RECUNOȘTÍNȚĂ, recunoștințe, s. f. Datorie, obligație morală față de un binefăcător; gratitudine. – Recunoaște + suf. -ință (după fr. reconnaissance).

RECUNOȘTÍNȚĂ, recunoștințe, s. f. Obligație morală pe care cineva o are față de cel care i-a făcut un bine; recunoaștere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaște + suf. -ință (după fr. reconnaissance).

RECUNOȘTÍNȚĂ, recunoștințe, s. f. Obligație morală pe care cineva o simte față de cel ce i-a făcut un bine; recunoaștere a unei binefaceri primite, gratitudine. L-a ajutat să plece în streinătate și acum își plătește în felul lui... o datorie de recunoștință. C. PETRESCU, Î. II 237. Îi trecu prin gînd că e tocmai clădirea lui Grigoriță, căruia el îi datorează numai recunoștință. REBREANU, R. II 202. Îi las aste scrieri ca o suvenire de recunoștință. NEGRUZZI, S. I 209. Jur să aibi recunoștință Către frații tăi romîni Ce te scot azi din robie. BOLLIAC, O. 188. ♦ (Rar, învechit) Răsplată. Spre recunoștința slujbelor sale... îl numi prinț rusesc. NEGRUZZI, S. II 141.

recunoștínță s. f., g.-d. art. recunoștínței; pl. recunoștínțe

recunoștínță s. f. cunoștință

RECUNOȘTÍNȚĂ s. (livr.) gratitudine, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) blagodarenie, cunoștință. (Îi poartă o mare ~.)

RECUNOȘTÍNȚĂ s.f. Aducere aminte cu dragoste, cu devotament a unei binefaceri primite; gratitudine. [< recunoaște, după it. riconoscenza, fr. reconnaissance].

RECUNOȘTÍNȚĂ s. f. aducere aminte cu dragoste, recunoaștere a unei binefaceri primite; gratitudine. (după fr. reconnaissance)

RECUNOȘTÍNȚĂ ~e f. 1) Sentiment de recunoaștere a datoriei față de un binefăcător; obligație morală pentru o binefacere; gratitudine. 2) înv. Recompensă pentru o binefacere. /a recunoaște + suf. ~ința

recunoștință f. aducerea aminte de binefacerile primite.

*recunoștínță f., pl. e (d. cunoștință, după fr. reconnaître). Mărturisirea binefacerilor primite, gratitudine: primesc cu recunoștință. V. recunoaștere.

RECUNOȘTINȚĂ s. (livr.) gratitudine, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) blagodarenie, cunoștință. (Îi poartă o mare ~.)