relief definitie

18 definiții pentru relief

alto-reliéf sn [At: DA / V: -liév / Pl: ~uri / E: formație hibridă, prin înlocuirea lui haut din fr. cu alto, după analogia lui baso-relief] (Scp) Relief ale cărui elemente ies în evidență puternic.
RELIÉF, reliefuri, s. n. 1. Configurație a suprafeței terestre constituită din totalitatea neregularităților de forme pozitive sau negative considerate față de un plan de referință general sau local. 2. Ridicătură, proeminență pe o suprafață. ◊ Loc. adj. În relief = cu trei dimensiuni, ieșit în afară dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate în relief = a scoate în evidență, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; foită, strălucire. 3. Sculptură fixată pe o suprafață plană. V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.
RELIÉF, reliefuri, s. n. 1. Configurație a suprafeței terestre constituită din totalitatea neregularităților de forme pozitive sau negative considerate față de un plan de referință general sau local. 2. Ridicătură, proeminență pe o suprafață. ◊ Loc. adj. În relief = cu trei dimensiuni, ieșit în afară dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate în relief = a scoate în evidență, a pune în lumină, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; forță, strălucire. 3. Sculptură fixată pe o suprafață plană. V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.
RELIÉF, (rar) reliefuri, s. n. 1. Ridicătură, proeminență pe o suprafață. Aurul avea nuanțe verzui, vechi: reliefurile puțin tocite. C. PETRESCU, A. 325. Mă uitam în zarea capricios tăiată de relieful munților. GALACTION, O. I 344. ◊ Loc. adj. În relief = cu trei dimensiuni, ieșit în afară dintr-un plan, proeminent. Litere în relief. ▭ Vasele mari, de aur sau de argint, poartă pe marginile lor, în relief, oameni și cai în mișcare, excelente realizări de artă. STANCU, U.R.S.S. 122. ◊ Expr. A scoate în relief = a scoate în evidență, a pune în lumină, a sublinia, a reliefa. A ieși în relief v. ieși.Fig. Contur, forță, strălucire. Traducerile fără relief ale lui Aristia, Costache Caragiale le declama cu ifos și patos. SADOVEANU, E. 69. Și cîteodată această delicateță și acest adevăr se arată cu atîta relief într-un singur vers! GHEREA, ST. CR. III 274. 2. Conformație a suprafeței solului din punctul de vedere al înălțimilor. Relief accidentat. ▭ Satul întreg și jumătate din hotar se întindeau în fața lor ca o hartă mare cu reliefuri în culori. REBREANU, I 67. 3. (Impropriu) Basorelief. În această versiune nu este văzut Bachus pre nici un relief, pre nici o pictură cunoscută pînă astăzi. BOLLIAC, O. 268. – Variantă: reliév (ODOBESCU, S. III 68) s. n.
reliéf (-li-ef) s. n., pl. reliéfuri
reliéf s. n. (sil. -li-ef), pl. reliéfuri
RELIÉF s. 1. (GEOGR.) configurație, conformație. (~ ul muntos al terenului.) 2. (ARTE PLAST.) relief scund v. basorelief.
RELIÉF s. v. contur, formă.
RELIÉF s.n. 1. Ridicătură, proeminență (a unui obiect, a unui plan etc.). ♦ Figură, motiv etc. care se desprinde de pe fundul unei sculpturi; basorelief; modelaj al volumelor în pictură și grafică. ♦ A scoate în relief = a scoate în evidență, a sublinia, a reliefa. ♦ Formă, contur. ♦ (Fig.) Forță, evidențiere, strălucire. 2. Conformația pământului privită sub raportul înălțimilor. [Pron. -li-ef, pl. -furi, -fe. / < fr. relief, germ. Relief].
RELIÉF s. n. 1. ridicătură, proeminență (a unui obiect, a unui plan etc.). ◊ figură, motiv etc. care se desprinde de pe fondul unei sculpturi; basorelief; modelaj al volumelor în pictură și grafică. ♦ a scoate în ~ = a reliefa. ◊ formă, contur. ◊ (fig.) forță, evidențiere, strălucire. 2. conformație a pământului, sub raportul înălțimilor. (< fr. relief)
RELIÉF reliefuri n. 1) Formă a suprafeței terestre față de un plan de referință. 2) Proeminență care se evidențiază pe un plan. ◊ În relief ieșit în afară dintr-un plan. A scoate în relief a scoate în evidență; a sublinia; a accentua. 3) Sculptură ale cărei forme ies puțin în afară pe un fond cu care fac corp comun; basorelief. [Sil. -li-ef] /<fr. relief
