relație definitie

27 definiții pentru relație

RELÁȚIE, relații, s. f. 1. Legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora. ♦ (Log.) Conexiune între doi sau mai mulți termeni. Legătură între persoane, popoare, state. ◊ Relații de producție = raporturi economice care se stabilesc între oameni în procesul de producție a bunurilor materiale. Relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice permanente ale acestora. ♦ Legături de prietenie (cu oameni de seamă, influenți). 3. Expunere, informație, relatare. ◊ Loc. vb. A da relații = a informa, a relata. [Var.: (înv.) relațiúne s. f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.
RELAȚIÚNE s. f. v. relație.
RELÁȚIE, relații, s. f. 1. Legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora. ♦ (În logica matematică) Conexiune între doi sau mai mulți termeni (în mulțimea perechilor ordonate de elemente ale unei mulțimi date). 2. (La pl.) Legătură între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. ◊ Relații de producție = raporturi economice care se stabilesc între oameni în procesul de producție a bunurilor materiale. Relații diplomatice = relații politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin agențiile diplomatice ale acestora. ♦ Legături de prietenie (cu oameni de seamă, influenți). 3. Expunere, informație; povestire, relatare. ◊ Loc. vb. A da relații = a informa, a referi, a relata. [Var.: (înv.) relațiúne s. f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.
RELAȚIÚNE s. f. v. relație.
RELÁȚIE, relații, s. f. 1. Legătură, raport între lucruri, fapte, idei etc. Relație între cauză și efect. ♦ (În logica matematică) Caracteristică a obiectelor unei clase pe care acestea o au (numai) în virtutea faptului că ele aparțin clasei. Relația se exprimă printr-o funcțiune proporțională cu două sau mai multe variabile. 2. (La pl.; de obicei urmat de determinări care indică felul, natura, caracterul) Legături între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. Nadina n-avusese relații cu țăranii. REBREANU, R. I 169. Prin relațiile lor cu barbarii, ei [colonii romani] introduseseră între dînșii cele dintîi cunoștințe de agricultură. BĂLCESCU, O. II 12. ◊ Relații de producție = legăturile determinate care se stabilesc între oameni în procesul de producție a bunurilor materiale. ◊ Expr. Relații de mîna stîngă = legături nepermise, puțin onorabile. Fiindcă o să mă-nsor, nu se cade să mai am relații de mîna stîngă. ALECSANDRI, T. 758. ♦ Legături de prietenie (cu oameni de seamă, sus-puși). Ca să răzbești în București, dragul meu, prima condiție e să-ți cultivi relațiile. C. PETRESCU, C. V. 66. 3. Expunere, informație; povestire, relatare. Relația manuscriptă a domnului Paul de Marenne, abate de Juvigny, rămasă la biblioteca națională pariziană, cuprinde lungi considerații morale și filozofice asupra acestei călătorii. SADOVEANU, Z. C. 28. Socot de prisos a-ți da aici o relație amănuntă despre deliberarea fraților noștri. La GHICA, A. 151. ◊ Expr. A da relații = a informa, a referi, a relata. – Variante: (învechit) relațiúne (BASSARABESCU, S. N. 153, CARAGIALE, O. II 89, ODOBESCU, S. II 184), relăciúne (ALECSANDRI, T. I 254) s. f.
RELAȚIÚNE s. f. v. relație.
reláție (-ți-e) s. f., art. reláția (-ți-a), g.-d. art. reláției; pl. reláții, art. reláțiile (-ți-i-)
reláție s. f. (sil. -ți-e), art. reláția (sil. -ți-a), g.-d. art. reláției; pl. reláții, art. reláțiile (sil. -ți-i-)
RELÁȚIE s. 1. conexiune, corelație, înlănțuire, legătură, raport, (livr.) consecuție, (rar) conexitate. (Stabilește o ~ între fenomene.) 2. (FIZ.) relații de imprecizie = relații de nedeterminare; relații de nedeterminare v. relații de imprecizie. 3. legătură, raport, (livr.) contingență, nex, (înv.) legământ, referință, (grecism înv.) schesis. (Ce ~ este între...?) 4. v. contact. 5. v. proporție. 6. v. informație. 7. cunoștință.
RELÁȚIE s. v. arătare, expunere, istorisire, înfățișare, narare, povestire, prezentare, relatare.
