recunoaște definitie

16 definiții pentru recunoaște

RECUNOÁȘTE, recunosc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a mărturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara că acceptă sau admite tacit o anumită situație nou creată în relațiile internaționale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul și pozițiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător față de cineva sau de ceva. – Pref. re- + cunoaște (după fr. reconnaître).
RECUNOÁȘTE, recunósc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a mărturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara că acceptă sau a admite tacit o anumită situație nou creată în relațiile internaționale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul și pozițiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător față de cineva sau de ceva. – Re1- + cunoaște (după fr. reconnaître).
RECUNOÁȘTE, recunósc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru sau o persoană pe care ai mai văzut-o sau cu care ai mai fost în contact; a cunoaște (6). Uite~l! N-a recunoscut pe Olga. REBREANU, R. I 266. O-nchide lungi genele tale Să pot recunoaște trăsurile-ți pale. EMINESCU, O. I 41. Nu mă recunoști?... Eu sînt Pepelea, care te-am scăpat de zmeu. ALECSANDRI, T. I 435. ♦ A deosebi, a distinge ceva după anumite semne caracteristice. Îl recunoscu după glas. DUMITRIU, N. 61. ♦ Refl. A-și descoperi în altcineva trăsăturile personale caracteristice, a se regăsi pe sine. El se recunoaște în fiul său. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil, ca autentic, ca adevărat). Recunosc că vînatul își are poezia lui; dar această poezie e legată de clipă și piere cu clipa. SADOVEANU, O. A. II 229. Recunosc, iubite autorule că... ai știut... să urmezi părinteștile lui povețe. ODOBESCU, S. III 11. Aceste principii... n-au fost niciodată recunoscute în țările noastre. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ (Diplomație) A considera un guvern sau un stat ca îndreptățit a-și exercita puterea și în situația de a avea relații diplomatice cu alte state. ♦ (Cu privire la un copil natural) A declara ca legitim. ♦ Refl. A se considera, a se socoti. Eu mă recunosc dator cu multe răspunsuri lui Ion Ghica. ALECSANDRI, S. 119. 3. A cădea de acord asupra valorii cuiva, a considera meritos, valoros, a socoti ceva valabil, de valoare; a consacra. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. 4. A cerceta terenul pentru a-l cunoaște mai precis în vederea îndeplinirii unei misiuni de luptă. (Fig.) Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască. EMINESCU, O. I 150.
recunoáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recunósc, 3 sg. recunoáște, imperf. 3 sg. recunoșteá; ger. recunoscấnd; part. recunoscút
recunoáște vb. cunoaște
RECUNOÁȘTE vb. 1. a cunoaște, a identifica, a ști. (Cum îl poți ~.) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. v. regăsi. 4. (JUR.) a confirma, a întări, a valida. (L-a ~ în funcție.) 5. (înv.) a cunoaște. (Își ~ greșeala.) 6. v. mărturisi. 7. v. declara. 8. a accepta, a admite, a mărturisi. (Până la urmă a ~ că așa este.)
A recunoaște ≠ a nega, a tăgădui
RECUNOÁȘTE vb. III. tr. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe. 2. A admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. A cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător. [P.i. recunósc. / < re- + cunoaște, după fr. reconnaître].
RECUNOÁȘTE vb. I. tr. 1. a identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. 2. a admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. (jur.) a considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe. 4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 5. a se arăta recunoscător. II. refl. a-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice. (după fr. reconnaître)
A RECUNOÁȘTE recunósc tranz. 1) (persoane, obiecte) A identifica (ușor) la o nouă întâlnire. ~ locurile natale. 2) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a cunoaște. ~ pe cineva după voce. 3) A considera ca veritabil sau ca legitim. ~ un guvern. 4) mil. (poziții ale inamicului) A cerceta pentru a culege informații. /re- + a cunoaște
A SE RECUNOÁȘTE mă recunósc intranz. A-și vedea copia sau asemănarea (într-o oglindă, într-un portret etc.). /re- + a se cunoaște
recunoaște v. 1. a-și readuce aminte despre o persoană sau un lucru ce cunoaștem: l’am recunoscut îndată; 2. a distinge după vr’un semn: scriitorul mare se recunoaște după stilul său; 3. a descoperi adevărul despre ceva: s’a recunoscut inocența lui; 4. a observa de aproape: a recunoaște pozițiunile inimicului; 5. a admite ca just, a mărturisi ca adevărat: a-și recunoaște greșelile, a recunoaște o datorie; 6. a se declara tatăl sau mama unui copil; 7. a avea recunoștință pentru: recunosc acest serviciu; 8. a regăsi la altul părerile, sentimentele sale.
*recunósc, -noscút, a -noáște v. tr. (re- și cunosc, după lat. re-cognóscere și fr. reconnaître). Îmĭ aduc aminte și cunosc ĭar ceĭa ce am cunoscut odată: recunosc un amic pe care nu l-am văzut de mult, cînele recunoaște drumu (Pop. cunosc). Disting după oare-care semne: l-am recunoscut după voce (Pop. cunosc). Ajung să constat: judecătoru ĭ-a recunoscut inocența. Admit, (mărturisesc, declar) ca adevărat, ca existent, ca legitim: recunosc c’am greșit, recunosc existența luĭ Dumnezeŭ, recunosc chitanțele iscălite de mine, statele vecine aŭ recunoscut imediat independența nouluĭ stat. Arăt recunoștință (gratitudine): recunosc serviciu pe care mi l-aĭ făcut atuncĭ (Pop. cunosc). Arm. Observ (explorez de aproape locurile și pozițiunile dușmanuluĭ în ainte de luptă: ofițeru recunoscuse bine pozițiunile. Jur. Declar că eŭ i-s tată, vorbind de un copil natural: tatăl luĭ l-a recunoscut. V. refl. Constat că-mĭ seamănă: bătrînu, văzînd mila fiuluĭ, se recunoscu pe sine. Mă regăsesc: în ceata asta de șarlatanĭ, el singur nu se maĭ recunoștea.
RECUNOAȘTE vb. 1. a cunoaște, a identifica, a ști. (Cum îl poți ~?) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. a se regăsi. (Se ~ în fiul lui.) 4. (JUR.) a confirma, a întări, a valida. (L-a ~ în funcție.) 5. (înv.) a cunoaște. (Își ~ greșeala.) 6. a declara, a mărturisi. (Și-a ~ crima.) 7. a se declara. (Mă ~ învins.) 8. a accepta, a admite, a mărturisi. (Pînă la urmă a ~ că așa este.)
S ODNOI STORONÎ, NELZEA NE SOZNATSEA, S DRUGOI STORONÎ NELZEA NE PRIZNATSEA (C OДHOЙ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE COЗHATЬCЯ, C ДPYГOИ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE ПPИЗHATЬCЯ) (rus.) pe de o parte, nu pot să nu recunosc, pe de altă parte, trebuie să mărturisesc – Saltîkov-Șcedrin, „Pohoroni”. Caracterizarea atitudinii duplicitare și a lipsei de principii în viața publică.
WHEN A TRUE GENIUS APPEARS IN THE WORLD, YOU MAY KNOW HIM BY THIS SIGN THAT THE DUNCES ARE IN ALL CONFEDERACY AGAINST HIM (engl.) când apare un adevărat geniu în lume, poți să-l recunoști după acest semn: toți ignoranții se unesc împotriva lui – J. Swift, „Thoughts on various subjects”.

recunoaște dex

Intrare: recunoaște
recunoaște verb grupa a III-a conjugarea a IX-a