refecare definitie

17 definiții pentru refecare

REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu fierăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.
REFECÁRE, refecări, s. f. Acțiunea de a refeca și rezultatul ei. – V. refeca.
REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.
REFECÁRE, refecări, s. f. Acțiunea de a refeca și rezultatul ei. – V. refeca.
REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o stofă, o pînză etc.) A coase cu refec, a tivi. Cămașa de borangic subțire și refecată cu bibiluri. FILIMON, C. 151. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scîndurilor brute pentru a obține scînduri paralelipipedice.
REFECÁRE, refecări, s. f. Acțiunea de a refeca și rezultatul ei; tivire.
refecá (a ~) vb., ind. prez. 3 refécă
refecáre s. f., g.-d. art. refecắrii; pl. refecắri
refecá vb., ind. prez. 1 sg. reféc, 3 sg. și pl. refécă
refecáre s. f., g.-d. art. refecării; pl. refecări
REFECÁ vb. v. tivi.
REFECÁRE s. (IND.) tivire. (~ lemnului.)
refecá (reféc, át), vb. – A coase cu refec, a tivi. – Mr. arufec(are). Origine necunoscută. Der. din sl. (Cihac, II, 311) este cît se poate de improbabilă (Byhan 329). Din lat. refrĭcāre (Pușcariu 1426; REW 7159) sau *orĭfĭcāre < orĭfĭcium, cf. port. refegar (Candrea, GS, III, 426; Candrea; REW 7159N), sau din lat. *refĭccāre „a întări”, cf. it. ficcare (Tiktin) nu sînt convingătoare. – Der. refec, s. n. (cusătură de îmbinare, tiv; ceartă, dojană); refecătură, s. f. (însăilare, tiv).
A REFECÁ reféc tranz. (obiecte confecționate din materiale textile) A înzestra cu un refec; a tivi. /cf. lat. reficare
refecà v. a coase un refec. [Vechiu-rom. răfrecà = lat. REFRICARE].
2) reféc, a á v. tr. (poate din maĭ vechĭu răfrec, din *refrec. – Se conj. ca frec). Sud. Dupăcesc, înduplec, îndoĭ marginea pînzeĭ, peliĭ, hîrtiiĭ ș. a.: (un Jidan) cu pleoapele refecate (ChN. I, 56), un negru cu buzele groase și refecate (201), venea cu ochiĭ refecațĭ de la cîrcĭumă.
refeca vb. v. TIVI.

refecare dex

Intrare: refeca (3 -ecă)
refeca 3 -ecă verb grupa I conjugarea I
Intrare: refecare
refecare substantiv feminin
Intrare: refeca (3 -eacă)
refeca 3 -eacă verb grupa I conjugarea I