remediu definitie

13 definiții pentru remediu

REMÉDIU, remedii, s. n. Mijloc de îndreptare sau de îmbunătățire a unei situații, a unei stări etc.; soluție. ♦ Leac, doctorie, medicament. – Din fr. remède, lat. remedium.
REMÉDIU, remedii, s. n. Mijloc de îndreptare sau de îmbunătățire a unei situații, a unei stări etc.; soluție. ♦ Leac, doctorie, medicament. – Din fr. remède, lat. remedium.
REMÉDIU, remedii, s. n. Mijloc de îmbunătățire sau de îndreptare a unei situații, a unei stări etc.; soluție. Iar remediile propuse de socialiști... au fost inspirate, în mare parte, de situația reală. IBRĂILEANU, SP. CR. 194. În loc de a păși pre calea prin care s-ar putea aduce un remediu la suferințele patriei, nu se ocupă decît d-a susține, d-a apăra unii pe o persoană, alții pe alta. La GHICA, A. 765. ♦ Leac, doctorie. Remediu contra gripei.
remédiu [diu pron. diu] s. n., art. remédiul; pl. remédii, art. remédiile (-di-i-)
remédiu s. n. [-diu pron. -diu], art. remédiul; pl. remédii, art. remédiile (sil. -di-i-)
REMÉDIU s. 1. v. doctorie. 2. v. soluție.
REMÉDIU s.n. Leac, medicament. ♦ (Fig.) Mijloc de îndreptare a unei situații; soluție. [Pron. -diu. / < lat. remedium, cf. it. rimedio, fr. remède].
REMÉDIU s. n. 1. leac, medicament. 2. (fig.) mijloc de îndreptare a unei situații, stări etc.; soluție. (< lat. remedium, fr. remède)
REMÉDIU ~i n. 1) Substanță care previne, ameliorează sau tratează o boală; leac; medicament. 2) Mijloc de îmbunătățire a unei stări de lucruri. /<fr. remede, lat. remedium
remediu n. leac, mijloc de vindecare.
*remédiŭ n. (lat. remedium, remediŭ, d. mĕdéri, a vindeca, médicus, medic. V. reazem și rezem). Leac, medicament (maĭ mult fig.): avariția luĭ e fără remediŭ.
REMEDIU s. 1. (FARM.) doctorie, leac, medicament, (înv. și reg.) medicină, spițerie. (Un ~ eficace în diabet.) 2. soluție, (fig.) leac. (~ pentru îndreptarea unei situații.)
MEDICINA SOLA MISERARIUM OBLIVIO EST (lat.) singurul remediu al mizeriilor este uitarea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 491.

remediu dex

Intrare: remediu
remediu substantiv neutru
  • pronunție: -diu pr. -dĭu