vb. a renega, a respinge. (A-╚Öi ~ so╚Ťia.)
REPUDI├ëRE s. renegare, respingere. (~ so╚Ťiei.)
REPUDI├ü vb. I. tr. 1. A respinge, a arunca, a alunga, a desconsidera (ceva sau pe cineva); a renega. 2. (Jur.) A renun╚Ťa la o mo╚Ötenire sau la un legat. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iaz─â, ger. -iind. / cf. fr. r├ępudier, lat. repudiere].
REPUDI├ëRE s.f. Ac╚Ťiunea de a repudia ╚Öi rezultatul ei; renegare; (spec.) alungare a so╚Ťiei sau a so╚Ťului. [Pron. -di-e-. / < repudia].
REPUDI├ü vb. tr. 1. a respinge, a nu mai recunoa╚Öte pe cineva sau ceva; a desconsidera, a renega. ÔŚŐ a denun╚Ťa ├«n mod unilateral o obliga╚Ťie sau un contract interna╚Ťional. 2. (jur.) a renun╚Ťa la o mo╚Ötenire, la un legat. (< fr. r├ępudier)
REPUDI├ëRE s. f. ac╚Ťiunea de a repudia; renegare; (spec.) alungare a so╚Ťiei sau a so╚Ťului. (< repudia)
A REPUDI├ü ~├ęz tranz. 1) (persoane sau lucruri) A ├«ndep─ârta de la sine (din dispre╚Ť); a respinge. 2) (p─âreri, concep╚Ťii, vederi etc.) A nu (mai) recunoa╚Öte ca valabil. /<fr. r├ępudier
REPUDI├ëRE ~i f. v. A REPUDIA. ÔŚŐ ~ea unei mo╚Öteniri renun╚Ťare la drepturile de mo╚Ötenitor legal. [Sil. -di-e-] /v. a repudia
repudi├á v. 1. a se desp─âr╚Ťi de so╚Ťia sa dup─â formele legale; 2. fig. a p─âr─âsi: acest popor repudiase anticele sale virtu╚Ťi; 3. Jur. a renun╚Ťa: a repudia o succesiune.
repudiare f. ac╚Ťiunea de a repudia.
*repudi├ęz v. tr. (lat. repudiare). M─â despart de so╚Ťie pin formele legi─ş: Filip A┼şgust a repudiat-o pe so╚Ťia sa Ingelburge. Fig. P─âr─âsesc, m─â las de: a repudia credin╚Ťa str─âmo╚Öeasc─â. Jur. Renun╚Ť de vo─şe: a repudia o mo╚Ötenire.
REPUDIA vb. a renega, a respinge. (A-╚Öi ~ so╚Ťia.)
REPUDIERE s. renegare, respingere. (~ so╚Ťiei.)

Repudiere dex online | sinonim

Repudiere definitie

Intrare: repudia
repudia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -di-a
Intrare: repudiere
repudiere substantiv feminin
  • silabisire: -di-e-