REGÁL1, regale, s. n. (Tipogr.) Dulăpior la secția de culegere manuală a unei tipografii, folosit la păstrarea casetelor cu litere sau a formelor pentru tipar. – Din germ. Regal.

REGÁL2, -Ă, (1, 3) regali, -e, adj., (2) regaluri, s. n. 1. Adj. Care aparține unui rege, privitor la rege; regesc; p. ext. bogat, luxos, maiestuos, mândru. 2. S. n. (Livr.) Ospăț mare, bogat; banchet festiv. ♦ Eveniment deosebit (care încântă, desfată etc.). ♦ Plăcere mare; dar2 plăcut. 3. Adj. (În sintagma) Apă regală = amestec de acid clorhidric și acid azotic, care are proprietatea de a ataca metalele nobile. [Pl. și: (2) regale] – Din fr. régal(e), it. regale, lat. regalis.

REGÁL2, -Ă, regali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unui rege, privitor la rege; regesc; p. ext. bogat, luxos, maiestuos, mândru. 2. S. n. (Livr.) Ospăț mare, bogat; banchet festiv. ♦ Eveniment deosebit (care încântă, desfată etc.). ♦ Plăcere mare; dar2 plăcut. 3. Adj. (În sintagma) Apă regală = amestec de acid clorhidric și acid azotic, care are proprietatea de a ataca metalele nobile. – Din fr. régal(e), it. regale, lat. regalis.

REGÁL1, regale, s. n. (Tipogr.) Dulăpior la secția de culegere manuală a unei tipografii, folosit la păstrarea casetelor cu litere sau a formelor pentru tipar. – Din germ. Regal.

REGÁL3, -Ă, regali, -e, adj. De rege, al regelui, referitor la rege; regesc. Cele două portrete regale priveau plictisite. C. PETRESCU, Î. II 209. Părăzi, decor de teatru, luminații, Tot ce pe vulg și pe copii înșală, Aceasta-i toată slava ta regală. VLAHUȚĂ, O. A. 38. ◊ Apă regală v. apă (II 1). Comisar regal v. comisar. ♦ (Poetic) Maiestos, măreț, mîndru. El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Ștefan cel Mare, zimbrul sombru și regal. EMINESCU, O. I 35.

REGÁL1, regale, s. n. (Învechit) Ospăț bogat, masă mare; banchet. Cu așa feluri de bucate... sper să-mi servești un adevărat regal, care să mă dreagă de indigestia ce mi-a produs-o arta culinară a poeților noștri. CARAGIALE, O. VII 359.

REGÁL2, regaluri, s. n. Dulăpior în care se păstrează într-o tipografie casele cu litere sau formele care așteaptă tiparul. Te bucurai să rămîi la regal și să împarți litera în casă. PAS, Z. I 284.

regál1 adj. m., pl. regáli; f. regálă, pl. regále

regál2 (dulăpior) s. n., pl. regále

!regál3 (ospăț) s. n., pl. regáluri/regále

regál adj. m., pl. regáli; f. sg. regálă, pl. regále

regál (ospăț bogat, dulăpior) s. n., pl. regále

REGÁL adj. regesc.

REGÁL, -Ă adj. De rege; al regelui; regesc. ♦ (Poet.) Maiestuos, măreț. [< fr. régal, it. regale, lat. regalis].

REGÁL1 s.n. (Poligr.) Raft în formă de pupitru, în care se păstrează casetele cu litere. [Pl. -le. / < germ. Regal].

REGÁL2 s.n. (Franțuzism) 1. Masă mare, banchet. ♦ Mare plăcere, dar plăcut. 2. (Fig.) Plăcere deosebită, încântare. [< fr. régal].

REGÁL3, -Ă adj. 1. de rege; regesc. 2. demn de un rege, maiestuos. (< fr. régal, lat. regalis, it. regale)

REGÁL1 s. n. raft în care se păstrează casetele cu litere în tipografie. (< germ. Regal)

REGÁL2 s. n. 1. masă mare, banchet. 2. dar plăcut, cadou. 3. (fig.) plăcere deosebită, încântare. (< fr. régal, it. regalo)

REGÁL1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de regi; propriu regilor. Palat ~. 2) fig. Care se impune prin măreție; cu aspect grandios și impunător. 3): Apă ~ă amestec de acid azotic și acid clorhidric care se folosește la dizolvarea unor metale. /<fr. régal[e], it. regale, lat. regalis

