repercutare definitie

2 intrări

19 definiții pentru repercutare

REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce. 2. Fig. A avea urmări, consecințe; a-și manifesta indirect efectele. – Din fr. répercuter.
REPERCUTÁRE, repercutări, s. f. Acțiunea de a se repercuta și rezultatul ei. – V. repercuta.
REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce. 2. Fig. A avea urmări, consecințe; a-și manifesta indirect efectele. – Din fr. répercuter.
REPERCUTÁRE, repercutări, s. f. Acțiunea de a se repercuta și rezultatul ei. – V. repercuta.
REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrînge, a se retransmite, a reveni. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra», mai rar «în») A avea urmări, consecințe, a-și manifesta efectele. Abuzul de mîncare și de băutură se repercutează asupra sănătății. ▭ Nu-mi sînt indiferenți... seceta ori foametea pe care o îndură ei știu că se repercutează în viața mea de fiecare zi. C. PETRESCU, Î. II 267. – Conj. prez. și: pers. 3 să repercute (ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96).
repercutá (a ~) vb., ind. prez. 3 repercuteáză
repercutáre s. f., g.-d. art. repercutắrii; pl. repercutắri
repercutá vb., ind. prez. 3 sg. repercuteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. repercutéze
repercutáre s. f., g.-d. art. repercutării; pl. repercutări
REPERCUTÁ vb. 1. v. reflecta. 2. v. resimți.
REPERCUTÁRE s. v. reflexie.
REPERCUTÁ vb. I. refl. 1. (Despre unde sonore, luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite. 2. (Fig.) A avea urmări, a-și manifesta efectele indirect. [P.i. 3 -tează, conj. 3 -teze. / < fr. répercuter, cf. lat. repercutere – a respinge].
REPERCUTÁRE s.f. Acțiunea de a se repercuta. [< repercuta].
REPERCUTÁ vb. refl. 1. (despre unde sonore, luminoase) a se răsfrânge, a se retransmite. 2. (fig.) a avea urmări, a-și manifesta indirect efectele. (< fr. répercuter, lat. repercutere)
A SE REPERCUTÁ se ~eáză intranz. 1) (despre unde sonore sau de lumină) A se propaga reflectându-se. 2) fig. A se face simțit; a se propaga, avînd anumite urmări; a se resimți; a se răsfrânge. /<fr. répercuter
repercutà v. 1. Fiz. a retrimite sunetul, lumina; 2. Med. a deplasa o afecțiune locală fâcând’o să treacă într’o altă parte a corpului.
*repercutéz v. tr. (fr. répercuter, d. lat. repercútere, a arunca înapoĭ. V. percusiune). Răsfrîng, arunc înapoĭ (sunetu). V. refl. Ecou se repercuta din deal în deal. Fig. Acest strigăt se repercută în toată românimea.
REPERCUTA vb. 1. (FIZ.) a se întoarce, a se răsfrînge, a se reflecta, a reveni, (înv.) a se refrînge. (Unda sonoră se ~ la întîlnirea unui obstacol.) 2. a se resimți, a se simți. (Unele efecte se ~ asupra lui.)
REPERCUTARE s. (FIZ.) întoarcere, răsfrîngere, reflectare, reflexie. (~ unei unde.)

repercutare dex

Intrare: repercuta
repercuta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: repercutare
repercutare substantiv feminin