Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru reluctanță

RELUCTÁNȚĂ, reluctanțe, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care străbate circuitul. ◊ Reluctanță specifică = reluctivitate. – Din fr. réluctance.
RELUCTÁNȚĂ, reluctanțe, s. f. (Fiz.) Mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care străbate circuitul. ◊ Reluctanță specifică = reluctivitate. – Din fr. réluctance.
reluctánță s. f., g.-d. art. reluctánței; pl. reluctánțe
reluctánță s. f., g.-d. art. reluctánței; pl. reluctánțe
RELUCTANȚĂ SPECÍFICĂ s. (FIZ.) reluctivitate.
RELUCTÁNȚĂ s.f. (Fiz.) Rezistență magnetică. [Pl. -te. / < fr. réluctance, engl. reluctance].
RELUCTÁNȚĂ s. f. mărime egală cu raportul dintre tensiunea magnetică de-a lungul unui circuit și fluxul magnetic care îl străbate; inversul permeanței. (< fr. réluctance)

Reluctanță dex online | sinonim

Reluctanță definitie

Intrare: reluctanță
reluctanță substantiv feminin