refuta definitie

10 definiții pentru refuta

REFUTÁ, refutez, vb. I. Tranz. (Livr.) A combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice. – Din fr. réfuter, lat. refutare.
REFUTÁ, refutez, vb. I. Tranz. (Franțuzism înv.) A combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice. – Din fr. refuter, lat. refutare.
REFUTÁ, refutez, vb. I. Tranz. (Franțuzism învechit) A respinge, a combate cu argumente puternice ceea ce susține cineva. Nu mi-ai trimis articolul lui Arsache prin care refutează scrierea mea. BĂLCESCU, la GHICA, A. 604. ◊ Refl. Pe cît ne-a putut ierta starea lucrului și cuviința de a nu ne discredita unii pe alții și a ne refuta prin jurnale. La GHICA, A. 732.
refutá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 refuteáză
refutá vb., ind. prez. 1 sg. refutéz, 3 sg. și pl. refuteáză
REFUTÁ vb. I. tr. (Liv.) A combate cu argumente temeinice. [P.i. refutéz. / < fr. réfuter].
REFUTÁ vb. tr. a combate cu argumente temeinice. (< fr. réfuter)
A REFUTÁ ~éz tranz. livr. (afirmații, teorii etc.) A combate cu argumente puternice. /<fr. réfuter, lat. refutare
refutà v. a combate victorios argumentele cuiva: a refuta o acuzare.
*refutéz v. tr. (lat. re-fúto, -áre). Ret. Distrug argumentele cuĭva: a refuta calomniile cuĭva. Pin ext. A refuta un scriitor, o carte.

refuta dex

Intrare: refuta
refuta verb grupa I conjugarea a II-a