reghiment definitie

5 definiții pentru reghiment

REGHIMÉNT s. n. v. regiment.
REGHIMÉNT s. n. v. regiment.
REGHIMÉNT s. n. v. regiment.
REGIMÉNT, regimente, s. n. Unitate militară compusă din mai multe batalioane sau divizioane, mai mică decît brigada. Compania nouă constituie avantgarda regimentului. CAMIL PETRESCU, U. N. 250. Și-auzi acum! De-or întreba În sat de-a mea venire, Tu-n loc de adevăr să spui Că n-ai de mine știre, Că n-am fost la un regiment. COȘBUC, P. I 78. Opt tunuri, cîteva sute de cazaci și un regiment de pedestrime tăbărîră pe cîmpul Copoului. NEGRUZZI, S. I 292. ◊ Regiment de linie v. linie. ♦ (Cu sens colectiv) Oamenii care fac parte dintr-o astfel de unitate militară. Tot regimentul, ca un rîu negru, curgea domol prin albia șoselei. SADOVEANU, O. VI 188. Pe loc tot regimentul Se-nșiră, poartă arma, salută cu onor Romînul care pleacă trăgînd al lui picior. ALECSANDRI, P. A. 211. De-ar fi pușca de hămei, Regimentu de femei... Bucuros aș cătăni. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 299. – Pl. și: (învechit) regimenturi (RUSSO, S. 29). – Variantă:(învechit) reghiment (GOLESCU, Î. 151) s. n.
*regimént n., pl. e (lat. regimentum = régimen, guvernare, regim). Trupă de soldațĭ compusă din 2-4 batalioane la infanterie, din 3-6 escadroane la cavalerie și din 4-6 bateriĭ la artilerie. Fig. Mare mulțime: un regiment de calicĭ. – Și reghi- (după germ.). Cp. cu gheneral. V. orta și polc.

reghiment dex

Intrare: reghiment
reghiment