RECONSTITUÍ, reconstítui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru întreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativă a unui cuvânt neatestat dintr-o limbă, pe baza comparației dintre formele existente în limbile înrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fața locului condițiile în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface fără modificări un edificiu sau o operă de artă, în desen sau în spațiu, pe bază de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer.

RECONSTITUÍ, reconstítui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru întreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativă a unui cuvânt neatestat dintr-o limbă, pe baza comparației dintre formele existente în limbile înrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fața locului condițiile în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface fără modificări un edificiu sau o operă de artă, în desen sau în spațiu, pe bază de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer.

RECONSTITUÍ, reconstítui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un întreg (din părțile în care a fost desfăcut); a recompune, a reîntregi. Ne căutăm oamenii și din mers ne reconstituim unitățile. CAMIL PETRESCU, U. N. 392. ◊ Refl. pas. Cu greutate s-au putut reconstitui incomplet trei trupuri diforme, oribil sfîșiate. BART, S. M. 75. ♦ A reface din memorie; a readuce în memorie, a evoca. Matei reconstituia în fraze scurte, mormăite și destul de înțelese, o întîmplare dramatică de pe drumurile de munte. SADOVEANU, O. VIII 73. Începusem să caut... să-mi reconstitui întrebătoarea ființă sufletească a omului care influențase... întreg destinul vieții mele. CAMIL PETRESCU, U. N. 47. 2. (Jur.) A restabili la fața locului condițiile în care s-a petrecut o infracțiune. 3. (Tehn.) A reface, fără modificări, un edificiu sau o operă de artă, în mărimea reală, în desen sau în plan, pe bază de fragmente sau de documente.

reconstituí (a ~) vb., ind. prez. 3 reconstítuie, imperf. 3 sg. reconstituiá; conj. prez. 3 să reconstítuie

reconstituí vb. constitui

RECONSTITUÍ vb. 1. a întregi, a recompune, a reface. (A ~ scheletul unui mamifer fosil.) 2. v. reconstrui. 3. a evoca. (A ~ întreaga scenă întâmplată.)

RECONSTITUÍ vb. IV. tr. 1. A constitui din nou, a recompune. ♦ (Lingv.) A stabili forma aproximativă a unui cuvânt neatestat dintr-o limbă pe baza legilor de corespondență fonetică. 2. A restabili un fapt așa cum a fost. ♦ A stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface un edificiu, o operă de artă pe bază de fragmente sau de documente. [Pron. -tu-i, p.i. reconstítui, 3,6 -ie. / cf. fr. reconstituer].

RECONSTITUÍ vb. tr. 1. a constitui din nou, a recompune. ◊ a reface un edificiu, o operă de artă etc. pe bază de fragmente sau de documente; a reconstrui. ◊ (fig.) a readuce în conștiință fapte, evenimente etc. trecute; a evoca. 2. a reconstrui (2). 3. a restabili un fapt așa cum a fost. ◊ (jur.) a stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune. (< fr. reconstituer)

A RECONSTITUÍ reconstítui tranz. și fig. (obiecte, acte etc.) A constitui din nou; a aduce la starea sau la forma de altă dată; a reface. ~ un text. ~ în memorie. /<fr. reconstituer

reconstituì v. a constitui din nou.

*reconstituĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (re- și constituĭ, după fr. reconstituer). Fac cum era în ainte, restabilesc, vorbind de lucrurĭ: a reconstitui un oraș dărămat, o societate.

RECONSTITUI vb. 1. a întregi, a recompune, a reface. (A ~ scheletul unui mamifer fosil.) 2. (LINGV.) a reconstrui, a reface. (A ~ o formă lexicală primitivă.) 3. a evoca. (A ~ întreaga scenă întîmplată.)