registratură definitie

10 definiții pentru registratură

REGISTRATÚRĂ, registraturi, s. f. Serviciu într-o instituție, întreprindere etc. unde se înregistrează corespondența, actele intrate și ieșite; biroul, localul unde funcționează acest serviciu. – Din germ. Registratur.
REGISTRATÚRĂ, registraturi, s. f. Serviciu într-o instituție, întreprindere etc. unde se înregistrează corespondența intrată și ieșită; biroul, localul unde funcționează acest serviciu. – Din germ. Registratur.
REGISTRATÚRĂ, registraturi, s. f. Serviciu, într-o instituție, unde se înregistrează hîrtiile intrate și ieșite; biroul, localul unde funcționează acest serviciu. Leonică era șeful registraturii în unul din cele șapte ministere. CARAGIALE, O. II 8.
registratúră s. f., g.-d. art. registratúrii; pl. registratúri
registratúră s. f., g.-d. art. registratúrii; pl. registratúri
REGISTRATÚRĂ s.f. Serviciu al unei instituții unde se înregistrează hârtiile intrate și ieșite; biroul unde este instalat un asemenea serviciu. [< germ. Registratur].
REGISTRATÚRĂ s. f. serviciu într-o instituție unde se înregistrează hârtiile intrate și ieșite; biroul unde funcționează acest serviciu. (< germ. Registratur)
REGISTRATÚRĂ ~i f. 1) Serviciu de înregistrare dintr-o instituție sau dintr-o întreprindere. 2) Local în care se află acest serviciu. /<germ. Registratur, lat. registratura
registratură f. biurou de înregistrare.
*registratúră f., pl. ĭ (rus. registratúra, germ. -ur, it. registratúra). Bĭurou în care se înregistrează.

registratură dex

Intrare: registratură
registratură substantiv feminin