RELÁȚIE s.f. 1. Legătură, raport (între fenomene, mărimi etc.) ♦ Complement circumstanțial de relație = complement circumstanțial care arată obiectul la care se referă o acțiune sau o calitate; propoziție circumstanțială de relație = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de relație; funcții de relație = totalitatea funcțiilor organice care asigură legătura cu mediul exterior; (log.) judecată de relație = judecată care reflectă raporturi între obiecte diferite. 2. (La pl.) Legături între oameni, între națiuni, între state etc. ♦ (Ec.) Relații de producție = raporturi economice determinate care se stabilesc între oameni în procesul producției sociale a bunurilor materiale. 3. Informație; expunere, relatare. ♦ A da relații = a informa, a referi. 4. (Mat.) Condiție care leagă valorile a două sau mai multor mărimi. [Gen. -iei, var. relațiune s.f. / cf. fr. relation, it. relazione, lat. relatio].
RELAȚIÚNE s.f. v. relație.
RELÁȚIE s. f. 1. legătură, conexiune, raport. ◊ complement circumstanțial de relație = complement care arată obiectul la care se referă o acțiune, o calitate; propoziție de relație = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de relație; funcții de relație = totalitatea funcțiilor organice care asigură legătura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune între doi, trei sau mai mulți termeni. ◊ judecată de relație = judecată care reflectă raporturi între obiecte diferite. 3. (mat.) condiție care leagă valorile a două sau mai multe mărimi. 4. (pl.) legătură între oameni, popoare, state etc. ◊ relații de producție = raporturi care se stabilesc între oameni în procesul producției bunurilor materiale, a repartiției, schimbului și consumului; relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relații = a cunoaște, a frecventa persoane influente; a da relații = a informa. 5. legătură feroviară, rutieră sau aeriană regulată între două puncte; traseu. 6. informație; expunere, relatare. ◊ a da relații = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation)
RELÁȚIE ~i f. 1) Legătură existentă între diferite fenomene sau obiecte; raport. 2) Legătura de dependență sau de influență reciprocă între persoane, popoare sau state. 3) Prezentare scrisă sau orală a unui fapt. [G.-D. relației; Sil. -ți-e] /<fr. relation, lat. relatio, ~onis, germ. Relation
relați(un)e f. 1. raport între două lucruri: o relațiune necesară între virtute și recompensă; 2. legătură de interes sau de prietenie: relațiunile noastre cu străinătatea; 3. povestire amănunțită a unui fapt sau a unui eveniment: relațiune de călătorie.
*relațiúne f. (lat. relátio, -ónis. V. ab-, co-, și de-lațiune). Raport, legătură: e o relațiune necesară între muncă și cîștig. Legătură de interes orĭ de prietenie: relațiunĭ comerciale, sociale. Raport, povestire, narațiune: relațiune de călătorie. – Și -áție (rus. relĕáciĭa).
relație s. v. ARĂTARE. EXPUNERE. ISTORISIRE. ÎNFĂȚIȘARE. NARARE. POVESTIRE. PREZENTARE. RELATARE.
RELAȚIE s. 1. conexiune, corelație, înlănțuire, legătură, raport, (livr.) consecuție, (rar) conexitate. (Stabilește o ~ între fenomene.) 2. legătură, raport, (livr.) contingență, nex, (înv.) legămînt, referință, (grecism înv.) schesis. (Ce ~ este între...?) 3. contact, legătură, raport. (A stabili o ~ cu cineva.) 4. proporție, raport. (O ~ justă între elemente.) 5. informație, referință. (Ce ~ îmi poți da despre...?) 6. cunoștință. (Ai vreo ~ la minister?)
RELAȚIE. Subst. Relație, raport, conexiune, conexitate, legătură (fig.), filiație (fig.); tangență, contiguitate (livr.), contingență; relație reciprocă, corelație, reciprocitate, mutualism; unitate, unire, coeziune (fig.), solidaritate; alianță, asociere, afiliere, afiliație; interdependență, interacțiune. Afinitate, potrivă, potriveală (pop.), potrivire, asemănare, similitudine, analogie; corespondență, concordanță, armonie; simetrie, proporție, proporționalitate; egalitate, echivalență. Determinare, predeterminare, condiționare; dependență. Cauzalitate, principiul (legea) cauzalității; cauză; efect. Superioritate; inferioritate. Ierarhie, scară ierarhică. Coordonare, conducere; subordonare, dependență. Joncțiune. Copulă. Conjuncție. Adj. Relativ; conex; tangent, contiguu (livr.); corelativ; corelat; reciproc, mutual; unit, solidar, inseparabil: interdependent. Potrivit, asemănător, similar, analog; simetric, proporțional; egal, identic, la fel. Determinant, determinativ; dependent. Cauzal. Ierarhic; superior; inferior. Vb. A fi în relație cu..., a avea legătură cu..., a fi legat de..., a sta în legătură cu..., a se asocia, a intra în legătură, a se afilia; a stabili o relație (un raport), a raporta, a corela; a corespunde, a concorda; a fi egal cu..., a fi la fel cu..., a egaliza. A determina, a predetermina (rar), a condiționa; a depinde de.... A cauza, a provoca. V. asemănare, cauză, clasificare, coeziune, deosebire, dependență, dezacord, formă, includere, legătură, opoziție, prietenie, sociabilitate, structură, unire, uniune.
