Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru recuza

RECUZ├ü, rec├║z, vb. I. Tranz. A nu recunoa╚Öte competen╚Ťa sau autoritatea unui judec─âtor, a unui martor etc.; p. ext. a respinge, a nu recunoa╚Öte ceva sau calitatea cuiva. ÔÇô Din fr. r├ęcuser.
RECUZ├ü, rec├║z, vb. I. Tranz. A nu recunoa╚Öte competen╚Ťa sau autoritatea unui judec─âtor, a unui martor etc.; p. ext. a respinge, a nu recunoa╚Öte ceva sau calitatea cuiva. ÔÇô Din fr. r├ęcuser.
RECUZ├ü, rec├║z, vb. I. Tranz. A respinge, a nu recunoa╚Öte competen╚Ťa sau autoritatea unui judec─âtor, a unui martor etc.; p. ext. a respinge, a nu recunoa╚Öte ceva sau calitatea cuiva. Soarta pare c-ar fi voit s─â ne recuze orice alt─â origine, dec├«t pogor├«rea noastr─â din neamul roman. ODOBESCU, S. II 279. Dup─â titlurile istorice a neamului, ce nu le recuz─â nimene, dup─â analele pozitive a limbii, ├«n z─âdar am mai cerca vreun temei. RUSSO, S. 73.
recuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 recúză
recuzá vb., ind. prez. 1 sg. recúz, 3 sg. și pl. recúză; conj. prez. 3 sg. și pl. recúze
RECUZÁ vb. (JUR.) a refuza, a respinge. (A ~ un jurat, un complet de judecată.)
RECUZ├ü vb. I. tr. A respinge un judec─âtor, un martor etc., nerecunosc├óndu-i autoritatea, b─ânuindu-l de p─ârtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoa╚Öte ceva. [P.i. rec├║z. / < fr. r├ęcuser, cf. lat. recusare].
RECUZ├ü vb. I. tr. a respinge un judec─âtor, un martor etc., nerecunosc├óndu-i competen╚Ťa, b─ânuindu-l de p─ârtinire etc.; (p. ext.) a respinge, a nu recunoa╚Öte ceva. II. refl. a refuza de a judeca o pricin─â, a se declara incompetent; a se sustrage. (< fr. r├ęcuser, lat. recusare)
A RECUZ├ü rec├║z tranz. jur. 1) (membri ai completului de judecat─â) A respinge ca incompatibil cu func╚Ťia pe care o exercit─â; a refuza. 2) A nu recunoa╚Öte ca adev─ârat; a respinge ca inexact; a contesta; a nega; a t─âg─âdui. ~ un argument. / < r├ęcuser
recuzà v. 1. a refuza de a primi hotărîrea unui judecător, depunerea unui martor, spusele unui expert; 2. a se declara incompetent.
*rec├║z, a -├í v. tr. (vsl. recusare. V. acuz, scuz). Jur. Refuz a recunoa╚Öte competen╚Ťa unu─ş tribunal, unu─ş judec─âtor, unu─ş jurat, unu─ş expert, unu─ş martur: recuz m─ârturia lu─ş. V. refl. M─â declar incompetent ├«n judecarea une─ş cauze sa┼ş chestiun─ş.
RECUZA vb. (JUR.) a refuza, a respinge. (A ~ un jurat.)

Recuza dex online | sinonim

Recuza definitie

Intrare: recuza
recuza verb grupa I conjugarea I