Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru repercutare

REPERCUT├ü, pers. 3 repercuteaz─â, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se r─âsfr├ónge, a se retransmite, a reveni, a se ├«ntoarce. 2. Fig. A avea urm─âri, consecin╚Ťe; a-╚Öi manifesta indirect efectele. ÔÇô Din fr. r├ępercuter.
REPERCUT├üRE, repercut─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a se repercuta ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. repercuta.
REPERCUT├ü, pers. 3 repercuteaz─â, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se r─âsfr├ónge, a se retransmite, a reveni, a se ├«ntoarce. 2. Fig. A avea urm─âri, consecin╚Ťe; a-╚Öi manifesta indirect efectele. ÔÇô Din fr. r├ępercuter.
REPERCUT├üRE, repercut─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a se repercuta ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. repercuta.
REPERCUT├ü, pers. 3 repercuteaz─â, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se r─âsfr├«nge, a se retransmite, a reveni. 2. Fig. (Urmat de determin─âri introduse prin prep. ┬źasupra┬╗, mai rar ┬ź├«n┬╗) A avea urm─âri, consecin╚Ťe, a-╚Öi manifesta efectele. Abuzul de m├«ncare ╚Öi de b─âutur─â se repercuteaz─â asupra s─ân─ât─â╚Ťii. Ôľş Nu-mi s├«nt indiferen╚Ťi... seceta ori foametea pe care o ├«ndur─â ei ╚Ötiu c─â se repercuteaz─â ├«n via╚Ťa mea de fiecare zi. C. PETRESCU, ├Ä. II 267. ÔÇô Conj. prez. ╚Öi: pers. 3 s─â repercute (ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96).
repercutá (a ~) vb., ind. prez. 3 repercuteáză
repercutáre s. f., g.-d. art. repercutắrii; pl. repercutắri
repercut├í vb., ind. prez. 3 sg. repercute├íz─â; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. repercut├ęze
repercutáre s. f., g.-d. art. repercutării; pl. repercutări
REPERCUT├ü vb. 1. v. reflecta. 2. v. resim╚Ťi.
REPERCUTÁRE s. v. reflexie.
REPERCUT├ü vb. I. refl. 1. (Despre unde sonore, luminoase) A se r─âsfr├ónge, a se retransmite. 2. (Fig.) A avea urm─âri, a-╚Öi manifesta efectele indirect. [P.i. 3 -teaz─â, conj. 3 -teze. / < fr. r├ępercuter, cf. lat. repercutere ÔÇô a respinge].
REPERCUT├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a se repercuta. [< repercuta].
REPERCUT├ü vb. refl. 1. (despre unde sonore, luminoase) a se r─âsfr├ónge, a se retransmite. 2. (fig.) a avea urm─âri, a-╚Öi manifesta indirect efectele. (< fr. r├ępercuter, lat. repercutere)
A SE REPERCUT├ü se ~e├íz─â intranz. 1) (despre unde sonore sau de lumin─â) A se propaga reflect├óndu-se. 2) fig. A se face sim╚Ťit; a se propaga, av├«nd anumite urm─âri; a se resim╚Ťi; a se r─âsfr├ónge. /<fr. r├ępercuter
repercut├á v. 1. Fiz. a retrimite sunetul, lumina; 2. Med. a deplasa o afec╚Ťiune local─â f├óc├óndÔÇÖo s─â treac─â ├«ntrÔÇÖo alt─â parte a corpului.
*repercut├ęz v. tr. (fr. r├ępercuter, d. lat. reperc├║tere, a arunca ├«napo─ş. V. percusiune). R─âsfr├«ng, arunc ├«napo─ş (sunetu). V. refl. Ecou se repercuta din deal ├«n deal. Fig. Acest strig─ât se repercut─â ├«n toat─â rom├ónimea.
REPERCUTA vb. 1. (FIZ.) a se ├«ntoarce, a se r─âsfr├«nge, a se reflecta, a reveni, (├«nv.) a se refr├«nge. (Unda sonor─â se ~ la ├«nt├«lnirea unui obstacol.) 2. a se resim╚Ťi, a se sim╚Ťi. (Unele efecte se ~ asupra lui.)
REPERCUTARE s. (FIZ.) întoarcere, răsfrîngere, reflectare, reflexie. (~ unei unde.)

Repercutare dex online | sinonim

Repercutare definitie

Intrare: repercuta
repercuta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: repercutare
repercutare substantiv feminin