RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.

RENEGÁRE, renegări, s. f. Faptul de a renega. – V. renega.

RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.

RENEGÁRE, renegări, s. f. Faptul de a renega. – V. renega.

RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega; a se lepăda (de cineva sau de ceva), a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. Fata asta care zice că e sora mea și pe care o reneg... SEBASTIAN, T. 358. Avea atîta încredere în propria-i experiență și cunoaștere a oamenilor, că s-ar fi considerat înjosit dacă tocmai în zilele grele și-ar fi renegat mijloacele sale. REBREANU, R. II 14. O nație însă nu poate decît prin o amenințare de mare și cumplită pedeapsă a-și renega trecutul. KOGĂLNICEANU, S. A. 98.

RENEGÁRE, renegări, s. f. Faptul de a renega.

renegá (a ~) vb., ind. prez. 3 reneágă

renegáre s. f., g.-d. art. renegắrii; pl. renegắri

renegá vb., ind. prez. 1 sg. renég, 3 sg. și pl. reneágă

renegáre s. f. negare

RENEGÁ vb. 1. v. contesta. 2. v. abjura. 3. v. repudia.

RENEGÁRE s. 1. v. contestare. 2. v. abjurare. 3. v. repudiere.

RENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier].

RENEGÁRE s.f. Faptul de a renega. [< renega].

RENEGÁ vb. tr. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui. (< lat. renegare)

A RENEGÁ renég tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaște ca fiind al său; a renunța de a mai împărtăși. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relație). /Din renegat

renegà v. 1. a se face că nu cunoaște: Sân-Petru renegă pe Mântuitor; 2. a abjura: a renega o credință, a renega un partid.

*renég, a -á v. tr. (re- și neg; fr. renier, it. rinegare). Declar că nu cunosc, deși cunosc: sfîntu Petru l-a renegat pe Hristos. Mă las, mă lepăd de o credință, de o opiniune: Enric al patrulea al Franciiĭ a renegat protestantizmu.

RENEGA vb. 1. a contesta, a dezminți, a nega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.) 2. a abjura, a se lepăda. (A ~ o credință, o convingere.) 3. a repudia, a respinge. (A-și ~ soția.)

RENEGARE s. 1. contestare, dezmințire, negare, negație, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.) 2. abjurare, lepădare. (~ a unei credințe.) 3. repudiere, respingere. (~ soției.)