relicvă definitie

10 definiții pentru relicvă

RELÍCVĂ, relicve, s. f. 1. Obiect rămas din trecut și păstrat ca o amintire scumpă sau valoroasă; vestigiu. 2. (La pl.) Moaște. – Din fr. relique, lat. reliquiae.
RELÍCVĂ, relicve, s. f. 1. Obiect rămas din trecut și păstrat ca o amintire scumpă sau valoroasă; vestigiu. 2. (La pl.) Moaște. – Din fr. relique, lat. reliquiae.
RELÍCVĂ, relicve, s. f. 1. Obiect rămas din trecut (de la o persoană iubită sau de la o personalitate de seamă) și păstrat ca o amintire scumpă. V. vestigiu. Ce rană dureroasă aveam să-i scormonesc cu aceste relicve ale mortului, pe care i le aduceam în buzunarul meu! C. PETRESCU, S. 162. ◊ Fig. Bietul bătrîn... biata relicvă, peste a cărei ochi anii își lăsase paianjenitele cortine, apărea adus ca un specimen rar de longevitate. ANGHEL, PR. 62. 2. (De obicei la pl.) Moaște. – Variantă: relícvie, relicvii (NEGRUZZI, S. I 214), s. f.
relícvă s. f., g.-d. art. relícvei; pl. relícve
relícvă s. f., g.-d. art. relícvei; pl. relícve
RELÍCVĂ s. 1. rămășiță, urmă, vestigiu. (~e ale trecutului.) 2. (la pl.) v. moaște.
RELÍCVĂ s.f. 1. (la pl.) Moaște. 2. (Fig.) Amintire scumpă, obiect rămas ca amintire. [< lat. reliqua, cf. it. reliquia].
RELÍCVĂ s. f. 1. obiect rămas din trecut și păstrat ca amintire (scumpă). 2. (pl.) moaște. (< fr. relique, lat. reliquiae)
RELÍCVĂ ~e f. 1) Obiect păstrat ca o amintire scumpă din trecut; vestigiu. 2) la pl. Rămășiță (oseminte, resturi de îmbrăcăminte etc.) aparținând unei persoane, considerate sfântă; moaște. /<fr. relique, lat. reliquiae
RELICVĂ s. 1. rămășiță, urmă, vestigiu. (~e ale trecutului.) 2. (la pl.) moaște (pl.), vestigii (pl.), (înv.) rămășițe (pl.). (~ sfinte.)

relicvă dex

Intrare: relicvă
relicvă substantiv feminin