reflectare definitie

24 definiții pentru reflectare

REFLECTÁ, (1, 2) pers. 3 reflectă, (3) reflectez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) răsfrânge direcția de propagare a luminii, a razelor de lumină, a undelor etc. la suprafața de separație a două medii diferite; a determina sau a suferi o reflexie (1). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) oglindi. 3. Intranz. A gândi profund; a cugeta, a medita la... – Din fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren.
REFLECTÁRE, reflectări, s. f. Acțiunea de a (se) reflecta și rezultatul ei. ♦ Categorie a gnoseologiei materialist-dialectice, care se referă la esența raportului dintre subiect și obiect, dintre conștiință și lumea exterioară. – V. reflecta.
REFLECTÁ, (1, 2) pers. 3 refléctă, (3) pers. 1 reflectez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) răsfrânge direcția de propagare a luminii, a razelor de lumină, a undelor etc. la suprafața de separație a două medii diferite; a determina sau a suferi o reflexie (1). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) oglindi. 3. Intranz. A gândi profund; a cugeta, a medita la... – Din fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren.[1]
REFLECTÁRE, reflectări, s. f. Acțiunea de a (se) reflecta și rezultatul ei. ♦ Categorie a gnoseologiei materialist-dialectice, care se referă la esența raportului dintre subiect și obiect, dintre conștiință și lumea exterioară. – V. reflecta.
REFLECTÁ, reflectez și refléct, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la lumină, unde, imagini) A schimba direcția de propagare a luminii, a undelor, a imaginilor cînd ele întîlnesc suprafața de separație a două medii diferite, fără trecere dintr-un mediu în celălalt; a răsfrînge. Dar sticla poleită îl reflectă amputat de deasupra genunchilor. C. PETRESCU, C. V. 46. Iar undele-i uimite, profunde și bălaie Reflectă-n ele țărmii – se-ntunecă, se șterg. EMINESCU, O. IV 84. ◊ Fig. Ea reflectă-n lumea-i clară toată Grecia măreață. EMINESCU, O. IV 118. ◊ Refl. Ce s-o fi reflectînd oare în lentilele acelor ochi mari și blînzi, cu irisul negru ca păcura. BART, S. M. 84. A nopții stea răvarsă lumina p-a mea frunte și raza-i se reflectă pe limpede izvor. ALEXANDRESCU, M. 149. ♦ Refl. (Despre sunete) A se întoarce în mediul inițial după ce s-a lovit de suprafața de separație a altui mediu; a se răsfrînge. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la un fenomen, un sentiment etc.) A oglindi, a reda. Au mai găsit și că piesa nu reflectă realitatea. BARANGA, I. 157. ◊ Refl. Multe condiții sociale... produc... anumite caractere... care se reflectează în artă. GHEREA, ST. CR. III 363. 3. Intranz. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «asupra») A se gîndi, a cugeta, a medita. Stătea pe gunoi și reflecta adînc. CARAGIALE, O. III 21.
REFLECTÁRE, reflectări, s. f. Acțiunea de a (se) reflecta și rezultatul ei; răsfrîngere, oglindire. Reflectarea ceriului înstelat într-un strop de rouă. EMINESCU, N. 32. ◊ Fig. Nu mai avea dureri, nici bucurii, decît acele ale copilului ei. Sufletul ei întreg era o reflectare umbroasă și tristă a sufletului său de copil. EMINESCU, N. 41.
reflectá1 (a ~) (a gândi) (re-flec-) vb., ind. prez. 3 reflecteáză
reflectá2 (a ~) (a răsfrânge, a oglindi) (re-flec-) vb., ind. prez. 3 refléctă
reflectáre (re-flec-) s. f., g.-d. art. reflectắrii; pl. reflectắri
reflectá vb. (sil. -flec-), (a gândi) ind. prez. 1 sg. reflectéz, 3 sg. și pl. reflecteáză, (a răsfrânge, a oglindi) ind. prez. 3 sg. și pl. refléctă
reflectáre s. f. (sil. -flec-), g.-d. art. reflectării; pl. reflectări
REFLECTÁ vb. 1. (FIZ.) a se întoarce, a se răsfrânge, a se repercuta, a reveni, (înv.) a se refrânge. (Unda sonoră se ~ la întâlnirea unui obstacol.) 2. v. oglindi. 3. a înfățișa, a oglindi, a reprezenta. (Un articol care ~ realitatea.) 4. v. chibzui.
