reologie definitie

9 definiții pentru reologie

REOLOGÍE s. f. Ramură a fizicii al cărei obiect de studiu îl constituie curgerea lentă și deformarea în timp a corpurilor solide sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor. [Pr.: re-o-] – Din fr. rhéologie.
REOLOGÍE s. f. Ramură a fizicii al cărei obiect de studiu îl constituie curgerea lentă și deformarea în timp a corpurilor solide sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor. [Pr.: re-o-] – Din fr. rhéologie.
reologíe (re-o-) s. f., art. reología, g.-d. reologíi, art. reologíei
reologíe s. f. (sil. re-o-), art. reología, g.-d. reologíi, art. reologíei
REOLOGÍE s.f. Ramură a mecanicii care studiază deformarea și curgerea unor materiale sub acțiunea forțelor aplicate asupra lor. [Gen. -iei. / < fr. rhéologie].
REOLOGÍE s. f. ramură a mecanicii care studiază deformarea și curgerea unor materiale sub acțiunea forțelor exterioare. (< fr. rhéologie)
REOLOGÍE f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul curgerii lichidelor și al deformațiilor corpurilor plastice. [Sil. re-o-] /<fr. rhéologie
reologíe s. f. (fiz.) ◊ „Reologia studiază deformarea și curgerea unor materiale care au proprietăți complexe: de exemplu, în anumite situații ele se comportă ca un corp solid, iar în alte situații ca un corp fluid.” Sc. 30 XI 63 p. 4; v. și R.l. 13 II 84 p. 2 (din fr. rhéologie; cf. engl. reology, germ. Rheologie, rus. reologhiia; PR 1943; OSRI; LTR, DC, DTP; DEX, DN3)
REO- „scurgere, curent, circulație”. ◊ gr. rheo-, ein „a curge” > fr. rhéo-, engl. id., germ. id., it. reo- > rom. reo-. □ ~angiografie (v. angio-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare a arterelor periferice, bazată pe înregistrarea variațiilor conductibilității electrice; ~bază (v. -bază), s. f., intensitate minimă a unui curent galvanic, capabil să producă excitația unui țesut viu; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme care trăiesc în torenți și pîraie; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., urmărire a variațiilor de conductibilitate a unui curent alternativ în timpul revoluției cardiace; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) care formează pîraie repezi; ~fili (v. -fil1), adj., s. m. pl., 1. adj., (Despre organisme) Care preferă apele curgătoare. 2. s. m. pl., Pești care depun icrele în curentul apelor; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în apele repezi din munți; ~fob (v. -fob), adj., (despre plante) care evită apele repezi de munte; ~foreză (v. -foreză), s. f., fenomen reologic de antrenare spontană a particulelor în suspensie spre mijlocul conductei, la curgerea unui fluid; ~glif (~glifă) (v. -glif), s. n., urmă pe fața inferioară a straturilor de gresii, care reprezintă mulajul unor scurgeri de nămol pe fundul bazinului de sedimentare; ~graf (v. -graf), s. n., instrument utilizat pentru înregistrarea unei curbe de curent sau de tensiune; ~grafie (v. -grafie), s. f., explorare a modului în care se face circulația sîngelui în anumite organe sau regiuni ale corpului pe baza variațiilor electrice ale acestora; ~gramă (v. -gramă), s. f., curbă care reprezintă variațiile electrice ale anumitor organe; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază curgerea lentă a materiei și deformarea în timp a corpurilor solide sub acțiunea forțelor aplicate asupra lor; ~metrie (v. -metrie1), s. f., tehnică a măsurării mărimilor care caracterizează un material cu proprietăți reologice; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument pentru măsurarea proprietăților reologice ale materialelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., transformare a diferitelor forme de animale sau de plante sub influența apelor curgătoare repezi; ~nom (v. -nom1), adj., (despre legăturile sistemelor de puncte materiale) care variază în timp, însă după o lege independentă de forțele care acționează în cadrul sistemelor de puncte; ~pexie (v. -pexie), s. f., fenomen prezentat de unele soluții coloidale care, prin curgere lentă sau printr-o agitare slabă, își măresc viscozitatea și rezistența la deformare; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se constată prezența unui curent electric; ~stat (v. -stat), s. n., aparat folosit la reglarea intensității curentului electric din circuite; ~tactic (v. tactic), adj., (despre organisme) care se deplasează spre curenții de apă; sin. reotropic; ~taxie (v. -taxie), s. f., curbare a organelor vegetale acvatice în sensul curentului de apă în care acestea trăiesc; sin. reotropism; ~tropic (v. -tropic), adj., reotactic*; ~xen (v. -xen), adj., (despre o viețuitoare) care trăiește în apele cu curenți slabi.

reologie dex

Intrare: reologie
reologie substantiv feminin
  • silabisire: re-o-