RECTIFICÁ, rectífic, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta, a corecta. 2. (Tehn.) A prelucra mecanic prin așchiere o suprafață metalică cu ajutorul unor unelte abrazive. 3. (Chim.) A separa dintr-un amestec lichid componentele volatile cu puncte de fierbere diferite. – Din fr. rectifier, lat. rectificare.

RECTIFICÁRE, rectificări, s. f. Acțiunea de a rectifica și rezultatul ei; îndreptare, corijare. ♦ (Concr.) Notă (într-un ziar) prin care se rectifică (1) ceva. – V. rectifica.

RECTIFICÁ, rectífic, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta, a corecta. 2. (Tehn.) A prelucra mecanic prin așchiere o suprafață metalică cu ajutorul unor unelte abrazive. 3. (Chim.) A separa dintr-un amestec lichid componentele volatile cu puncte de fierbere diferite. – Din fr. rectifier, lat. rectificare.

RECTIFICÁRE, rectificări, s. f. Acțiunea de a rectifica și rezultatul ei; îndreptare, corijare. ♦ (Concr.) Notă (într-un ziar) prin care se rectifică (1) ceva. – V. rectifica.

RECTIFICÁ, rectífic, vb. I. Tranz. 1. A îndrepta, a corecta. Copiii își rectificară ținuta prea dezordonată, după atitea ceasuri de călătorie plicticoasă. C. PETRESCU, C. V. 9. 2. (Tehn.) A supune o suprafață metalică unei neteziri foarte fine cu ajutorul unor unelte abrazive. 3. (Chim.) A separa prin distilare dintr-un amestec de lichide un component sau un grup de componenți care reprezintă, cantitativ, majoritatea amestecului.

RECTIFICÁRE, rectificări, s. f. Acțiunea de a rectifica și rezultatul ei. 1. Îndreptare, corijare. În principiu, prin rectificarea sau, altfel zis, prin repararea unei bucăți în versuri înțelegem firește prefacerea numai a expresiunii materiale, adică a cuvîntării, iar nu și a gîndirii, adică a poeziei în ea însăși. CARAGIALE, O. VII 473. ♦ (Concretizat) Notă prin care se rectifică ceva. 2. (Tehn.) Operație mecanizată de netezire foarte fină, prin așchiere, a suprafeței unei piese metalice cu ajutorul pietrelor abrazive. ♦ Distilare fracționată prin care se separă dintr-un amestec de lichide un component sau un grup de componenți care reprezintă, cantitativ, majoritatea amestecului.

rectificá (a ~) vb., ind. prez. 3 rectífică

rectificáre s. f., g.-d. art. rectificắrii; pl. rectificắri

rectificá vb., ind. prez. 1 sg. rectífic, 3 sg. și pl. rectífică

rectificáre s. f., g.-d. art. rectificării; pl. rectificări

RECTIFICÁ vb. 1. v. corecta. 2. a corecta, a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.)

RECTIFICÁRE s. 1. v. corectare. 2. corectare, corijare, îmbunătățire, îndreptare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparare. (~ dicțiunii cuiva.) 3. (concr.) corectiv, corectură, îndreptare, (rar) rectificație. (A adus unele ~ări planului inițial.)

RECTIFICÁ vb. I. tr. 1. A îndrepta, a corecta. 2. A netezi suprafața unei piese metalice cu o piatră abrazivă. 3. A purifica (un lichid) prin distilare; a rafina. [P.i. rectífic, 3,6 -că. / cf. fr. rectifier, < lat. rectus – drept, facere – a face].

RECTIFICÁRE1 s.f. Acțiunea de a rectifica (1) și rezultatul ei; îndreptare, corijare. [< rectifica (1)].

RECTIFICÁRE2 s.f. Acțiunea de a rectifica (2). ◊ Mașină de rectificare = mașină-unealtă de prelucrare a pieselor prin rectificare. [< rectifica (2)].

RECTIFICÁ vb. tr. 1. a îndrepta, a corecta. 2. a netezi suprafața unei piese metalice cu o piatră abrazivă. 3. a purifica (un lichid) prin distilare; a rafina. 4. (mat.) a determina lungimea unui arc de curbă. (< fr. rectifier, lat. rectificare)

A RECTIFICÁ rectífic tranz. 1) (texte, enunțuri, calcule etc.) A transforma din greșit în corect; a corecta. 2) A aduce în conformitate cu destinația; a face să corespundă uzului. ~ traseul unei rute. 3) chim. (amestecuri lichide) A supune unei operații de separare a componenților volatili prin distilare. 4) tehn. (suprafețe metalice) A prelucra prin așchiere cu ajutorul unui abraziv. /<fr. rectifier, lat. rectificare

RECTIFICÁRE ~ări f. 1) v. A RECTIFlCA. 2) Notă scurtă într-o publicație periodică, prin care se rectifică ceva publicat anterior. /v. a rectifica

rectificà v. a îndrepta un lucru, a-l repune în starea în care trebue să fie.

*rectífic, a -á v. tr. (mlat. rectífico, -áre, d. rectus, drept, și fácere, a face. V. edi-, paci-fic). Îndrept, fac drept: a rectifica un calcul, o informațiune. Purific pin destilare: a rectifica spirtu.

rectificațiúne f. (mlat. rectificatio, -ónis). Acțiunea de a rectifica. Informațiune rectificată: rectificațiunea a apărut în ziar. – Și -áție, dar ob. -áre.

RECTIFICA vb. 1. a (se) corecta, a (se) corija, a (se) îndrepta. (Își ~ erorile.) 2. a corecta, a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.)

RECTIFICARE s. 1. corectare, corijare. îndreptare, (rar) rectificație. (~ a unor erori.) 2. corectare, corijare, îmbunătățire, îndreptare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparare. (~ dicțiunii cuiva.) 3. corectiv, corectură, îndreptare, (rar) rectificație. (A adus unele ~i planului inițial.)

RECTIFICÁRE (< rectifica) s. f. 1. Acțiunea de a rectifica și rezultatul ei; îndreptare, corectare. 2. (CHIM.) Operație de separare a componenților volatili cu puncte de fierbere diferite dintr-un amestec lichid, printr-o succesiune de evaporări și de condensări, în care o parte din lichidul rezultat prin condensarea vaporilor este recirculat în coloană sub formă de reflux. Se execută în coloana de r. (sau de fracționare). V. și distilare. 3. (TEHN.) Operație de supernetezire prin așchiere, executată la mașinile de rectificat cu ajutorul sculelor abrazive, pentru obținerea fie a unor suprafețe foarte netede, fie a unor dimensiuni realizate cu mare precizie, fie a ambelor calități. ♦ Operație sau asamblare de operații de readucere a unui corp (ex. unealtă), a unui sistem tehnic (ex. cale ferată), a unei construcții sau a unui sistem natural (ex. un curs de apă) la forma sau la starea inițială, anterioară unei deformări, sau la o formă și stare nouă, stabilită printr-un proiect. R. cursurilor de apă (r. de albie) prin tăierea meandrelor are ca scop facilitarea navigației, o mai bună utilizare a terenurilor de luncă etc. Poate însă să afecteze biodiversitatea prin restrângerea zonelor umede. 4. (Dr.) Înlăturarea, printr-o încheiere (2), de către un organ de jurisdicție, a erorilor materiale strecurate în dispozitivul hotărârii asupra numelui, calității sau susținerilor părților ori asupra unui calcul.