reláție s. f. (circ.) Traseu ◊ „Aceleași tarife se practică pe relația Germania – București.” R.l. 6 IX 91 p. 14. ◊ „[La metrou] în prezent, se circulă cu viteze de 60 km/h pe relația Republica – Armata Poporului.” R.l. 17 V 94 p. 16; v. și Libertatea 6 X 95 p. 24; v. și vârf (1977) (formal din fr. relation, it. relazione; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)
falsă relație, evoluția aceluiași sunet în două acorduri* succedente sau imediat apropiate; prezența sunetului, cu semnificații armonice diferite, la voci (2) diferite în acorduri alăturate. Aspectul diatonic* al f. nu constituie totuși obiectul unei interdicții atât de stricte, în cadrul armoniei (III, 2) tradiționale, precum aspectul cromatic*. Practica muzicală a cunoscut însă frecvente și pline de efect încălcări ale interdicției, ceea ce a determinat apariția unor licențe arm.; o astfel de licență este și înlănțuirea acordurilor în cadrul sextei* napolitane, după cum admisă este și „îndulcirea” f. prin prezența apogiaturilor*. ♦ Suspiciunea față de f. este mai veche decât interzicerea ei în armonia clasică. Orice succesiune melodică sau arm. prin care, în stilul barocului* de ex. se infiltra o reală sau ascunsă relație tritonică* era considerată o relatio non harmonica. Figurile* muzical-retorice baroce, între care și binecunoscutul passus duriusculus* constituie asemenea relații, admise însă prin finalitatea lor expresiv-simbolică. ♦ Stilurile mai noi ale armoniei, departe de a repudia f., o cultivă ca un mijloc de particularizare a structurii multivocale*. Motivele acestei schimbări de optică sunt multiple: amestecul de funcții* (inclusiv majorul* cu minorul*), suspendarea rezolvării* disonanțelor*, cromatizările intense și concomitente la mai multe voci simultan etc. (pentru stilul post-tonal); mai libera înlănțuire a acordurilor, amestecul de caracteristici modale în același acord, un cromatism „mediat” melodic prin formula cromatică întoarsă etc. (pentru stilul neomodal). Echiv. germ. Querstand.
ASOCIAȚIA DE DREPT INTERNAȚIONAL ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE (A.D.I.R.I.), organizație cu sediul la București, creată în 1965, în scopul promovării activității specialiștilor români în domeniul dreptului internațional, al relațiilor internaționale, al istoriei relațiilor internaționale și al diplomației românești. Editează „Revista română de studii internaționale” și „Revue roumaine d’etudes internationales”.
RELÁȚIE (< lat., fr., it., germ.) s. f. 1. (FILOZ.) Caracteristică a obiectelor gândirii care pot fi sesizate într-un același act intelectual, ca urmare a legăturilor care există între ele (cauzalitate, asemănare, opoziție etc.). În mediul uman, legătura sau comunicarea cu alte persoane: r. de prietenie, r. de afaceri, r. politice; p. ext., chiar acele persoane. ◊ (LINGV.) Complement circumstanțial de r. = complement circumstanțial care arată obiectul la care se referă o acțiune sau o calitate. 2. (LOG.) (r. diadice, triadice, poliadice) Structura și proprietățile acestor r., operațiile lor, precum și operațiile efectuate cu ele formează obiectul așa-numitei logici a relațiilor documentate de logicianul și matematicianul britanic Augustus de Morgan (1806-1871), întemeietorul logicii simboliste (1847). 3. (MAT.) Familie de perechi în mulțimea perechilor ordonate de elemente ale unei mulțimi date (considerată în vederea remarcării anumitor legături între elementele mulțimii). ◊ R. de congruență v. congruență. R. de ordine v. ordine. 4. (La pl.) Legătură între persoane, popoare, state. ◊ Relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice permanente ale acestora. Relații externe = relații pe care un stat le întreține cu alte state, cu organisme și cu organizații internaționale, în funcție de interesele lor naționale și internaționale, ca state suverane și independente. Relații internaționale = totalitatea relațiilor politice, economice, culturale, sociale, juridice, diplomatice etc. dintre state, reglementate prin acte juridice, principii și norme de drept internațional. Relații juridice = relații sociale statornicite între membrii societății, având caracter normativ prin reglementarea lor de către lege. Relații politice = raporturi între state, națiuni, clase, pături și categorii sociale, partide politice, organizații obștești, între individ și stat. În funcție de natura economică și social-politică a diverselor epoci ele pot fi de dominație sau de alianță. Relații publice = activitatea unei întreprinderi, organizații sau altei entități în direcția creării unei imagini publice favorabile în rândul potențialilor clienți, angajaților, acționarilor, creditorilor, furnizorilor, autorităților publice locale. Măsurile adoptate în acest sens sunt sunt informarea asupra obiectului de activitate, organizarea de vizite, editarea de reviste, pliante și alte materiale de prezentare, conferințe de presă etc. 5. Expunere, informație, relatare. ◊ Loc. A da relații = a informa, a relata.
