REPETÍȚIE, repetiții, s. f. 1. Repetare, reluare a acelorași vorbe, idei, acțiuni etc. ◊ Armă cu repetiție = armă cu care se pot trage mai multe focuri dintr-o singură apăsare pe trăgaci, reîncărcarea făcându-se automat. ♦ Activitatea de pregătire a interpreților pentru un spectacol sau concert. Repetiție generală = ultima repetiție înainte de premiera unui spectacol. ♦ Reluare de către elevi, la școală, în cadrul unor lecții speciale, sau acasă, a materiei de învățământ deja parcurse. 2. Procedeu stilistic care constă în folosirea repetată a aceluiași cuvânt sau a unui grup de cuvinte cu scopul de a înviora expunerea, a întări ideea etc. – Din fr. répétition.

REPETÍȚIE, repetiții, s. f. 1. Repetare, reluare a acelorași vorbe, idei, acțiuni etc. ◊ Armă cu repetiție = armă cu care se pot trage mai multe focuri (reîncărcându-se automat). ♦ Exercițiu făcut de către interpreți pentru pregătirea unui spectacol sau a unei audiții publice. ◊ Repetiție generală = ultima repetiție (cu decoruri și costume) făcută înainte de spectacol. ♦ Reluare de către elevi, la școală, în cadrul unor lecții speciale, sau acasă, a materiei de învățământ deja parcurse. 2. Procedeu sintactic-stilistic care constă în întrebuințarea de două sau de mai multe ori a aceluiași cuvânt sau a aceluiași grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distribuția, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. répétition.

REPETÍȚIE, repetiții, s. f. 1. Repetare, reluare a aceleiași vorbe, idei sau acțiuni. ◊ Armă cu repetiție = armă cu care se pot trage (fără a o reîncărca) mai multe focuri la rînd. ♦ Exercițiu făcut de către interpreți pentru pregătirea unui spectacol sau a unei audiții publice. Pentru el a lipsit de la repetiții. A pierdut un rol. C. PETRESCU, C. V. 210. Trebuie să priveghez repetițiile Fîntînei Blanduzia. ALECSANDRI, S. 169. ♦ Lecție care constă din repetarea materialului care a fost deja parcurs. 2. Figură de stil care constă în întrebuințarea de două (sau mai multe) ori a aceluiași cuvînt (sau a aceleiași fraze), pentru a da mai multă vigoare expunerii.

repetíție (-ți-e) s. f., art. repetíția (-ți-a), g.-d. art. repetíției; pl. repetíții, art. repetíțiile (-ți-i-)

repetíție s. f. (sil. -ți-e), art. repetíția (sil. -ți-a), g.-d. art. repetíției, pl. repetíții, art. repetíțiile (sil. -ți-i-)

REPETÍȚIE s. 1. repetare, (înv.) poftorire. (Vorbește fără ~ii.) 2. v. recapitulare. 3. (rar) probă. (~ la un teatru.) 4. repetiție generală v. avanpremieră.

REPETÍȚIE s.f. 1. Repetare a unui cuvânt, a unei idei, a unei acțiuni etc. ◊ Armă cu repetiție = armă cu care se pot trage mai multe focuri la rând. ♦ Activitate depusă de interpreți pentru pregătirea unui spectacol sau a unui concert. 2. Procedeu stilistic care constă în folosirea repetată a aceluiași cuvânt sau grup de cuvinte pentru a înviora expresia, întărind ideea. 3. (Jur.) Acțiunea de a cere prin justiție restituirea unei sume de bani plătite fără a fi datorată. [Gen. -iei, var. repetițiune s.f. / cf. fr. répétition, lat. repetitio].

REPETÍȚIE s. f. 1. repetare a unui cuvânt, a unei idei, acțiuni etc. ♦ armă cu ~ = armă cu care se pot trage mai multe focuri la rând. ◊ activitate depusă de interpreți pentru pregătirea unui spectacol, a unui concert. 2. procedeu stilistic în folosirea repetată a aceluiași cuvânt sau grup de cuvinte. (< fr. répétition, lat. repetitio)

REPETÍȚIE ~i f. 1) Reluare a acelorași cuvinte, idei, acțiuni. ◊ Armă cu ~ armă cu care se pot trage mai multe focuri la rând. 2) Muncă de pregătire a interpreților în vederea unei reprezentații în public. 3) Procedeu stilistic care constă în repetarea unui cuvânt sau grup de cuvinte pentru a spori expresivitatea enunțului. [G.-D. repetiției] /<fr. répétition

repetiți(un)e f. 1. spunere sau întrebuințare din nou a unei vorbe, a unei idei; 2. lecțiune particulară dată unui școlar; 3. acțiunea de a repeta un rol, o piesă; 4. Jur. acțiunea de a cere înapoi: ceeace s’a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii.