REFLECTÁRE s. 1. v. reflexie. 2. v. oglindire. 3. (concr.) imagine. (~ cuiva într-o oglindă.) 4. înfățișare, oglindire, reprezentare. (~ realității în artă.) 5. v. proiecție. 6. v. cugetare.
REFLECTÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre sunete, lumină etc.) A (se) răsfrânge. ♦ tr. (Fig.) A oglindi, a exprima; a reda. 2. intr. A gândi, a cugeta, a medita. [P.i. refléct și -tez. / cf. fr. refléter, lat. reflectere].
REFLECTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) reflecta și rezultatul ei; răsfrângere, oglindire; redare. ♦ Categorie filozofică exprimând esența relației dintre materie și conștiință, privită sub raport gnoseologic; procesul de cunoaștere a lumii de către om. [< reflecta].
REFLECTÁ vb. I. tr., refl. (despre sunete, lumină etc.) a (se) răsfrânge. II. tr. (fig.) a oglindi, a exprima (un sentiment, un fenomen etc.). III. intr. a gândi, a cugeta, a media. (< fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren)
REFLECTÁRE s. f. acțiunea de a (se) reflecta. ◊ (arte) redare, oglindire transfigurată a realității. ◊ categorie a filosofiei care exprimă esența relației dintre materie și conștiință, privită sub raport gnoseologic. (< reflecta)
A REFLECTÁ1 refléct tranz. 1) A face să se reflecte. Oglinda reflectă obiectele. 2) fig. (gânduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alte mijloace de expresie; a reda; a exprima; a zugrăvi. Fața sa nu reflectă nimic. 3) A reda prin mijloace artistice; a oglindi; a înfățișa; a reprezenta. /<fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren
A SE REFLECTÁ mă refléct intranz. 1) (despre raze, unde, sunete etc.) A se întoarce în mediul inițial după contactul cu alt mediu. 2) (despre ființe sau despre obiecte) A-și proiecta imaginea (pe o suprafață lucioasă). 3) (despre stări, acțiuni etc.) A-și găsi expresia; a se oglindi; a se răsfrânge. /<fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren
A REFLECTÁ2 ~éz intranz. A gândi mult și profund; a cugeta; a medita; a chibzui; a contempla. /<fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren
reflectà v. 1. a răsfrânge lumina sau coloarea; 2. a cugeta matur asupra unui lucru; 3. a se oglindi: sufletul se reflectă în ochi.
*refléct și -éz, a v. tr. (fr. refléter [și réfléchir] și lat. refléctere). Resfrîng, arunc înapoĭ lumina saŭ coloarea: oglinda reflectă lumina. Oglindesc: lacu reflectă copaciĭ. Fig. Cuget mult la un lucru: după ce am maĭ reflectat, am renunțat la plecare. V. refl. Mă răsfrîng: lumina se reflectă pe părete. Mă oglindesc: sufletu se reflectă în ochĭ, plopiĭ se reflectă în apă.
REFLECTA vb. 1. (FIZ.) a se întoarce, a se răsfrînge, a se repercuta, a reveni, (înv.) a se refrînge. (Unda sonoră se ~ la întîlnirea unui obstacol.) 2. a se oglindi, a se proiecta, a se răsfrînge, (astăzi rar) a se prevedea, a se străvedea, (înv.) a se mira, (fig.) a se scălda. (Imaginea i se ~ pe luciul apei.) 3. a înfățișa, a oglindi, a reprezenta. (Arta ~ realitatea.) 4. a chibzui, a cugeta, a gîndi, a judeca, a medita, a raționa, (înv.) a meditarisi, a mîndri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.)
REFLECTARE s. 1. (FIZ.) întoarcere, răsfrîngere, reflexie, repercutare. (~ unei unde.) 2. oglindire, proiectare, răsfrîngere, reflex, (înv.) reflect. (~ în apă a stelelor.) 3. (concr.) imagine. (~ cuiva într-o oglindă.) 4. înfățișare, oglindire, reprezentare. (~ realității în artă.) 5. oglindire, proiecție. (Ieronim e ~ idealizată a lui Eminescu însuși.) 6. cugetare, gîndire, meditare, meditație, reflecție, reflexie, (înv.) schepsis. (O ~ adîncă.)

reflectare dex

Intrare: reflectare
reflectare substantiv feminin
  • silabisire: -flec-
Intrare: reflecta (1 reflectez)
reflecta 1 reflectez verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -flec-
Intrare: reflecta (3 reflectă)
reflecta 3 reflectă verb grupa I conjugarea I