reflex definitie

23 definiții pentru reflex

REFLÉX, -Ă, reflecși, -xe, adj., s. n. I. Adj. (Fiziol.; despre acte sau mișcări ale organismului) Produs în mod spontan, independent de voință. ◊ Act reflex (și substantivat, n.) = reacție bruscă și automată a organismului animal sau uman la o modificare a mediului; răspuns secretor sau motor al organismului la acțiunea unei astfel de modificări. Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. Reflex necondiționat = reflex înnăscut. ♦ P. gener. Care reprezintă o reacție imediată, spontană. II. S. n. 1. Rază reflectată; sclipire, strălucire, lucire. 2. Fig. Oglindire, reflectare a unei stări de lucruri sau a unei stări sufletești. – Din fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex.
REFLÉX, -Ă, reflecși, -xe, adj., s. n. I. Adj. (Fiziol.; despre acte sau mișcări ale organismului) Produs în mod spontan, independent de voință. ◊ Act reflex (și substantivat, n.) = reacție bruscă și automată a organismului animal sau uman la o modificare a mediului; răspuns secretor sau motor al organismului la acțiunea unei astfel de modificări. Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. Reflex necondiționat = reflex înnăscut. ♦ P. gener. Care reprezintă o reacție imediată, spontană. II. S. n. 1. Rază reflectată; sclipire, strălucire, lucire. 2. Fig. Oglindire, reflectare a unei stări de lucruri sau a unei stări sufletești. – Din fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex.
REFLÉX1, reflexe, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Rază reflectată; sclipire, lucire, strălucire. După ce se domolesc viscolele lui ianuarie, pe omătul cu reflexe violete și pe dealuri, în lumina lunii, se înșiră lupii urlînd. SADOVEANU, E. 94. În umbră se ivise-o albă pată, Un corp suav ca un reflex de lună. TOPÎRCEANU, B. 100. Sub mustățile mari și albe o lumină misterioasă ca un început de ziuă parcă mijea, un reflex venit de cine știe unde. ANGHEL, PR. 65. ◊ Fig. Acel reflex de frumusețe interioară... dădea nu știu ce aer misterios ochilor lui căprii. VLAHUȚĂ, O. A. 256. 2. Fig. (Mai ales la sg.) Oglindire, reflectare. Moralitatea de acum o sută de ani era un reflex al acestor stări sociale. SADOVEANU, E. 25. Teoriile lingvistice devin un reflex al luptelor naționale și sociale. IBRĂILEANU, SP. CR. 113.
REFLÉX2, -Ă, reflecși, -xe, adj. (Fiziol.; despre acte, mișcări ale organismului) De natura reflexului; produs în mod spontan, independent de voință. Mișcare reflexă. ▭ Natura reflexă a fenomenului este mascată de prezența celui de al doilea factor, căldura. PARHON, O. A. I 315. ◊ Act reflex (și substantivat, n.) = răspuns secretor sau motor dat de organism la acțiunea unui excitant; (în sens curent), reacție bruscă și automată a organismului la anumiți excitanți.
refléx1 (re-flex) adj. m., pl. reflécși; f. refléxă, pl. refléxe
refléx2 (re-flex) s. n., pl. refléxe
refléx adj. m. (sil. -flex), pl. reflécși; f. sg. refléxă, pl. refléxe
refléx s. n. (sil. -flex), pl. refléxe
REFLÉX adj. v. îndoit, întors, răsfrânt, revolut.
REFLÉX s., adj., adv. 1. s. v. oglindire. 2. adj. v. automat. 3. adv. v. automat.
REFLEX- v. reflexo-.
REFLÉX s.n. 1. Rază reflectată; sclipire. 2. (Fig.) Oglindire, reflectare. 3. Reacție adecvată a organismului față de un excitant, care se produce pe cale nervoasă, fără intervenția voinței. ♦ Act fundamental al sistemului nervos prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu, precum și cele dintre diferitele părți ale organismului. ◊ Reflex condiționat = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța creierului între două focare de excitație care coincid în timp. // adj. 1. Produs prin reflex (1); de natura reflexului (1). 2. Reflect. [Pl. -ecși, -exe. / < fr. réflexe, cf. lat. reflexus].
