regiment definitie

14 definiții pentru regiment

REGIMÉNT, regimente, s. n. Unitate militară de bază mai mică decât brigada, compusă din mai multe batalioane (sau divizioane, escadrile etc.). ♦ Totalitatea militarilor care fac parte dintr-o astfel de unitate. [Var.: (înv.) reghimént s. n.] – Din fr. régiment, germ. Regiment.
REGIMÉNT, regimente, s. n. Unitate militară de bază mai mică decât brigada, compusă din mai multe batalioane (sau divizioane, escadrile etc.) ♦ Oamenii care fac parte dintr-o astfel de unitate. [Var.: (înv.) reghimént s. n.] – Din fr. régiment, germ. Regiment.
REGIMÉNT, regimente, s. n. Unitate militară compusă din mai multe batalioane sau divizioane, mai mică decît brigada. Compania nouă constituie avantgarda regimentului. CAMIL PETRESCU, U. N. 250. Și-auzi acum! De-or întreba În sat de-a mea venire, Tu-n loc de adevăr să spui Că n-ai de mine știre, Că n-am fost la un regiment. COȘBUC, P. I 78. Opt tunuri, cîteva sute de cazaci și un regiment de pedestrime tăbărîră pe cîmpul Copoului. NEGRUZZI, S. I 292. ◊ Regiment de linie v. linie. ♦ (Cu sens colectiv) Oamenii care fac parte dintr-o astfel de unitate militară. Tot regimentul, ca un rîu negru, curgea domol prin albia șoselei. SADOVEANU, O. VI 188. Pe loc tot regimentul Se-nșiră, poartă arma, salută cu onor Romînul care pleacă trăgînd al lui picior. ALECSANDRI, P. A. 211. De-ar fi pușca de hămei, Regimentu de femei... Bucuros aș cătăni. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299. – Pl. și: (învechit) regimenturi (RUSSO, S. 29). – Variantă:(învechit) reghiment (GOLESCU, Î. 151) s. n.
regimént s. n., pl. regiménte
regimént s. n., pl. regiménte
REGIMÉNT s. (MIL.) (înv.) polc. (~ de infanterie.)
REGIMÉNT s.n. Unitate militară compusă din mai multe batalioane, divizioane, escadrile etc. [Pl. -te, -turi. / < fr. régiment, cf. germ. Regiment].
REGIMÉNT s. n. unitate militară din mai multe batalioane, divizionare, escadrile etc. (< fr. régiment, germ. Regiment)
regimént (regiménte), s. n. – Unitate armată. – Var. reghiment. Fr. régiment, var. din germ. Regiment. – Der. regimentar, adj. (al regimentului), din fr. régimentaire; reimentar, s. m. (înv., comandant de regiment), din pol. regimentarz (Tiktin); înregimenta, vb. (a se înrola, a recruta), din fr. enregimenter.
REGIMÉNT ~e n. 1) Subdiviziune militară din cadrul unei divizii constând din mai multe batalioane sau escadrile; unitate militară. 2) Efectiv al acestei unități. /<fr. régiment, germ. Regiment
regiment n. 1. corp de soldați compus din 3 batalioane (infanterie) sau din 4 – 6 escadroane (cavalerie); 2. fig. număr mare, mulțime.
*regimént n., pl. e (lat. regimentum = régimen, guvernare, regim). Trupă de soldațĭ compusă din 2-4 batalioane la infanterie, din 3-6 escadroane la cavalerie și din 4-6 bateriĭ la artilerie. Fig. Mare mulțime: un regiment de calicĭ. – Și reghi- (după germ.). Cp. cu gheneral. V. orta și polc.
REGIMENT s. (MIL.) (înv.) polc. (~ de infanterie.)
REGIMENTELE GRĂNICEREȘTI, unitățile militare de români și de secui, înființate în 1762 de Curtea imperială de la Viena de-a lungul frontierei Transilvaniei. R.g. de români cuprindeau oamenii liberi sau răscumpărați din iobăgie, de confesiune greco-catolică, scutiți de o serie de de sarcină de către stat și iobăgești în schimbul satisfacerii obligațiilor militare. S-au înființat două r.g.: Regimentul I, cu sediul la Orlat, și Regimentul al II-lea, cu sediul la Năsăud; în 1768 s-a mai înființat, în Banat, Batalionul I românesc, cu sediul la Caransebeș. Prin înființarea r.g., care urmau, în concepția organizatorilor. să slujească întru totul interesele Habsburgilor, se lărgea cercul românilor liberi și se întărea lupta de emancipare națională a românilor din Transilvania.

regiment dex

Intrare: regiment (pl. -e)
regiment pl. -e substantiv neutru
Intrare: regiment (pl. -uri)
regiment pl. -uri