renegat definitie

24 definiții pentru renegat

RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.
RENEGÁT, -Ă, renegați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ (Persoană) care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat.
RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.
RENEGÁT, -Ă, renegați, -te, s. m. și f. Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa. ♦ Persoană care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare, care a trădat grupul, asociația sau partidul căruia i-a aparținut. – Din fr. renégat, germ. Renegat.
RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega; a se lepăda (de cineva sau de ceva), a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. Fata asta care zice că e sora mea și pe care o reneg... SEBASTIAN, T. 358. Avea atîta încredere în propria-i experiență și cunoaștere a oamenilor, că s-ar fi considerat înjosit dacă tocmai în zilele grele și-ar fi renegat mijloacele sale. REBREANU, R. II 14. O nație însă nu poate decît prin o amenințare de mare și cumplită pedeapsă a-și renega trecutul. KOGĂLNICEANU, S. A. 98.
RENEGÁT, -Ă, renegați, -te, s. m. și f. Persoană care s-a înstrăinat, s-a lepădat de patria, de credința sa, care a renunțat la convingerile sau la părerile anterioare. Renegații devin aspri pentru credința ce au avut înainte și înfocați pentru credința ce îmbrățișează. BOLINTINEANU, O. 444. Vreți să faceți cauză comună... cu renegații la principiile autonomiei și suzeranității? La GHICA, A. 792.
renegá (a ~) vb., ind. prez. 3 reneágă
renegát adj. m., s. m., pl. renegáți; adj. f., s. f. renegátă, pl. renegáte
renegá vb., ind. prez. 1 sg. renég, 3 sg. și pl. reneágă
renegát adj. m., s. m., pl. renegáți; f. sg. renegátă, pl. renegáte
RENEGÁ vb. 1. v. contesta. 2. v. abjura. 3. v. repudia.
RENEGÁT adj., s. (BIS.) 1. adj. (înv.) preastâpnic. (Om ~.) 2. s. (livr.) apostat.
RENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier].
RENEGÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care s-a lepădat de patria, de credința sa; (cel) care și-a lepădat vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. [< fr. renégat, cf. rus. renegat].
RENEGÁ vb. tr. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui. (< lat. renegare)
RENEGÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care s-a înstrăinat de patria, de credința sa. ◊ (cel) care a renunțat la vechile convingeri, care a trădat grupul, partidul căruia i-a aparținut. (< fr. renégat, germ. Renegat)
A RENEGÁ renég tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaște ca fiind al său; a renunța de a mai împărtăși. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relație). /Din renegat
RENEGÁT ~ți m. 1) Persoană care s-a lepădat de patria sau de credința sa. 2) Persoană care a renunțat la convingerile sale anterioare, trădându-și grupul sau partidul din care a făcut parte; apostat. /<fr. renégat, germ. Renegat
renegà v. 1. a se face că nu cunoaște: Sân-Petru renegă pe Mântuitor; 2. a abjura: a renega o credință, a renega un partid.
renegat m. 1. cel ce a abjurat religiunea spre a îmbrățișa alta; 2. fig. cel ce renunță din interes la opiniunile sale politice.
*renég, a v. tr. (re- și neg; fr. renier, it. rinegare). Declar că nu cunosc, deși cunosc: sfîntu Petru l-a renegat pe Hristos. Mă las, mă lepăd de o credință, de o opiniune: Enric al patrulea al Franciiĭ a renegat protestantizmu.
*renegát, -ă adj. (d. reneg). Apostat, care șĭ-a lepădat credința religioasă orĭ politică. Subst. Un renegat. V. prestîpnic.
RENEGA vb. 1. a contesta, a dezminți, a nega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.) 2. a abjura, a se lepăda. (A ~ o credință, o convingere.) 3. a repudia, a respinge. (A-și ~ soția.)
RENEGAT adj. (înv.) preastîpnic. (Om ~.)

renegat dex

Intrare: renega
renega verb grupa I conjugarea I
Intrare: renegat (adj.)
renegat adjectiv
Intrare: renegat (s.m.)
renegat substantiv masculin