RELÁȚIE s. f. (cf. fr. relation, it. relatione, lat. relatio, -onis, germ. Relation): 1. legătură, conexiune, raport. Se vorbește astfel de o r. între interjecție, vocativ și imperativ, pe baza elementului afectiv comun, al intonației ce le caracterizează; de o r. între interjecție și propozițiile exclamative, interogative și imperative, pe baza acelorași elemente; de o r. între părțile de propoziție și elementele determinate sau între propoziții; de o r. între subiect și predicat etc. Termenul este folosit în mai multe sintagme: element de r. (v.), categorie gramaticală de r. (v.), r. sintactică, r. de coordonare, r. de subordonare, r. de inerență (de interdependență sau predicativă), r. apozitivă (apozițională sau referențială). În acest sens v. rapórt, coordonáre, subordonáre și inerénță. ◊ ~ bináră: r. care se stabilește între doi termeni, ca de exemplu r. de coordonare (între doi termeni egali), r. de subordonare (între un termen subordonat și unul regent), r. de inerență (de interdependență sau predicativă) – între un termen care reprezintă punctul de plecare în comunicare (subiectul) și un alt termen care reprezintă punctul de sosire în comunicare (predicatul) și r. apozitivă (între termenul apoziție, care explică, și termenul explicat). În concepția modernă, r. este un raport de coexistență, în spațiu sau în timp, între doi termeni a și b; un raport dinamic de succesiune, de continuitate între termenii a și b. Ea este asemănătoare cu raportul de conjuncție logică „și... și”. R. se poate stabili fie între două constante a și b (termenul a presupunând existența termenului b și viceversa) și atunci avem o r. de interdependență (a <- – -> b), ca în cazul r. dintre categoriile gramaticale de număr și gen la substantiv, adjectiv și pronume, al r. dintre subiect și predicat, al r. dintre semnificație (conținut) și tranșa sonoră (expresie, formă) în cadrul limbii etc.; fie între o variabilă (a) și o constantă (b), termenul a presupunând existența termenului b, dar nu și invers, și atunci avem o r. de dependență (a -> b sau b <- a), ca în cazul r. dintre consoane și vocale în cadrul silabei (consoanele depind de vocale), al r. dintre atribut și regentul său, dintre complement și regentul său, dintre elementul predicativ suplimentar și regenții săi; fie între două variabile (a și b), termenul a nepresupunând cu necesitate prezența termenului b și nici termenul b prezența termenului a, și atunci avem o r. de constelație (a x b), ca în cazul r. dintre consoanele b și r care aparțin aceleiași silabe în brac, bac și rac sau dintre consoanele s și p în spun, sun și pun. R. caracterizează atât planul conținutului, cât și planul expresiei. Astfel, r. dintre unitățile de conținut [plural și acuzativ] stabilită în ansamblul [pe oameni + masculin + plural + acuzativ] corespunde lanțului fonetic [p-e o-a-m-e-n-i] din planul expresiei (v. și coreláție). 2. indicație, referință privind limitarea unei acțiuni sau a unei calități la un obiect sau la o acțiune. Termen folosit în sintagmele complement circumstanțial de r. și subordonată circumstanțială de r. (v. circumstanțiál și circumstanțiálă). 3. indicație privind raportarea procesului la momentul vorbirii prin intermediari. Termen folosit în sintagma timp de relație (v.).
în relații de bună ziua expr. (d. oameni) care se cunosc atât cât să se salute reciproc; care nu sunt în relații apropiate.
P.C.R. (iron.) abr. de la pile, cunoștințe, relații (prin analogie cu sigla Partidului Comunist Român)
relații de mâna stângă expr. legături nepermise / puțin onorabile.

relație dex

Intrare: relație
relație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
relațiune