reforma definitie

2 intrări

29 definiții pentru reforma

REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. Tranz. A scoate din folosință unele bunuri uzate (inutilizabile). 3. Tranz. A declara o persoană inaptă pentru serviciul militar și a o scoate din evidențele armatei. 4. Refl. (Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. réformer, lat. reformare.
REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Transformare politică, economică, socială, cu caracter limitat sau de structură pentru a realiza un progres. ◊ Reformă monetară (sau bănească) = reorganizare a sistemului monetar al unei țări din cauza deprecierii puternice a monedei naționale, ca urmare a perturbărilor din sistemul economic național. Reformă financiară = reformă prin care se aduc modificări importante sistemului de formare și de cheltuire a veniturilor statului. 2. (Art.) Mișcare religioasă de la începutul sec. XVI în Germania, răspândită în cea mai mare parte a Europei, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei și cultului catolic și introducerea limbilor naționale în serviciile de. cult. 3. Scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.) totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material. 4. Scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică). – Din fr. réforme, germ. Reform.
REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc.; a face o reformă (1). 2. Tranz. A scoate din uz o unealtă, o mașină etc.; a da la reformă (3) datorită degradării totale sau parțiale. 3. Tranz. A scoate o persoană din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 4. Refl. (Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. réformer, lat. reformare.
REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obține o ameliorare sau un progres; schimbare în sânul unei societăți (care nu modifică structura generală a acelei societăți). ◊ Reformă monetară (sau bănească) = operație financiară prin care se înlocuiește moneda unei țări cu o monedă nouă (ca urmare a perturbărilor din sistemul economic național), având un curs diferit față de prima. Reformă financiară = reformă prin care se aduc modificări importante sistemului de formare și de cheltuire a veniturilor statului. 2. (Art.) Mișcare social-politică și religioasă cu caracter anticatolic și antifeudal, apărută în Europa apuseană în sec. XV-XVI, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei și cultului catolic și introducerea limbilor naționale în serviciile de cult; reformare. 3. Scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.), Totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material. 4. Scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică). – Din fr. réforme, germ. Reform.
REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o concepție etc.; a face o reformă (1). 2. Tranz. (Cu privire la un material, o mașină, o unealtă etc.) A scoate din uz, a da la reformă (3). 3. Tranz. (Mil.; învechit) A scoate un militar din evidența sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). Fusese înrolat două luni și apoi reformat. PAS, Z. I 305. 4. Refl. (Franțuzism învechit) A forma din nou, a reface. Greșeala este de a propovădui că limbile se reformează, cînd dimpotrivă, limbile se formează zi pe zi. RUSSO, S. 65.
REFÓRMĂ, reforme, s. f. 1. Schimbare, modificare (prin lege) a unei stări de lucruri (în general cu scopul de a obține o ameliorare sau un progres); schimbare într-o anumită orînduire, fără a modifica însă structura generală a acelei orînduiri. Voi nu înțălegeți toate avantajele unei asemine reforme. ALECSANDRI, T. I 261. Faza de reforme... se prefăcea într-o combinație mai bună decît starea de mai înainte. RUSSO, S. 116. Este timpul ca poezia să se ocupe, să puie în mișcare toate resorturile sale la o prefacere întreagă, la o reformă totală de conștiință... BOLLIAC, O. 43. ◊ Reformă monetară (sau bănească) = operație financiară prin care se înlocuiește moneda veche a unei țări cu o monedă nouă, avînd un curs diferit față de prima. Reformă agrară v. agrar. 2. Mișcare social-politică și religioasă împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în secolul al XVI-lea și care a dus la crearea unei noi biserici (numită reformată sau protestantă). Luînd din reformă ceea ce era după înțelesul și folosul neamului... bisericile din Țeara Romînească și din Moldova... compun cazanii și evanghelii. RUSSO, S. 73. 3. Totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc. socotite inutilizabile; p. ext. depozit în care se păstrează un asemenea material, unelte, efecte etc. Un schimb de rufe de la reformă îi acoperă trupul lung. SAHIA, N. 120. 4. Scoatere din rîndurile armatei active a unui militar pentru motive de incapacitate fizică.
Refórma (mișcare religioasă) s. propriu f., g.-d. Refórmei
reformá (a ~) vb., ind. prez. 3 reformeáză
refórmă (schimbare) s. f., g.-d. art. refórmei; pl. refórme
reformá vb., ind. prez. 1 sg. reforméz, 3 sg. și pl. reformeáză
refórmă s. f., pl. refórme
REFORMÁ vb. a modifica, a schimba. (A ~ ortografia.)
REFÓRMĂ s. 1. (înv.) reformație. (~ învățământului.) 2. (FIN., EC.) reformă monetară = stabilizare bănească, stabilizare monetară.
REFORMÁ vb. I. tr. 1. A îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. A scoate din uz, a da la reformă (un aparat, o mașină, efecte etc.). [< fr. réformer].
