RENÚME s. n. Nume bun; faimă, reputație, celebritate. – Din fr. renom (după nume).

RENÚME s. n. Nume bun; faimă, reputație, celebritate. – Din fr. renom (după nume).

RENÚME s. n. Nume bun, reputație, faimă, celebritate. V. glorie. Nimerise... momit de renumele bîlciului din Rîureni. GALACTION, O. I 274. N-aș vrea să am măriri deșerte, N-am nici o sete de renume. MACEDONSKI, O. I 66. Ne dase nume de curcani Un hîtru bun de glume; Noi am schimbat lîngă Balcani Porecla în renume!. ALECSANDRI, P. A. 204.

renúme s. n., art. renúmele

renúme s. n.

RENÚME s. 1. v. celebritate. 2. v. faimă. 3. v. popularitate. 4. v. veste. 5. v. reputație.

RENÚME s.n. Nume bun, faimă, reputație, celebritate. ♦ Cu renume = renumit, celebru. [Pl. invar. / < fr. renom, după nume].

RENÚME s. n. nume bun, faimă, reputație, celebritate. (după fr. renom)

RENÚME n. Apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calități deosebite; slavă; faimă; reputație; popularitate. /<fr. renom

renume m. nume bun, reputațiune, celebritate.

*renúme n., pl. tot așa (re- și nume, după fr. renom). Nume bun, nume glorios, celebritate: noĭ am schimbat lîngă Balcanĭ porecla în renume (Al.). Reputațiune: renume urît.

RENUME s. 1. celebritate, faimă, glorie, prestigiu, reputație, (fig.) strălucire. (Și-a cîștigat un ~ fără precedent.) 2. faimă, notorietate, prestigiu, reputație, vază, (înv.) vîlvă. (Un medic de ~.) 3. faimă, popularitate, reputație, (înv.) poporalitate, (fig.) priză. (Se bucură de oarecare ~.) 4. faimă, veste, (rar) pomină. (I-a mers ~ pretutindeni.) 5. faimă, nume, reputație. (Se bucură de ~ rău.)