RÉNIU s. n. Element chimic asemănător cu platina și care se găsește în natură în cantități foarte mici. – Din fr. rhénium, genn. Rhenium.

RÉNIU s. n. Element chimic asemănător cu platina și existând în natură în cantități foarte mici. – Din fr. rhénium, germ. Rhenium.

RÉNIU s. n. Metal care se găsește în natură în cantități foarte mici și se prepară prin reducerea oxidului sau sulfurii cu hidrogen sau prin descompunerea termică a halogenilor.

réniu (element chimic) [niu pron. niu] s. n., art. réniul; simb. Re

réniu (chim.) s. n. [-niu pron. -niu ], art. réniul; simb. Re

RÉNIU s.n. Metal foarte rar, asemănător cu platina, care se găsește în natură în cantități foarte mici. [Pron. -niu, var. renium s.n. / < fr. rhénium, cf. germ. Rhenium].

RÉNIUM s.n. v. reniu.

RÉNIU s. n. (Chim.) Metal, asemănător cu platina, întrebuințat în aliaje speciale. [-niu, Pron. -nìu; Simb. Re] (din fr. rhénium, germ. Rhenium)

Re, simbol chimic pentru reniu.

RÉNIU (< fr., germ. {i}; {s} lat. Rhenium „Rin”) s. n. Element chimic (Re, nr. at. 75, m. at. 186,2), metal rar, cenușiu-deschis, asemănător cu platina, foarte stabil din punct de vedere chimic, care se găsește în natură în cantități foarte mici. Descoperit de chimiștii germani Ida Tacke și Walter Noddack în 1925. Din aliajele r. cu metale extrem de termorezistente (de ex. wolframul, molibdenul) se fac piese pentru avioane supersonice și pentru rachete; din aliajele cu wolfram se produc filamente pentru lămpile cu incandescență și termocupluri.