Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru relegație

RELEGÁȚIE, relegații, s. f. (Înv.) Relegare. [Var.: relegațiúne s. f.] – Din fr. relégation.
RELEGAȚIÚNE s. f. v. relegație.
RELEGÁȚIE, relegații, s. f. (Înv.) Relegare. [Var.: relegațiúne s. f.] – Din fr. relégation.
RELEGAȚIÚNE s. f. v. relegație.
RELEGÁȚIE, relegații, s. f. (Franțuzism învechit) Relegare. (Și în forma relegațiune) Mișcările de la 1848 se sfîrșiseră cu o serie de relegațiuni, și Bucovina fiind socotită ca o margine de țară, mulți profesori distinși din Austria se pomeniră în Cernăuți. CĂLINESCU, E. 58. – Variantă: relegațiúne s. f.
RELEGAȚIÚNE s. f. v. relegație.
relegáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. relegáția (-ți-a), g.-d. art. relegáției; pl. relegáții, art. relegáțiile (-ți-i-)
relegáție s. f. legație
RELEGÁȚIE s. v. alungare, exilare, expulzare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, surghiunire.
RELEGÁȚIE s.f. (Liv.) Relegare. [Gen. -iei, var. relegațiune s.f. / < fr. relégation, lat. relegatio].
RELEGAȚIÚNE s.f. v. relegație.
relegație s. v. ALUNGARE. EXILARE. EXPULZARE. GONIRE. IZGONIRE. OSTRACIZARE. PROSCRIERE. SURGHIUNIRE.

relegație definitie

relegație dex

Intrare: relegație
relegațiune
relegație substantiv feminin