Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru relicv─â

REL├ŹCV─é, relicve, s. f. 1. Obiect r─âmas din trecut ╚Öi p─âstrat ca o amintire scump─â sau valoroas─â; vestigiu. 2. (La pl.) Moa╚Öte. ÔÇô Din fr. relique, lat. reliquiae.
REL├ŹCV─é, relicve, s. f. 1. Obiect r─âmas din trecut ╚Öi p─âstrat ca o amintire scump─â sau valoroas─â; vestigiu. 2. (La pl.) Moa╚Öte. ÔÇô Din fr. relique, lat. reliquiae.
REL├ŹCV─é, relicve, s. f. 1. Obiect r─âmas din trecut (de la o persoan─â iubit─â sau de la o personalitate de seam─â) ╚Öi p─âstrat ca o amintire scump─â. V. vestigiu. Ce ran─â dureroas─â aveam s─â-i scormonesc cu aceste relicve ale mortului, pe care i le aduceam ├«n buzunarul meu! C. PETRESCU, S. 162. ÔŚŐ Fig. Bietul b─âtr├«n... biata relicv─â, peste a c─ârei ochi anii ├«╚Öi l─âsase paianjenitele cortine, ap─ârea adus ca un specimen rar de longevitate. ANGHEL, PR. 62. 2. (De obicei la pl.) Moa╚Öte. ÔÇô Variant─â: rel├şcvie, relicvii (NEGRUZZI, S. I 214), s. f.
rel├şcv─â s. f., g.-d. art. rel├şcvei; pl. rel├şcve
rel├şcv─â s. f., g.-d. art. rel├şcvei; pl. rel├şcve
REL├ŹCV─é s. 1. r─âm─â╚Öi╚Ť─â, urm─â, vestigiu. (~e ale trecutului.) 2. (la pl.) v. moa╚Öte.
REL├ŹCV─é s.f. 1. (la pl.) Moa╚Öte. 2. (Fig.) Amintire scump─â, obiect r─âmas ca amintire. [< lat. reliqua, cf. it. reliquia].
REL├ŹCV─é s. f. 1. obiect r─âmas din trecut ╚Öi p─âstrat ca amintire (scump─â). 2. (pl.) moa╚Öte. (< fr. relique, lat. reliquiae)
REL├ŹCV─é ~e f. 1) Obiect p─âstrat ca o amintire scump─â din trecut; vestigiu. 2) la pl. R─âm─â╚Öi╚Ť─â (oseminte, resturi de ├«mbr─âc─âminte etc.) apar╚Ťin├ónd unei persoane, considerate sf├ónt─â; moa╚Öte. /<fr. relique, lat. reliquiae
RELICV─é s. 1. r─âm─â╚Öi╚Ť─â, urm─â, vestigiu. (~e ale trecutului.) 2. (la pl.) moa╚Öte (pl.), vestigii (pl.), (├«nv.) r─âm─â╚Öi╚Ťe (pl.). (~ sfinte.)

Relicv─â dex online | sinonim

Relicv─â definitie

Intrare: relicv─â
relicv─â substantiv feminin