redondanță definitie

13 definiții pentru redondanță

REDONDÁNȚĂ s. f. v. redundanță.
REDUNDÁNȚĂ, redundanțe, s. f. Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei. [Var.: redondánță s. f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.
REDONDÁNȚĂ s. f. v. redundanță.
REDUNDÁNȚĂ, redundanțe, s. f. Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei. [Var.: redondánță s. f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.
redundánță s. f., g.-d. art. redundánței; pl. redundánțe
redundánță s. f., g.-d. art. redundánței; pl. redundánțe
REDUNDÁNȚĂ s. v. inutilitate.
REDONDÁNȚĂ s.f. v. redundanță.
REDUNDÁNȚĂ s.f. Supraabundență inutilă a expresiilor, a cuvintelor sau a imaginilor în formularea unei idei. V. superfluitate. ♦ Surplus de comunicare menit să asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ♦ (Telec.) Exces de semnale pentru transmiterea unei anumite cantități de informație. [Var. redondanță s.f. / < engl. redundancy, fr. redondance, cf. lat. redundantia – revărsare, abundență].
REDUNDÁNȚĂ s. f. 1. surplus de informație menit să asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ◊ (inform.) excedent de semnale pentru transmiterea fidelă a unei cantități de informație. 2. supraabundență inutilă de expresii, cuvinte sau imagini în formularea unei idei. 3. (tehn.) introducere de dispozitive suplimentare față de cel de bază, care să asigure funcționarea unui sistem în cazul când primul sau altul dintre dispozitivele cu aceeași funcție a ieșit întâmplător din uz. (< engl. redundancy, fr. redondance)
REDUNDÁNȚĂ ~e f. 1) Defect stilistic constând în abundența inutilă de cuvinte și expresii la redarea unei idei. 2) telec. Surplus nejustificat de informație la transmiterea unui mesaj. [G.-D. redundanței] /<engl. redundancy, fr. redondance
REDUNDÁNȚĂ (REDONDÁNȚĂ) (< engl., fr.) s. f. 1. (TELEC.) Mărime care caracterizează o sursă de mesaje și care prezintă excesul de informație transmisă față de strictul necesar; este utilă când excesul de semnale se introduce pentru a se asigura transmisiunea fără erori (în prezența perturbațiilor). 2. Abundență (inutilă) de cuvinte, de figuri retorice, de imagini pentru exprimarea unei idei care repetă aceeași informație.
REDUNDÁNȚĂ (REDONDÁNȚĂ) s. f. (< fr. rédondance, engl. redundancy, cf. lat. redundantia „revărsare”, „abundență” < redundare „a curge pe deasupra”): 1. surplus de informație care asigură exactitatea transmiterii ei; prisos de semne lingvistice față de cele strict necesare transmiterii unui mesaj. Astfel, desinența e și sunetele e și i din rădăcină constituie elemente de r. în marcarea pluralului substantivului sămânță: semințe. Pe baza r., ca formă de realizare a informației, este posibilă identificarea noutății dintr-un mesaj. Într-o limbă nu se poate menține decât ceea ce aduce o contribuție precisă la comunicare. Necesitățile practice ale comunicării cer deci ca forma lingvistică să fie constant și pe toate planurile cât se poate de redundantă. R. este indispensabilă funcționării limbajului, când copilul învață folosirea limbii de la cei din jur sau când adultul întâlnește cuvinte noi. 2. abundență inutilă de cuvinte, de expresii sau de imagini în formularea ideilor.

redondanță dex

Intrare: redundanță
redondanță
redundanță substantiv feminin