rect definitie

16 definiții pentru rect

RECT, recturi, s. n. Ultima parte a tubului digestiv, care se întinde de la colon până la orificiul anal. – Din fr. rectum, lat. rectum [intestinum].
RECT, recturi, s. n. Ultima parte a tubului digestiv, care se întinde de la colon până la orificiul anal. – Din fr. rectum, lat. rectum [intestinum].
RECT s. n. (Anat.) Ultima parte a intestinului gros, care se termină prin orificiul anal.
rect s. n., pl. récturi
rect s. n., pl. récturi
RECT s.n. Partea ultimă a intestinului gros, la capătul căruia se află anusul. [Var. rectum s.n. / < fr., lat. rectum].
RECT1- v. recto-.
RECT2- v. recti-.
-RECT3 Element secund de compunere savantă cu semnificația „drept”. [< fr. recte, cf. lat. rectus].
RÉCTUM s.n. v. rect.
RECT1 s. n. porțiunea terminală a intestinului gros, la capătul căruia se află anusul. (< fr., lat. rectum/intestinum/)
RECT2(O)-, -RÉCT/RECTI- elem. „drept”, „rect”. (< fr. rect/o/-, -recte, recti-, cf. lat. rectus)
RECT ~uri n. Porțiune terminală a intestinului gros. /<fr. rectum, lat. rectum
rectum n. Anat. partea din urmă ce termină intestinul cel gros.
*réctum n. fără pl. (lat. rectum, subînț. intestinum, adică „intestinu drept”). Anat. Ultima parte a intestinuluĭ gros, care se termină la orificiu anal.
RECT-, v. RECTO-.~algie (v. -algie), s. f., durere a anusului.

rect dex

Intrare: rect (pref.)
rect 2 pref. element de compunere prefix
Intrare: rect (suf.)
rect 3 suf.
Intrare: rect (subst.)
rectum substantiv neutru
rect 1 subst. substantiv neutru