refugiu definitie

15 definiții pentru refugiu

REFÚGIU, refugii, s. n. 1. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2. Loc de adăpostire în caz de pericol; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, alinare, mângâiere. ♦ Platformă ridicată și amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a căilor de circulație cu trafic intens sau în mijlocul unei piețe, pentru a ușura reglementarea circulației, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. – Din fr. refuge, lat. refugium.
REFÚGIU, refugii, s. n. 1. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2. Loc de scăpare, de adăpostire în fața unei primejdii sau a unei neplăceri; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, alinare, mângâiere. ♦ Platformă ridicată și amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a căilor de circulație cu trafic intens sau în mijlocul unei piețe, pentru a ușura reglementarea circulației, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. – Din fr. refuge, lat. refugium.
REFÚGIU, refugii, s. n. 1. Loc de scăpare, de ocrotire, de adăpostire în fața unei primejdii sau a unei neplăceri; azil. V. adăpost. Mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. TOPÎRCEANU, B. 30. Vornicul Dumbravă reușise a scăpa în Transilvania, avînd nobleța de a căuta refugiu la generozitatea unui inamic. HASDEU, I. V. 169. ♦ Fig. Consolare, mîngîiere, alinare. Unii căutau refugiul în trecut, alții în viitor. IBRĂILEANU, SP. CR. 85. ♦ Porțiune ridicată, amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a unei străzi (mai ales în stațiile de tramvai), pentru a reglementa circulația, a ușura traversarea străzii etc. 2. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. Mulțimea asta nu vrea decît să despacheteze bagajele făcute pentru refugiu. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. Se reîntîlniseră la Iași, în timpul refugiului. id. N. 31.
refúgiu [giu pron. giu] s. n., art. refúgiul; pl. refúgii, art. refúgiile (-gi-i-)
refúgiu s. n. [-giu pron. -giu], art. refúgiul; pl. refúgii, art. refúgiile (sil. -gi-i-)
REFÚGIU s. 1. refugiere. (~l lui în pădure.) 2. fugă, pribegie, refugiere, (înv.) băjenărie, băjenărit, băjenie, băjenire, băjenit. (~l populației din calea năvălitorilor.) 3. adăpost, azil, scăpare, (înv.) năzuință, (fig.) liman. (A fugit și și-a căutat un ~.)
REFÚGIU s. v. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, mângâiere.
REFÚGIU s.n. 1. Faptul de a se refugia; timpul petrecut într-un loc ca refugiat. 2. Loc de scăpare, de adăpost împotriva unei primejdii, a unei neplăceri; adăpost, azil. ♦ (Fig.) Consolare, mângâiere. 3. Loc special amenajat în mijlocul unei străzi pentru a feri pe cetățeni de circulația mașinilor, pentru a ușura urcarea în tramvaie etc. [Pron. -giu. / < lat. refugium, cf. fr. refuge].
REFÚGIU s. n. 1. faptul de a se refugia; timpul petrecut ca refugiat. 2. loc de scăpare, de adăpost în fața unei primejdii; azil. ◊ (fig.) consolare, mângâiere. ◊ loc izolat, liniștit, în care se retrage cineva. ◊ teritoriu protejat temporar pentru ocrotirea unor specii de animale, păsări sau plante în anumite perioade ale anului. 3. loc special amenajat în mijlocul unei străzi pentru a feri pe cetățeni de circulația mașinilor. 4. construcție pe munte, mobilată sumar, destinată să găzduiască pe alpiniști în cursul unei ascensiuni. (< fr. refuge, lat. refugium)
REFÚGIU ~i n. 1) Loc unde se refugiază o persoană; azil. 2) Perioadă de timp petrecută ca refugiat. 3) Loc amenajat special pentru a ușura traversarea străzii de către pietoni sau urcarea în vehiculele de transport în comun. /<fr. réfuge, lat. refugium
refugiu n. 1. loc de scăpare: acest proscris caută un refugiu; 2. fig. persoană la care se recurge.
*refúgiŭ n. (lat. refugium, d. refúgere, a fugi, a se retrage. V. subterfugiŭ). Azil, loc de scăpare: mînăstirea e refugiu celor dezgustațĭ de deșertăciunea lumiĭ. Demostene și Anibal aŭ căutat refugiŭ în moarte. Înălțătură (trotuar izolat, prispă) pe care se refugiază trecătoriiĭ ca să nu fie călcațĭ de vehicule.
refugiu s. v. ALINARE. CONSOLARE. ÎMBĂRBĂTARE. ÎNCURAJARE. MÎNGÎIERE.
REFUGIU s. 1. refugiere. (~ lui în pădure.) 2. fugă, pribegie, (înv.) băjenărie, băjenărit, băjenie, băjenire, băjenit. (~ populației din calea năvălitorilor.) 3. adăpost, azil, scăpare, (înv.) năzuință, (fig.) liman. (A fugit și și-a căutat un ~.)
REFÚGIU (< fr., lat.) s. n. 1. Faptul de a se refugia; perioadă petrecută într-un loc ca refugiat. 2. Loc de adăpostire în caz de pericol; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, mângâiere. ♦ Platformă având înălțimea unui trotuar, amenajată în partea carosabilă a căilor de circulație cu trafic intens sau în mijlocul unor piețe, pentru a ușura traversările de către pietoni, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. ◊ R. glaciar = arie cu condiții climatice mai blânde, unde și-au găsit adăpost diverse specii de plante și animale în timpul glaciației cuaternare, de unde au revenit și au repopulat zona temperată o dată cu încălzirea climatică din Holocen. R. ornitologic, arie de mici dimensiuni, care permite buna desfășurare a vieții păsărilor, în special a celor migratoare. De obicei sunt locuri de cuibărit, unele ocrotind colonii mari, fie ale anumitor specii de păsări ca pelicani, egrete, călifari, fie mixte; în prezent acestea sunt în mare măsură incluse în arii de protecție specială avifaunistică sau în situri Ramsar. R. turistic, construcție simplă, cu grad redus de confort, din masive muntoase cu trasee lungi și dificile. Oferă turiștilor posibilități de adăpost în caz de intemperii sau atunci când nu pot ajunge la timp până la o cabană.

refugiu dex

Intrare: refugiu
refugiu substantiv neutru
  • pronunție: -giu pr. -gĭu