reprobațiune definitie

11 definiții pentru reprobațiune

REPROBAȚIÚNE, reprobațiuni, s. f. (Rar) Reprobare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. réprobation, lat. reprobatio, -onis.
REPROBAȚIÚNE, reprobațiuni, s. f. (Rar) Reprobare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. réprobation, lat. reprobatio, -onis.
REPROBAȚIÚNE, reprobațiuni, s. f. (Rar) Reprobare. Am crezut că această reprobațiune provine de la vreun sentiment de antipatie în contră-mi. MACEDONSKI, O. IV 94. Acea critică... urzicînd pe cei demni de rîs și de reprobațiune. ODOBESCU, S. I 32.
reprobațiúne (rar) (re-pro-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. reprobațiúnii; pl. reprobațiúni
reprobațiúne s. f. (sil. -pro-, -ți-u-), g.-d. art. reprobațiúnii; pl. reprobațiúni
REPROBAȚIÚNE s. v. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare.
REPROBAȚIÚNE s.f. (Rar) Reprobare. [Cf. fr. réprobation, lat. reprobatio].
REPROBAȚIÚNE s. f. reprobare. (< fr. ráprobation, lat. reprobatio)
reprobați(un)e f. blam foarte energic.
*reprobațiúne f. (lat. re-probatio, -ónis). Acțiunea de a reproba, blam. – Și -áție, dar ob. -áre.
reprobațiune s. v. BLAM. BLAMARE. CONDAMNARE. DEZAPROBARE. ÎNFIERARE. NEAPROBARE. REPROBARE. RESPINGERE. STIGMATIZARE.

reprobațiune dex

Intrare: reprobațiune
reprobațiune substantiv feminin
  • silabisire: -pro-, -ți-u-