basso-relief n. sculptură în relief pe un fond neted.
relief n. 1. partea răsărită a unui obiect; 2. sculptură lucrată mai mult sau mai puțin în afară: alto-relief, basso-relief; 3. fig. lustru, considerațiune: relieful stilului.
*reliéf n., pl. urĭ (fr. relief [în doŭă silabe: relĭef], subst. verbal d. relever, a rîdica, a releva). Rîdicătură, înălțime (munțĭ ș. a.): reliefu Elvețiiĭ e foarte accidentat. Ĭeșitură, proeminență (în sculptură): un baso-relief. Fig. Strălucire, lustru, distincțiune: un stil fără relief. A scoate în relief, a scoate la iveală (în evidență), a face să atragă atențiunea. A da relief, a da lustru, a da calitățĭ distinctive.
relief s. v. CONTUR. FORMĂ.
RELIEF s. 1. (GEOGR.) conformație. (~ terenului.) 2. (ARTE PLAST.) relief scund = basorelief.
RELIÉF (< fr., germ.) s. n. 1. (GEOGR.) Abatere pozitivă sau negativă a suprafeței litosferei față de un plan de referință general (suprafața oceanului planetar), când se referă la dimensiuni mari, sau local (suprafața unei forme de r. oarecare), când este vorba de dimensiuni mijlocii și mici. În raport cu sensul abaterii de la planul de referință, r. poate fi: pozitiv (continente, câmpuri, culmi, creste, movile etc.) sau negative (bazine oceanice, depresiuni, văi, crovuri etc.). Este alcătuit din: elemente de r. (suprafețe orizontale și înclinate, ca de ex. versant, povârniș, câmp, pod, fund de vale etc.), forme elementare de r. care reprezintă asocieri de elemente, ca de ex., valea (care este alcătuită din doi versanți ce intersectează sau se racordează în partea lor inferioară prin intermediul unei suprafețe orizontale, numită fund de vale), interfluviul (care este fie alcătuit dintr-o suprafață plană, orizontală sau slab înclinată, mărginită de două povârnișuri, fie din două povârnișuri care se intersectează în partea lor superioară etc.) și forme complexe de r. care reprezintă asocieri de forme elementare de r., pozitive și negative (câmpii, dealuri, podișuri, munți etc.). După dimensiuni se deosebesc următoarele categorii: megarelief (continente, bazine oceanice), macrorelief (munți, podișuri, câmpii, depresiuni), mezorelief (interfluvii, văi) și microrelief (neregularități ale căror variații altimetrice nu depășesc câțiva metri, ca de exemplu: crovuri, movilițe înierbate, pâlnii carstice, lapiezuri etc.). R. s-a format ca rezultat al acțiunii simultane, conjugate, a forțelor endogene și exogene asupra suprafeței Pământului. Aceste forțe acționează în mod antagonist: când cele endogene creează, prin mișcări pozitive ale scoarței, depresiuni ale suprafeței Pământului, cele exogene tind, de asemenea, să le niveleze, de astă dată însă prin procese de acumulare a materialelor rezultate în urma eroziunii proeminențelor învecinate. R., prin altitudinea, orientarea și alcătuirea sa geologică modifică condițiile climatice (atât macroclima, cât mai ales microclima) și contribuie la diversificarea hidrografiei, învelișului vegetal, a celui de soluri și a faunei. 2. (ARTE PLAST.) a) Lucrare de sculptură caracterizată prin aceea că întreaga compoziție aderă la un plan-suport față de care volumele se desprind mai mult sau mai puțin. În funcție de gradul de evidențiere a volumelor față de suprafața-suport, se disting mai multe feluri de r.: meplat (denumit și r. scobit sau incizat), basorelief, r. înalt (denumit și altorelief). R. sunt întrebuințate la decorarea edificiilor, a soclurilor de monumente, a mobilierului, a unor obiecte de artă decorativă; b) (În grafică sau în pictură) Modelajul sculptural al volumelor, obținut prin valorație; c) Tehnică specială în gravură. V. și gravură.
forme de relief expr. (glum.) 1. sâni. 2. fese.

relief dex

Intrare: relief (pl. -uri)
relief pl. -uri substantiv neutru
  • silabisire: -li-ef
Intrare: relief (pl. -e)
relief pl. -e
Intrare: relief
relief