refuz definitie

2 intrări

29 definiții pentru refuz

REFÚZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ◊ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus.
REFUZÁ, refuz, vb. I. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. ♦ A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. – Din fr. refuser.
REFÚZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Expr. Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă. 2. Material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită). 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. – Din fr. refus.
REFUZÁ, refuz, vb. I. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. ♦ A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. – Din fr. refuser.
REFÚZ, refuzuri, s. n. 1. Faptul de a refuza; respingere, neprimire, neacceptare. Borivoje înțelese refuzul mai mult după ton. O expresie de negrăită jale trecu pe fața tinerei femei. GALACTION, O. I 190. Refuzul însă ar însemna ruptura cu firma. REBREANU, R. I 47. Nu vrea să jignească pre nime cu refuz. NEGRUZZI, S. II 265. 2. Material rămas după cernere (în ciur sau în sită).
REFUZÁ, refúz, vb. I. Tranz. A respinge, a nu primi, a nu accepta ceva ce ți se oferă; a nu accepta propunerile cuiva. Scrie-i și invit-o la noi... Sper că nu o să ne refuze. C. PETRESCU, C. V. 95. Ei au exprimat așa de călduros dorința de a intra în combinație, încît mi-am zis că nu i-aș putea refuza. CARAGIALE, O. VII 18. Refuză și limbi și cașcaval, Zicînd că e în post și nu poate mînca. ALEXANDRESCU, P. 73. ♦ A nu acorda ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. Refuza de peste zece ani să mai calce în oraș. DUMITRIU, N. 102. Bătrînul refuza să admită, deși nu spunea. REBREANU, R. I 233. Am să-i scriu, s-o rog... s-o rog să nu surîdă, să nu-mi împle sufletul de o vană, dureroasă iluziune. Asta... nu-mi va refuza ea. EMINESCU, N. 72. ◊ Fig. Fals, intrigant, șiret, ar fi fost periculos, dacă natura nu i-ar fi refuzat mijloacele intelectuale. BOLINTINEANU, O. 414. ◊ Absol. Îl chemase pe Constantin Lipan și îi ceruse să suspende urmărirea și să închidă dosarul. Constantin Lipan refuzase. C. PETRESCU, C. V. 324. Pe la cîte un lunecuș mai repede, el vroia s-o ajute... ea refuza c-un zîmbet de voinicie care sfidează. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. ♦ (Construit cu pronumele în dativ) A se priva de ceva, a renunța la ceva. Nu-și refuza nimic socotind că i se datorează tot. REBREANU, R. I 186. Vrea nimic să nu-și refuze din tot ce simțul cere. MACEDONSKI, O. I 261.
refúz s. n., pl. refúzuri
refuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 refúză
refúz s. n., pl. refúzuri
refuzá vb., ind. prez. 1 sg. refúz, 3 sg. și pl. refúză
REFÚZ s. v. respingere.
REFUZÁ vb. 1. a respinge, (livr.) a denega, (înv.) a apăra, a lepăda, a tăgădui. (~ ajutorul ce i se cere.) 2. v. recuza. 3. v. renunța.
REFUZÁ vb. v. eschiva, fugi, scăpa, sustrage.
A refuza ≠ a accepta, a admite, a aproba, a primi
REFÚZ s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Până la refuz = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. Material rămas după cernere într-un ciur sau într-o sită. 3. Deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ♦ (Metal.) Defect de turnare constând în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. [< fr. refus].
REFUZÁ vb. I. 1. tr. A nu primi, a nu accepta, a respinge (ceva). ♦ A nu da (ceva ce ți s-a cerut). ♦ A se priva de ceva, a renunța la ceva. 2. intr. (Mar.; despre vânt) A se roti spre prora navei. [P.i. refúz. / < fr. refuser].
REFÚZ s. n. 1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ până la ~ = atât încât nu este loc pentru mai mult. 2. material rămas după cernere într-un ciur, într-o sită. 3. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic. ◊ (metal.) defect de turnare prin producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit. (< fr. refus)
REFUZÁ vb. I. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge. ◊ a nu da (ceva ce ți s-a cerut). ◊ a se priva de, a renunța la ceva. II. refl. a se sustrage, a se eschiva. III. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei. (< fr. refuser)
REFÚZ ~uri n. 1) v. A REFUZA.Până la ~ până când nu mai încape nimic sau nimeni; până la maximum. 2) tehn. Material care rămâne după cernere, sortare etc. /<fr. refus
A REFUZÁ refúz tranz. 1) (oferte, solicitări etc.) A nu consimți să primească; a respinge. ~ ajutorul cuiva. 2) (urmat de o propoziție complementară cu verbul la conjunctiv) A considera inacceptabil pentru sine; a nu accepta. Refuză să participe. 3) A renunța la ceva; a se priva de ceva. Își refuză orice plăcere. /<fr. refuser
refuz n. fam. acțiunea de a refuza: a trata cu refuz. [Abstras din refuzà]. V. mahalagism.
refuzà v. 1. a nu primi ceeace se ofere: a refuza un dar; 2. a respinge o cerere, un ordin: a refuza o grație.
1) *refúz n., pl. urĭ (fr. refus, d. refuser, a refuza). Acțiunea de a refuza: a suferi un refuz. Fam. A trata pe cineva cu refuz, a-l refuza.
2) *refúz, a v. tr. (fr. refuser, a refuza, d. mlat. *refusare, derivat d. lat. refúndere, refúsum, a turna înapoĭ. V. fuziune). Resping (nu admit, nu primesc): a refuza un dar, o rugăminte, un candidat.
REFUZ s. neacceptare, respingere. (~ unei propuneri.)
refuza vb. v. ESCHIVA. FUGI. SCĂPA. SUSTRAGE.
REFUZA vb. 1. a respinge, (livr.) a denega, (înv.) a apăra, a lepăda, a tăgădui. (~ ajutorul ce i se cere.) 2. (JUR.) a recuza, a respinge. (A ~ un jurat.)
femeie slabă la refuz expr. (glum.) femeie de moravuri ușoare.
plin până la refuz expr. umplut la capacitatea maximă.

refuz dex

Intrare: refuz
refuz substantiv neutru
Intrare: refuza
refuza verb grupa I conjugarea I