*repetițiúne f. (lat. repetitio, -ónis. V. com-petițiune). Acțiunea de a repeta: repetițiunea une lecțiunĭ. Lecțiune dată ca să fie învățată ĭar: avem multă repetițiune. Încercarea uneĭ pĭese teatrale saŭ muzicale în ainte de a fi jucată saŭ cîntată: actoriĭ eraŭ la repetițiune. Ret. Figura pin care se repetă un cuvînt orĭ o frază p. a da maĭ multă energie discursuluĭ (numită și anaforă și epiforă). Jur. Acțiunea de a cere înapoĭ ceĭa ce ți s’a luat fără drept orĭ aĭ împrumutat și nu ți s’a dat înapoĭ. Ceasornic cu repetițiune, care bate orele cînd apeșĭ un resort. Armă cu repetițiune, care se încarcă cu maĭ multe focurĭ deodată și poțĭ trage pe urmă maĭ răpede: pușca Mannlicher e o armă cu repetițiune. – Ob. -íție (rus. repeticiĭa).

REPETIȚIE s. 1. repetare, (înv.) poftorire. (Vorbește fără ~ii.) 2. recapitulare, repetare, revedere, (înv.) procitanie. (~ materiei.) 3. (rar) probă. (~ la un teatru.) 4. repetiție generală = avanpremieră.

repetiție (< lat. repetitio) 1. Semn de r., semn ce indică reluarea unui fragment dintr-o lucrare muzicală. Expresia dal segno cere repetarea dintr-un loc marcat cu un semn (de obicei cu semnul procent). V. da capo; abreviații. 2. Pregătire a unui concert (1), recital* sau spectacol muzical, execuție de probă.

REPETITIO EST MATER STUDIORUM (lat.) repetiția este mama învățăturii – Precept folosit inițial în școlile de limbă latină și care a căpătat apoi valoare generală: prin repetare, cunoștințele se fixează mai temeinic.

repetiție refren, figură care constă în repetarea unui grup de cuvinte (sintagmă ori enunț) care, într-o lucrare literară scurtă (de obicei în versuii), exprimă laitmotivul textului, ori vrea să creeze și să susțină atmosfera lirică a operei. Este repetiția care nu se încadrează, ea volum și repartiție, în nici o schemă stereotipă, ea toate celelalte (R): „- Pământ de flori! Pământ de flori!... Același strigăt, în fiecare dimineață; aceeași droagă de căruță sunându-și singurătatea în fiecare piatră a pavajului; același moș-copil deasupra mormanului de pământ negru, mărunțit, moale, frumos, bogat, suflet ascuns. Aceeași cazma înfiptă lângă mănușa căruței și felinarul stins, dimineața, la bariera orașului, felinarul care a ars, noaptea, legănat, ferind singurătatea omului și calului, de goana mașinilor. – Pământ de flori!. Pământ cald, plouat, mirositor, pământ care poartă semințele în el ca puii nefătați, în pântece; semințe de ierburi răbdătoare, puioase, blânde. Oamenii vând pământul cu găleata, gătit și curat; curat, luminat așa cum își aduceau, cândva, fetele servitoare la oraș. – Pământ de flori!”... (Florența Albu) Din poezia clasică se pot cita poezia Floriile de V. Alecsandri, Post bellum de O. Goga, precum și versurile lui G. Bacovia, în care, oricare ar fi schema repetiției (de obicei figuri combinate), repetiția are un caracter obsesiv, deci analog repetiției-refren. În proză, o ilustrare specifică ne-o oferă schițele din Arborele vieții de Florența Albu: Pământ și flori și patetica schiță Acasă, scrisă în ton de poem în proză, încărcată de variate figuri ale repetiției: poliptotă, homeoteleută, epanadiploză, epanalepsă, anaforă și epiforă, precum și perifrază, metaforă, comparație, metalepsă și silepsă oratorică.