REFÓRMĂ s.f. 1. Schimbare (de obicei în bine), modificare legală a unei stări de lucruri. 2. Mișcare social-politică și religioasă împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate sau protestante. 3. Totalitatea materialelor, efectelor, armelor etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile. 4. Declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar; situația unei astfel de persoane. [Cf. fr. réforme, germ. Reform, it. reforma].
REFORMÁ vb. tr. 1. a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. a scoate din uz, a da la reformă (3). 3. a declara pe cineva inapt pentru serviciul militar, scoțându-l din evidențele armatei. (< fr. réformer, lat. reformare)
REFÓRMĂ s. f. 1. transformare, reorganizare în domeniul politic, economic, social, cu caracter limitat sau de structură. 2. mișcare social-politică și religioasă îndreptată împotriva feudalismului și a papalității, apărută în Europa apuseană în sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate (protestante). 3. scoatere din evidență a unor materiale, efecte, arme etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile; totalitatea acestor bunuri. 4. declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar. (< fr. réforme, germ. Reform)
A REFORMÁ ~éz tranz. 1) A forma din nou. 2) (situații, stări de lucruri, concepții etc.) A schimba în bine printr-o reformă. ~ ortografia. 3) (lucruri vechi, mașini deteriorate etc.) A scoate din folosință; a da la reformă. 4) înv. (persoane) A declara inapt pentru serviciul militar. /<fr. réformer, lat. reformare
REFÓRMĂ ~e f. 1) Transformare (radicală sau parțială) operată în vederea ameliorării unei stări de lucruri din viața social-politică sau economică. 2) (în Europa din sec. XV- XVI) Mișcare social-politică și religioasă îndreptată împotriva feudalismului și a catolicismului, în urma căreia a apărut al treilea curent în creștinism – protestantismul. /<fr. réforme, germ. Reform
Reforma f. 1. nume dat revoluțiunii religioase din sec. XVI începută de Luther și Calvin (V. protestantism); 2. în special, sistemă de ameliorări în administrațiune și justiție, aplicată de Const. Mavrocordat (1748).
reformà v. 1. a da o formă mai bună: a reforma calendarul; 2. fig. a îndrepta și ameliora: a reforma moravurile; 3. a modifica cu drept: a reforma o sentință; 4. a elimina din armată, a declara impropriu serviciului: a reforma un ofițer; 5. a retrage caii ce nu mai sunt buni de serviciu.
reformă f. 1. schimbare pentru ameliorare; reforma calendarului; 2. suprimare de abuzuri; 3. licențiare parțială a trupelor; 4. depărtare din armată a unui ofițer recunoscut impropriu serviciului; 5. înlocuirea cailor ce nu mai sunt în stare de a servi; 6. V. Reforma.
*refórmă f., pl. e (fr. réforme, d. réformer, a reforma). Schimbare p. a ameliora saŭ p. a înfrîna abuzurile: reforma calendaruluĭ ĭulian, Constantin Mavrocordatu introduse reforme în administrațiune și justiție (1748). Scoaterea din serviciŭ a unuĭ ofițer vinovat orĭ infirm, a unuĭ cal bătrîn orĭ infirm, a uneĭ trăsurĭ uzate ș. a.: cal de reformă, haĭne de reformă. Despărțirea luteranilor de catolicizm: Reforma (saŭ Reformațiunea) luĭ Luther.
*reforméz v. tr. (lat. reformare, a reda prima formă, a reface; fr. réformer. V. formez). Daŭ o formă maĭ bună, îndreptez, ameliorez, modific: a reforma calendaru ĭulian, (fig.) a reforma obiceĭurile, a reforma legile. Eliminez din armată oamenĭ, caĭ, trăsurĭ ș. a. cînd aŭ devenit impropriĭ serviciuluĭ: a reforma un ofițer. Formez ĭar: șĭ-a reformat trupa risipită și a dat alt atac.
REFORMA vb. a modifica, a schimba. (A ~ ortografia.)
REFORMĂ s. (înv.) reformație. (~ învățămîntului.)
ARHIVA PENTRU ȘTIINȚĂ ȘI REFORMĂ SOCIALĂ, revistă de sociologie, politică și filozofie, apărută la București între 1919 și 1938. Fundată și condusă de D. Gusti.
REFORMA, mișcare religioasă de la începutul sec. 16 în Germania, răspândită în cea mai mare parte a Europei. Afirmând principiul mântuirii prin credință, ideologii R. au respins rolul decisiv atribuit Bisericii prin „administrarea tainelor”, au declarat „Biblia” singurul izvor al adevărurilor credinței, au combătut abuzurile Bisericii romano-catolice, au cerut secularizarea averilor clerului, au militat pentru introducerea limbilor naționale în serviciile de cult, traducând „Biblia”. Inițiată de M. Luther. Precursori: L. Wycliffe în Anglia (în sec. 14) și J. Hus în Cehia (la începutul sec. 15). În urma R., puterea și autoritatea Bisericii catolice au fost zdruncinate și au apărut bisericile protestante, care vor ajunge să domine N Europei. Data considerată a marca începutul R. este anul 1517, când Martin Luther a afișat cele 95 de teze ale sale pe ușa catedralei din Wittenberg. În Anglia, Henric VIII întemeiază în 1534 Biserica anglicană, rădăcinile acestui gest fiind mai degrabă politice decât religioase, iar motivul invocat fiind refuzul papei de a-i acorsa un divorț suveranului englez. Spania și Italia au rămas rezistente la protestantism, devenind centre așe Contrareformei. V. protestantism.
refórmă, reforme s. f. 1. (De obicei urmat de determinări) Schimbare, transformare; modificare a unei stări de lucruri. 2. (Art.) Mișcare religioasă apărută în sec. 15 ca protest al unor episcopi romano-catolici, împotriva abuzurilor papilor, transformată în sec. 16 în mișcare atât religioasă, cât și social-politică prin atitudinea și doctrina celor trei mari reformatori: Martin Luther, Ulrich Zwingli și Jean Calvin, promotorii protestantismului, prin despărțirea totală de Bis. romano-catolică; protestantism; (înv.) reformație. – Din fr. réforme, germ. Reform.

reforma dex

Intrare: reformă
reformă substantiv feminin
Intrare: reforma
reforma verb grupa I conjugarea a II-a