REGĂȚEÁN, -Ă, regățeni, -e, s. m. și f. Denumire dată, după Primul Război Mondial, locuitorilor Vechiului Regat. – Regat + suf. -ean.

REGĂȚEÁN, -Ă, regățeni, -e, s. m. și f. Denumire dată, după primul război mondial, locuitorilor Vechiului regat. – Regat + suf. -ean.

REGĂȚEÁN, -Ă, regățeni, -e, s. m. și f. (Ieșit din uz) Locuitor din provinciile care constituiau Romînia înainte de războiul din 1916-1918. Era un foarte elegant și frumos regățean de București. C. PETRESCU, Î. II 110.

regățeán s. m., pl. regățéni

regățeánă s. f., g.-d. art. regățénei; pl. regățéne

regățeán s. m., pl. regățéni

regățeánă s. f., g.-d. art. regățénei; pl. regățéne

REGĂȚEÁNĂ s. v. regățeancă.

regățeán, -că s., pl. enĭ, ence (d. regat, ca Bănățean d. Banat). Român din vechĭu regat (din ainte de 1918). – Ca adj. -țenesc, ca adv. -țenește. Cp. cu cetățean, orășean, țărean.

REGĂȚEANĂ s. regățeancă.

regățean, regățeni s. m. (în Ardeal) denumire dată, după Primul Război Mondial, locuitorilor vechiului regat al României (din Moldova și Țara Românească)