rectitudine definitie

9 definiții pentru rectitudine

RECTITUDÍNE s. f. (Livr.) 1. Stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. Spirit de dreptate; sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.
RECTITÚDINE, rectitudini, s. f. (Livr.) 1. Stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. Spirit de dreptate: sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.
rectitúdine (livr.) s. f., g.-d. art. rectitúdinii
rectitúdine s. f., g.-d. art. rectitúdinii; pl. rectitúdini
RECTITÚDINE s.f. 1. Starea, calitatea unei linii drepte. 2. (Fig.) Spirit de dreptate; sinceritate. ♦ Conformitate cu rațiunea, morala, datoria. [Cf. fr. rectitude, lat. rectitudo, it. rectitudine].
RECTITÚDINE s. f. 1. însușirea unei linii drepte. 2. (fig.) conformitate cu rațiunea, morala, datoria. (< fr. rectitude, lat. rectitudo)
RECTITÚDINE rectitúdini f. 1) Caracter rectiliniu. 2) fig. Spirit de dreptate, de justețe. /<lat. rectitudo, ~inis, fr. rectitude
rectitudine f. 1. ceeace-i în linie dreaptă; 2. fig. ceeace-i conform cu rațiunea, cu morala.
*rectitúdine f. (lat. rectitúdo, -údinis, d. rectus, drept. V. co-rectitudine). Calitatea de a fi în linie dreaptă. Fig. Calitatea de a fi conform adevăratelor principiĭ (rațiuniĭ sănătoase): rectitudine de judecată. Corectitudine, justeță (la aparatu fotografic).

rectitudine dex

Intrare: rectitudine
rectitudine substantiv feminin