REDÁN, redane, s. n. 1. Lucrare simplă de fortificație, alcătuită dintr-un zid în formă de unghi ieșit în afară, folosită în trecut pentru apărarea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat în formă de dinți alăturați, folosit în arhitectura Evului Mediu. 3. Fiecare dintre treptele amenajate în partea superioară a unui zid construit pe un teren înclinat. 4. Aliniere a clădirilor de-a lungul unei străzi, astfel încât un colț al lor să fie ieșit mai mult în stradă. 5. Suprafață proeminentă, în formă de treaptă, pe carena unei ambarcațiuni sau al unui hidroavion (ori al flotoarelor acestuia), care asigură alunecarea acestora pe apă cu o rezistență redusă la înaintare. – Din fr. redan.

REDÁN, redane, s. n. 1. Lucrare simplă de fortificație, alcătuită dintr-un zid în formă de unghi ieșit în afară, folosită în trecut pentru apărarea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat în formă de dinți alăturați, folosit în arhitectura evului mediu. 3. Fiecare dintre treptele amenajate în partea superioară a unui zid construit pe un teren înclinat. 4. Aliniere a clădirilor de-a lungul unei străzi, astfel încât un colț al lor să fie ieșit mai mult în stradă. 5. Suprafață proeminentă, în formă de treaptă, pe fundul cocei unei ambarcații sau al unui hidroavion (ori al flotoarelor acestuia), care asigură alunecarea acestora pe apă cu o rezistență redusă la înaintare. – Din fr. redan.

REDÁN, redane, s. n. 1. (Mil.) Lucrare simplă de fortificație, alcătuită dintr-un zid în formă de unghi cu vîrful în afară, cu aripile egale și folosită pentru a înlesni apărarea unei treceri. Dinspre tabia Abdul-Cherim, din redanul scurmat în coastele ei... venea un foc iute de puști care izbea din plin șirurile servanților. SADOVEANU, O. VI 30. Burcel în șanț moare zdrobind O tidvă păgînească. Șoimu-n redan cade, răcnind: Moldova să trăiască! ALECSANDRI, O. 240. 2. Aliniere a clădirilor de-a lungul unei străzi astfel încît un colț al lor să fie ieșit mai mult în stradă.

redán s. n., pl. redáne

redán s. n., pl. redáne

REDÁN s.n. 1. Ieșitură în zidul unei fortificații. ♦ Serie de ieșinduri din loc în loc într-un zid ridicat pe un teren în pantă în vederea asigurării planeității. 2. Motiv decorativ sculptat în formă de dinți, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. Element de construcție așezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei în scopul măririi efectului de disipare a energiei. 4. Suprafața proeminentă inferioară, de contact cu apa, a cocei unei ambarcații sau a flotoarelor unui hidroavion. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. redan].

REDÁN s. n. 1. ieșitură în zidul unei fortificații. ◊ serie de ieșinduri din loc în loc într-un zid ridicat pe un teren în pantă în vederea asigurării planeității. 2. motiv decorativ sculptat în formă de dinți, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. element de construcție așezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei în scopul măririi efectului de disipare a energiei. 4. proeminență pe carena unui hidroavion sau a unor ambarcații care asigură alunecarea pe apă cu o rezistență redusă la înaintare. (< fr. redan)

redán (-nuri), s. n. – Zid, lucrare simplă de fortificație. – Var. rădan. Fr. redan.

REDÁN ~e n. 1) înv. Fortificație simplă în formă de unghi (folosită de obicei pentru apărarea unei treceri). 2) Aliniere oblică a clădirilor de-a lungul unei străzi, astfel ca un colț al lor să iasă mai mult spre stradă. 3) Fiecare dintre treptele făcute în partea de sus a unui zid, construit pe un teren înclinat. 4) Proeminență longitudinală pe fundul unei ambarcații sau al unui hidroavion care asigură alunecarea acestora pe apă. /<fr. redan

*redán n., pl. e (fr. redan și redent, d. dent, dinte, adică „unghĭ de zid cu un dinte”). Fort. Unghĭ de zid care ĭese ca niște dințĭ de fĭerăstrăŭ spre dușman. – Mulțĭ ignoranțĭ scriŭ rădan. V. redută.

REDAN suprafață proeminentă inferioară, de contact cu apa, a cocei sau a flotorelor unui hidroavion; hidromotodeltaplan; hidroelicopter, care la alunecarea pe apă dezvoltă o rezistență redusă la înaintare.

REDÁN (< fr.) s. n. 1. Lucrare simplă de fortificație, alcătuită dintr-un zid în formă de unghi ieșit în afară, folosită în trecut pentru apărarea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat în formă de dinți alăturați, folosit în arhitectura Evului Mediu. 3. Fiecare dintre treptele amenajate în partea superioară a unui zid construit pe un teren înclinat. 4. Aliniere oblică a clădirilor față de axa căii de-a lungul căreia sunt construite. 5. Element de construcție din beton armat, în formă de prismă, de piramidă sau de con, așezat pe radierul unui disipator de energie a apei pentru a mări efectul de disipare. 6. Suprafață proeminentă pe fundul cocăi2 unei ambarcații (șalupă rapidă, hidroglisor) sau a unui hidroavion, având rolul de a reduce rezistența la înaintare a acestora.