REPĂRȚÍRE, repărțiri, s. f. (Învechit) Repartiție, distribuție, împărțeală. O repărțire cît se poate mai largă și mai egală a sarcinelor și a răspunderilor în stat. ODOBESCU, S. III 340.

repărțí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. repărțésc, imperf. 3 sg. repărțeá; conj. prez. 3 să repărțeáscă

repărțíre (înv.) s. f., g.-d. art. repărțírii; pl. repărțíri

repărțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. repărțésc, imperf. 3 sg. repărțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. repărțeáscă

repărțíre s. f., g.-d. art. repărțírii; pl. repărțíri

repărțí vb., ind. prez. pers. 1 repart

REPĂRȚÍ vb. v. distribui, împărți, repartiza.

REPĂRȚÍRE s. v. distribuire, distribuție, împărțire, repartiție, repartizare.

repărți vb. v. DISTRIBUI. ÎMPĂRȚI. REPARTIZA.

repărțire s. v. DISTRIBUIRE. DISTRIBUȚIE. ÎMPĂRȚIRE. REPARTIȚIE. REPARTIZARE.