REFLÉX1, -Ă I. adj. 1. produs în mod spontan; de natura reflexului (II, 1). 2. reflect. II. s. n. 1. rază reflectantă; sclipire, strălucire. 2. (fig.) oglindire, reflectare. 3. reacție a organismului față de un excitant extern sau intern, prin intermediul sistemului nervos, fără intervenția voinței, prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu. (< fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex)
REFLEX2(O)- elem. „act reflex”. (< fr. réflex/o/-, cf. lat. reflexus)
REFLÉX1 ~xă (~cși, ~xe) Care se produce în mod spontan; produs fără participarea voinței. Mișcare ~xă. /<fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex
REFLÉX2 ~e n. 1) Reacție adecvată a organismului la o excitație. ◊ ~ condiționat reflex obținut în cursul vieții. ~ necondiționat reflex înnăscut. 2) Rază de lumină reflectată. 3) fig. Oglindire a unei stări de lucruri. [Sil. -flex] /<fr. réflexe lat. reflexus, germ. Reflex
reflex a. 1. Fiz. care se face prin reflexiune; 2. care se face fără conștiință: mișcare reflexă. ║ n. reflexiunea luminei sau a colorii.
*refléx, -ă adj. (lat. reflexus, îndoit înapoĭ; fr. réflexe. V. circumflex). Fiz. Produs pin reflexiunea luminiĭ: viziune reflexă. Fiziol. Produs fără voĭe printr’o excitare organică: mișcare reflexă (ca strănutu, sughițu ș. a.). Cuvinte reflexe, cuvinte rezultate din impresiunea produsă asupra ochĭuluĭ, ca cocoloș, gogoneț ș. a. (V. imitativ). Reflex s. n., pl. urĭ și e (lat. reflexus, it. riflesso, fr. reflet). Rază luminoasă orĭ colorată reflectată maĭ slab pe un corp: acest negru are reflexurĭ albăstruĭ (bate în albastru). Fig. Reproducere maĭ slabă, urmă, rest, ecoŭ: reputațiunea luĭ nu e de cît un slab reflex al gloriiĭ tatăluĭ luĭ. V. machinal.
REFLEX s., adj., adv. 1. s. oglindire, proiectare, răsfrîngere, reflectare, (înv.) reflect. (~ în apă a stelelor.) 2. adj. automat, automatic, inconștient, instinctiv, mașinal, mecanic. (Gest, act ~.) 3. adv. automat, automatic, inconștient, mașinal, mașinalicește, mecanic, (înv.) mecanicește. (Merge, reacționează ~.)
reflex adj. v. ÎNDOIT. ÎNTORS. RĂSFRÎNT. REVOLUT.
REFLEX încovoiere în sus a cozii chilei deltaplanului în vederea asigurării stabilității longitudinale a acesteia.
TIJĂ DE REFLEX element stabilizator la deltaplan care intră în funcțiune singur la mărirea excesivă a vitezei de zbor, având efect redresor.
REFLÉX, -Ă (< lat., fr., germ.) adj., s. n. I. 1. Adj. Produs în mod spontan, independent de voință. 2. S. n. (BIOL.) Reacție (motorie, secretorie etc.) adecvată și constantă a organismului animal sau uman la o modificare a mediului extern sau intern și care constă într-un răspuns imediat și involuntar al organismului la o excitație particulară (ex. r. pupilar, r. salivar); reprezintă un act fundamental al sistemului nervos, prin care se reglează relațiile dintre organism și mediu, precum și cele dintre diferitele părți ale organismului. Mecanismul unui r. se realizează pe calea arcului reflex. R. se pot manifesta prin reacții motorii (mișcări musculare) sau prin reacții vegetative (vasculare, secretorii ș.a.). R. a fost conceput de Descartes, denumit de anatomistul englez Th. Willis (1664) și experimental inițial de R. Whytt (1782). Noțiunea de r. a fost extinsă la activitatea superioară a sistemului nervos central de fiziologul rus I.M. Secenov. ◊ R. condiționat = r. dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un r. înnăscut (ex. salivația la auzul unui sunet care precede administrarea hranei). A fost descoperit în 1897 și studiat sistematic de I.P. Pavlov. R. necondiționat = reflex înnăscut. 3. Adj. (Despre un fenomen fiziologic) care are natura unui r. (I 2), care se bazează pe reflexe. II. S. n. Lucire, strălucire. ♦ Oglindire, reflectare.

reflex dex

Intrare: reflex
reflex adjectiv substantiv neutru
  • silabisire: -flex