REGÁL2 ~e n. livr. Masă bogată oferită cu ocazia unei zile festive; masă de sărbătoare. /<fr. régal

REGÁL3 ~e n. tipogr. Dulap în care se păstrează casetele cu litere și suporturile pentru pagini. /<germ. Regal

Alba (Inferioară) f. numită de Unguri Alsó-Fehér, județ în Transilvania, 195.000 loc,, cu cap. Aiud. ║ (Regală), comitat și cetate în Ungaria, vechiu oraș industrial și comercial: 28.000 loc.; odinioară (1027-1380) rezidența regilor maghiari.

regal a. regesc: palida ’nțelepciune cu zâmbirea ei regală EM.

regal n. în tipografie: dulap în care se păstrează cutiile cu litere. [Nemț. REGAL, policioară].

*regál, -ă adj. (lat. regalis; it. reale, fr. royal). Regesc, de rege, al regeluĭ: palatu regal. Care e iscălit de rege: decret regal. Demn de un rege, ca de rege: magnificență regală. Al regatuluĭ al statuluĭ (odinioară în Prusia, Bavaria, Saxonia, Ungaria, ĭar azĭ în Italia): biblioteca regală. Alteță regală, titlu dat principeluĭ care e destinat să moștenească corona regală. Tigru regal saŭ achilă regală, de specia cea maĭ mare. Apă regală, un amestec de acid azotic și cloridric, care disolvă auru și platina (considerate ca regĭ aĭ metalelor). S. f., pl. e. Un pahar de bere mic (200-250 de grame): a bea o regală. Un fel de țigară mică: a fuma o regală. Adv. Ca un rege: a plăti regal.

REGAL adj. regesc, (înv. și pop.) crăiesc, (înv.) regiu. (Coroană ~.)

regál s. n. (livr.) Cadou, desfătare ◊ „Cu greu se pot găsi cuvinte de mulțumire și apreciere pentru cei de la televiziune care duminică între orele 18 și 19 au oferit celor mici un adevărat «regal» tele!” Săpt. 2 IV 76 p. 6. ◊ „Tot duminică, pe TVR1, un regal cu «Divertis».” Ev.z. 31 I 97 p. 11; v. și 4 V 84 p. 4 (din it. regalo, fr. régal; DN – alt sens, DEX, DN3)

regal (< germ. Orgelregal) 1. Mic instrument de suflat cu claviatură (orgă portativă) cunoscut încă din sec. 11-12. Dar sub această denumire este folosit între sec. 15-17. Spre deosebire de positiv*, r. Întrebuințează doar tuburi linguale, deschise și închise, confecționate din metal sau lemn de 8’ [câteodată și de 4’ și 16’ – v. picior (2)], prevăzute cu ancii*. O cutie mică, conținând camera de vânt, tuburile și două foale, ultimele acționate de o secundă persoană, se așează pe o măsuță. Instr. a fost folosit în bis., în cadrul muzicii laice, de dans, în muzica făcută în casă, iar în sec. 17 și pentru a susține basul continuu* (Orfeu de Monteverdi). Dispare în sec. 18 V.: Bibelregal; organo di legno. 2. Denumire a registrelor (II) linguale cu pavilioane scurte, în cadrul orgii mari. Registrele proveneau din r. (1) și ansamblul lor era inclus ca instr. independent în cadrul orgii (sec. 16) în vederea unor execuții speciale.

REVISTA FUNDAȚIILOR REGALE, publicație lunară cu caracter cultural, literar și artistic, apărută la București (1 ian. 1934-31 dec. 1947), având succesiv ca redactori-șefi pe Paul Zarifopol, Camil Petrescu și D. Caracostea. Începând cu 1 sept. 1945 a apărut o nouă serie, avându-l director pe Al. Rosetti. Au colaborat A. Maniu, T. Arghezi, I. Pillat, G. Lesnea, Camil Petrescu, E. Jebeleanu, Magda Isanoș, G. Dumitrescu, Al. Philippide, M.R. Paraschivescu, G. Mihăescu, V. Eftimiu, G. Bogza, S. Cioculescu, V. Streinu, M. Eliade, T. Vianu, Al. Dima, P. Comarnescu, G. Oprescu, E. Lovinescu ș.a.